F-LANE. Primul accelerator pentru startup-uri care susțin femeile prin tehnologie
Reading Time: 3 minuteF-LANE este primul accelerator din Europa care pune accentul pe start-up-urile cu impact social care utilizează tehnologia pentru a sprijini femeile din întreaga lume si un număr record de 455 de start-up-uri din 84 de țări din întreaga lume au aplicat în cadrul programului acceleratorului din cadrul Vodafone Institute.
Companiile finaliste sunt start-up-uri și proiecte sociale din Emiratele Arabe Unite, Rwanda, Uganda, Kenya, Chile, Brazilia, Marea Britanie, Pakistan, Suedia și Danemarca. Modelele lor de business variază de la platforme de asistență medicală, servicii de mobilitate de încredere și servicii financiare pentru femei, până la servicii pentru copii cu nevoi speciale. Programul acceleratorului a demarat pe 7 septembrie 2020.
Din 2016
Vodafone Institute a lansat prima dată F-LANE în 2016 și de atunci s-a angajat să sprijine întreprinderile sociale care susțin femeile prin tehnologie. În contextul pandemiei globale COVID-19, în acest an, programul acceleratorului se va desfășura pentru prima dată online. Vodafone Institute a considerat că acest lucru este o oportunitate pentru a dubla numărul de start-up-uri participante de la cinci, la 10 echipe. Acest lucru permite extinderea diversității și ariei regionale a startup-urilor față de anii precedenți.
Acceleratorul va începe cu un program de cinci săptămâni care include suport personalizat, mentorat, instruire, networking și acces la o rețea de investitori de impact. Marea finală va fi Ziua Demo din 5 noiembrie 2020, ce se va desfășura online și la care vor participa investitori și factori de decizie din afaceri, mass-media și politică.
Proiectele echipelor finaliste
- Hive Online (Suedia, Danemarca, Rwanda) – este o platformă care acroda finanțare în rândul comunității, permițând antreprenorilor marginalizați din punct de vedere financiar (femeile din mediul rural din Africa) să aibă acces la credite și piețe noi. Având la bază tehnologia blockchain, soluția lor oferă un istoric de încredere financiară bazat pe fapte și acțiuni comerciale.
- Nabta Health (Emiratele Arabe Unite) – este o companie de asistență medicală hibridă care combină metode digitale și tradiționale pentru a îmbunătăți rezultatele în materie de sănătate ale femeilor pentru identificarea și gestionarea bolilor netransmisibile.
- Bidhaa Sasa (Kenya) – este o companie de finanțare și distribuție care oferă o gamă largă de bunuri de uz casnic ce îmbunătățesc calitatea vieții familiilor din mediul rural – în special a femeilor. Pentru a face aceste produse mai accesibile, Bidhaa Sasa oferă un sistem de credit pe baza răspunderii de grup, astfel încât clienții să poată plăti ratele, iar bunurile sunt livrate direct la ușa clientului.
- Zoora (Uganda) – este o platformă digitală pentru accesul atât la instruire și la instrumente sigure de păstrare a datelor, cât și la resurse agricole. Dezvoltarea abilităților acestor femei și sprijinirea acestora cu stocarea datelor sunt premisele pentru obținerea de împrumuturi de la instituțiile financiare și, astfel, platforma ajută la îmbunătățirea mijloacelor lor de trai.
- Akojo Market (Marea Britanie) – este o platformă de e-commerce care promovează brand-uri independente (majoritatea fondate de femei) care operează procese de producție și modele de afaceri durabile și etice.
- ProyectoMoms (Chile) – este o platformă și o comunitate online care conectează femeile aflate în căutarea unui loc de muncă și companiile care fac angajări. ProyectoMoms încurajează femeile să-și reia activitatea profesională după ce devin mame, combinând astfel cu succes viața de familie cu dezvoltarea aptitudinilor pentru a avea independență economică.
- SheKab (Pakistan) – este o aplicație lunară de carpool special și atent concepută pentru femeile de carieră din Pakistan, pentru ca acestea să călătorească liber în anumite intervale orare. Hărțuirea femeilor în transportul public este o problemă majoră în Pakistan, care le limitează libertatea de mișcare. Acest serviciu bazat pe abonament este un mod sigur, fiabil și accesibil pentru femei de a se deplasa liber în timp ce șoferii de taxi – care sunt special instruiți și intervievați pentru a asigura siguranța clientelor – câștigă un venit lunar stabil.
- Autsera (Marea Britanie) – folosește tehnologia de realitate virtuală pentru a oferi instruire socială și de comunicare copiilor autiști, ajutându-i astfel să se integreze și să comunice mai bine, să devină mai independenți și mai puțin vulnerabili.
- Mete a Colher (Brazilia) – sprijină femeile braziliene care sunt victime ale violenței domestice. Platforma lor, Tina, este un serviciu cumpărat de corporațiile care doresc să asigure angajatelor lor un mod de a beneficia de îndrumare și asistență de specialitate atunci când acestea experimentează orice fel de violență acasă. Prin intermediul unui chat anonim, o angajată poate purta o conversație cu un asistent social și un psiholog, iar profesioniștii Tina transmit informațiile către centrele de sprijin relevante sau departamentele de poliție și urmăresc evoluția cazului.
- LuluLab (Danemarca) – dezvoltă jocuri antrenante și educative pentru a schimba educația tradițională și pentru a adresa subiecte acum tabu precum sănătatea reproducerii și drepturile sexuale. LuluLab oferă jocurile ca serviciu organizațiilor internaționale și ONG-urilor pentru a fi accesate de către beneficiarii lor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz