Companii Finanțe Stiri

Exporturi romanesti, exportatori straini

16 apr. 2015 < 1 min

Exporturi romanesti, exportatori straini

Reading Time: < 1 minut

Romania a inregistrat anul trecut un nivel record al exporturilor de 52,4 mld. euro si cel mai mare ritm de crestere al exporturilor din UE, aproximativ 5,8% fata de anul anterior. Un raport al Grupului Euler Hermes arata insa ca dependenta de companiile cu capital strain continua sa se accentueze, in conditiile in care 83,25% din exporturile de bunuri sunt realizate de acestea, foarte multe companii provenind din industria auto.

In top 5 cei mai mari exportatori, primele trei locuri au ramas neschimbate fata de anul anterior: Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare si Ford Romania, in timp ce Honeywell Technologies a avansat pe locul patru iar OMV Petrom a pierdut un loc. Producatorul de mobila Aramis Invest a devenit anul trecut cel mai mare exportator cu capital romanesc, reusind sa exporte produse cu o valoare de peste 100 mil euro.

exportatori

Romania si-a consolidat comertul cu parteneri din Uniunea Europeana (71%) si incearca totodata sa recupereze piete pierdute, precum: Orientul Mijlociu, Asia, Africa. Potentialul exporturilor este limitat din cauza dependentei de evolutia economiilor din UE, principalii parteneri comerciali ai Romaniei, considera reprezentantii Euler Hermes.

Potentialul de export al Romaniei este insa superior ritmului potential pentru cererea interna, autoritatile romane estimand o valoare a exporturilor de aproximativ 57 mld. euro pentru 2015, mai arata raportul.

In primele doua luni ale acestui an, exporturile Intra-UE si Extra-UE au inregistrat un volum de 8,57 mld euro, conform datelor Institutului National de Statistica.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: