Stiri Business

Exporturile de tutun încălzit au atins 830 mil. euro și au depășit exporturile de țigarete din România

3 iul. 2023 3 min

Exporturile de tutun încălzit au atins 830 mil. euro și au depășit exporturile de țigarete din România

Reading Time: 3 minute

Exportul de produse din tutun încălzit contribuie într-o măsură semnificativă la reducerea deficitului comercial al României. În 2022, exporturile de produse din tutun încălzit au depășit din nou exporturile de țigarete.

La nivelul anului trecut, exporturile totale de produse din tutun încălzit au atins cifra de 830 milioane de euro, în creștere cu 13% față de anul trecut, în timp ce exporturile de țigarete ale României s-au situat la 627 milioane de euro. Contribuția este semnificativă, dacă avem în vedere faptul că România a închis anul 2022 cu un deficit comercial de 34,09 miliarde euro, cu 10,4 miliarde euro peste nivelul din anul anterior.

grafic exporturi tutun incalzit tigarete

Philip Morris România este un partener de încredere al statului român și contribuie în mod semnificativ la reducerea deficitului comercial. În prezent, peste 90% din producția fabricii din Otopeni este exportată în 54 de țări de pe 5 continente. Fabrica a fost transformată, în urma unei investiții de 600 de milioane dolari, într-o unitate de producție de ultimă generație, axată în principal pe produse din tutun încălzit. România joacă astfel un rol important în strategia PMI de a construi un viitor fără fum.

„De 30 de ani construim în România. În aceste trei decenii am investit peste un miliard de dolari, am angajat forță de muncă locală și am avut un impact pozitiv asupra economiei Românești. Fabrica din Otopeni este una dintre cele mai moderne unități la nivel global și a doua la nivel european din punct de vedere al producției de consumabile, după fabrica PMI din Bologna. Produsele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă sunt importante în egală măsură pentru sănătatea publică și pentru economia românească, iar impactul activității noastre nu este vizibil doar în plan local. Suntem relevanți și în alte piețe unde sunt exportate consumabile fabricate în România, destinate produselor fără fum.”

Mircea Scăunașu, Director General, Philip Morris Romania

Cercetările realizate de PMI și de mai mulți experți independenți arată că produsele fără fum sunt substanțial mai puțin nocive decât țigările și reprezintă o alternativă mai bună pentru fumători. În ultima perioadă, organizații și experți în sănătate din mai multe țări europene solicită o legislație care să facă o distincție clară între țigări și produsele fără fum. State precum Suedia, Japonia și Marea Britanie, care au decis să trateze în mod diferit produsele fără fum, în funcție de cât sunt de dăunătoare pentru sănătate, au avut rezultate notabile în reducerea incidenței fumatului.

Cercetările arată că, atunci când fumătorii au acces la produsele alternative și primesc informații corecte despre acestea, mulți dintre ei aleg să facă o schimbare. În țări precum Japonia, peste o treime dintre fumătorii adulți au adoptat deja tutunul încălzit. Potrivit celui mai recent raport al Institutului Japonez al Tutunului, consumul de țigări a scăzut cu 44% în 5 ani de la introducerea produselor din tutun încălzit, cea mai mare scădere înregistrată vreodată în această țară. Acest lucru se reflectă și în exporturile în creștere ale României către Japonia, în ceea ce privește tutunul încălzit. Există, însă, și cazuri precum Mexic, țară care a interzis de curând importurile de țigări electronice și tutunul încălzit, o decizie în urma căreia vor avea de suferit în primul rând fumătorii mexicani, care vor fi privați de accesul la produse fără fum, fundamentate științific. România va continua să exporte produse din tutun încălzit către acele state care înțeleg să le ofere fumătorilor adulți o alternativă mai puțin nocivă la continuarea fumatului.”

Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris Romania

Philip Morris International (PMI) și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum. Din 2008, PMI a investit peste 10,5 miliarde de dolari pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. În 31 martie 2023, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 78 de piețe iar PMI estimează că aproximativ 18,5 milioane de adulți din întreaga lume, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat. Produsele fără fum au reprezentat aproximativ 35% din veniturile nete totale ale PMI pentru primul trimestru din 2023.

Philip Morris România este un afiliat al Philip Morris International. Fabrica Philip Morris din Otopeni se numără printre cele opt fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS, dintre care trei sunt în Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia).

Array

Articole pe aceeași temă: