Fabrica Ospitalității deschide restaurantul Puiu’ Mamii
Reading Time: 3 minuteCu o investiție de 40.000 de euro, Fabrica Ospitalității, compania care deține restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse, divizia de livrări Red Angus Delivery și cafeneaua RUA Espresso Bar, anunță deschiderea rotiseriei Puiu’ Mamii, pe Calea Traian nr. 248.
Noul local va funcționa în regim de takeaway și livrare, urmând să își întâmpine oaspeții și la interior, după ridicarea restricțiilor, impuse de către autorități.
Conceptul restaurantului a fost gândit împreună cu Next Root Management Systems, agenția de consultanță HoReCa implicată în proiect. “Primul pas, când am creionat Puiu’ Mamii, a fost să analizăm situația actuală, previziunile și să studiem comportamentele de consum și nevoile comunității noastre. Astfel, am înțeles că există o cerere majoră pentru stabilitate, constanță și confort – valori care au urcat pe lista priorităților consumatorilor. De aceea, am pus la punct un concept sigur, care să limiteze timpul de așteptare al oaspetelui în restaurant și să reducă interacțiunile, asigurând, în același timp, un nivel de calitate ridicat.”, declară Dragoș Panait, fondator Next Root Management Systems.
Meniul restaurantului este unul restrâns, creat în jurul cărnii de pui de origine locală, atent selecționată de la fermieri români, marinată în casă și preparată la rotisorul Dorégrill. Echipamentul este recunoscut pentru calitate, tehnologia sa asigurând o gătire uniformă a cărnii și legumelor, ce devin crocante pe exterior și extrem de fragede la interior. Designul atrăgător al cuptorului beneficiază de o suprafață mare de sticlă, ceea ce oferă transparență procesului de gătire, permițând oaspeților noștri să vadă preparatele înainte de a le fi servite.
Cei care aleg Puiu’ Mamii se pot bucura de produse precum puiul rotisat întreg sau la jumătate, pulpă sau piept, precum și de garnituri cum sunt cartofii rumeniți la rotisor, ce preiau din savoarea puiului și pilaful făcut în casă. În plus, meniul include supe calde, preparate zilnic, în bucătăria proprie, griș cu lapte sau clătite cu dulceață.
“Am optat pentru tehnici de gătire aparent simple, care scot în evidență aromele ingredientelor. Lucrăm doar cu materii prime de calitate, oneste și cu rețete apreciate atât de cei mici, cât și de cei mari, fiindcă ne dorim să recreăm gustul de acasă, ce ne amintește de mesele în familie și de clipele dragi.”, continuă Ionuț Ivan, coproprietar.
Restaurantul beneficiază de propria sa divizie de livrări, ce acoperă, în prezent, sectoarele 2 și 3 ale Bucureștiului. Ambalajele folosite sunt extrem de eficiente în captarea căldurii și a aromelor, ceea ce le oferă clienților opțiunea de a trăi experiența de restaurant oriunde se află.
Puiu’ Mamii – o investiție de 40,000 de Euro, realizată în pandemie
Restaurantul Puiu’ Mamii a presupus o investiție de 40,000 de Euro, alocată amenajării și echipării bucătăriei. Piesa de rezistență a fost rotisorul Dorégrill, importat din Franța, special pentru acest proiect și personalizat în culorile brandului. “Dorégrill este un producător specializat în cuptoare de rotiserie, o afacere de familie, cu aproape 60 de ani de experiență. Am interacționat prima dată cu produsele lor la începutul acestui an, în cadrul unui târg internațional, desfășurat la Dusseldorf, în Germania. Ne bucurăm că am ales o companie cu expertiză, care inovează constant și care, la fel ca noi, își păstrează abordarea orientată către client.”, declară Ionuț Ivan.
Pentru început, reprezentanții Fabrica Ospitalității vizează aproximativ 70 de clienți pe zi și un bon mediu de 37 de lei / persoană. Aceștia urmăresc activarea comunității din proximitate și a clienților din sectoarele 2 și 3, unde restaurantul oferă servicii de livrare.
Obiectivul companiei, până la sfârșitul anului, este să crească gradul de recunoaștere al conceptului și să câștige cotă de piață pe zona de livrări, extrem de solicitată, în această perioadă.
“Anul acesta este unul de reconfigurare, în care nu putem vorbi despre obiective financiare, dar, pentru 2021, în contextul în care restricțiile ar putea fi reduse, iar consumul ar intra într-o linie ascendentă, constantă, preconizăm că Puiu’ Mamii va reprezenta 35-40% din cifra de afaceri a companiei Fabrica Ospitalității”, închide Ionuț Ivan.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz