Explorarea, ca stil de viață

Explorarea, ca stil de viață

Reading Time: 8 minute

Care este legătura dintre un freediver, un explorator care de mai bine de 20 de ani bate lumea în lung și în lat și doboară record după record și o tânără de 25 de ani, care s-a aventurat într-o expediție pe un traseu de peste 1.000 km pe fluviul Essequibo?

Spiritul de aventură ar putea fi răspunsul. Da, este și asta. Cel mai mult pe Mike Horn, Guillaume Néry și Laura Bingham îi leagă seriozitatea și perseverența cu care își văd de treabă, felul în care reușesc să facă din asta un stil de viață. Și, nu în ultimul rând, modestia și naturalețea pe care le transmit doar oamenii care fac lucruri cu adevărat mărețe și care nu au nevoie nici să epateze, nici de artificii suplimentare, în comportament sau prin felul în care vorbesc. Și mai au ceva în plus, cei trei sunt ambasadorii unui brand celebru, care ne invită să-l explorăm înainte de a-l consuma.

GUILLAUME NÉRY

Medicii spun că organismul uman nu poate rezista sub apă la adâncimi mai mari de 100 de metri. De douăzeci de ani, Guillaume Néry demonstrează contrariul pentru că, spune el, limitele de multe ori sunt doar mentale.

”Curaj înseamnă să accepți responsabilitatea de a ieși din zona de confort. Eu, ca să fiu fericit, am avut nevoie să depășesc zona de confort” – Guillaume Néry

Pe când era copil, visa să devină astronaut. Nu i-a ieșit, nu a ajuns niciodată în spațiu, a ajuns însă să exploreze, la polul opus, adâncurile mărilor și oceanelor. A făcut o profesie și un stil de viață din asta și a mai bătut și câteva recorduri mondiale. La 20 de ani devenea cel mai tânăr deținător al recordului de scufundare liberă, până la 87 de metri adâncime. În 2011, devenea campion mondial de scufundare liberă AIDA, în Kalamata, Grecia, iar cel mai bun record personal l-a atins la 126 de metri prin scufundare liberă cu greutate constantă. A fost de patru ori campion mondial la free diving și a bătut mai multe recorduri naționale, în Franța, țara sa natală. De trei ani s-a retras din activitatea competițională ce ține de doborârea de recorduri, dar nu a renunțat de tot la concursuri, se antrenează zilnic și face în continuare scufundări libere pentru experiențe personale și pentru proiecte de film, în diverse locuri ale lumii. A luat această decizie deoarece, în 2015, în timpul unei competiții, organizatorii au făcut o greșeală ce-i putea fi fatală, a ajuns până la 139 de metri adâncime, a făcut blackout și i-au fost afectați plămânii, dar a avut norocul să supraviețuiască, cu daune minore asupra sănătății.

Pasiunea pentru freediving și-a des­coperit-o din întâmplare, pe la 14 ani, când în joacă, în drum spre casă, a intrat în competiție cu un coleg, încercând să vadă care reușește să își țină respirația mai mult timp. A pierdut, dar s-a ambiționat și a început să se antreneze. Fascinat de acest joc, a des­coperit că avea capacități fizice extraordinare și reușea să stocheze mai mult oxigen în plămâni decât mulți alții de vârsta lui. Cum a crescut în Nisa, în scurt timp a început să practice acest sport și sub apă, iar odată ce a decoperit lumea subacvatică nu a mai putut să se departă de ea.

Ca să poți practica acest sport este nevoie de foarte multe antrenamente zilnice, alergare, pedalat, mers pe bicicletă, scufundări și foarte multe exerciții pentru controlul respirației. Când pleacă de la suprafață, Guillaume are cam 10 litri de aer în plămâni, imediat ce începe scufundarea apare primul meca­nism, reflexul de scufundare – scade ritmul cardiac, pulsul scade de la 60-70 de bătăi pe minut la 30-40 de bătăi pe minut în câteva secunde, sângele părăsește extremitățile corpului pentru a hrăni plămânii, inima și creierul. E un mecanism care nu se poate controla și este comun cu toate maniferele marine. Pe măsură ce continuă scufun­darea, presiunea comprimă plămânii, volumul aerului din ei scade și îi e mai ușor corpului să cadă. La 35-40 m metri adâncime, nu mai trebuie să înoate, corpul cade singur în adâncuri – faza de cădere liberă, când nu trebuie să facă nimic, doar alunecă. Între 50 și 60 metri apare a doua reacție fiziologică. Plămânii a­ting volumul rezidual, sub care nu ar trebui să se mai comprime. Această a doua reacție se numește “blood shift” – erecție pulmonară. Sângele umflă vasele capilare din plămâni, lucru provocat de aspirație, și întărește plămânii ca să prevină strivirea cutiei toracice. Datorită acestui fenomen, de asemenea comun cu mamiferele marine, scufundarea continuă. Sub 80 metri presiunea devine mai puternică și începe să fie resimțită fizic. Diafragma este complet comprimată, cutia toracică este presată, atunci este momentul când lasă apa să-l strivească fară a opune rezistență, altfel riscă un edem pulmonar. Este faza de relaxare totală. Scufundarea continuă până la 100 metri și mai mult de atât. Apoi, pentru revenirea la suprafață este nevoie de un efort colosal, trebuind să înoate de două ori mai puternic decât la coborâre. Se produce feno­menul de decompresie, cauzat de azotul care se dizolvă în sânge, și totodată se produce starea de confuzie. Al treilea fenomen este nevoi de la respira, pe la 60-70 metri, și momentul când trebuie să-și țină sub control sentimentul de panică. La revenirea la 30 metri se întâlnește cu înotătorii de siguranță, când știe că nu este singur și exercițiul i-a ieșit printr-un întreg și colosal efort al întregii echipe. La 20-10 metri, plămânii revin la volumul normal, la 5 m începe să expire și când ajunge la suprafață aerul intră din nou în plămâni. Iese la suprafață și spune: “I am OK!”.

De ce face toate astea? Ce îl motivează? Simplu. Îi este frică de “normalitate”. “De copil am visat să trăiesc o viață dincolo de limitele normalității, voiam ceva diferit, să ies din banalitate.” Mereu i-a fost evident că, pentru a fi fericit, trebuia să-și depășească zona de confort.

LAURA BINGHAM

Într-un singur an, a planificat și încheiat cu succes o expediție de-a lungul unuia dintre cele mai mari fluvii din America de Sud, traseu pe care nimeni altcineva nu l-a mai parcurs. Între timp, a născut și un băiețel.

”Nu trebuie să te gândești că vrei să ajungi pe Lună dintr-un singur salt, dacă îți împingi limitele pas cu pas, încet, acestea vor urca din ce în ce mai sus. Am avut nevoie de șapte ani de la momentul când îmi era teamă să intru singur singur în cantina școlii până când am condus o echipă care a bătut un record mondial”. – Laura Bingham. 

Unii se nasc exploratori, alții devin. Laura Bingham, o britanică de 25 de ani, face parte din a doua categorie. De foarte tânără a călătorit mult, dar nu s-ar descrie pe sine drept o “aventurieră înnăscută”. Abia după o călătorie de patru luni prin America de Sud și-a dat seama că dorește să devină explorator – nu neapărat pentru aventuri extreme și pentru descoperirea de noi teritorii – ci pentru a se cunoaște pe sine.

A fost genul de copil căruia îi era teamă să meargă singur pe undeva, care prefera să stea mai mult în fața televizorului decât să călătorească. Un prieten de familie i-a povestit de Grecia, cât de fabuloasă este, așa a plecat în prima sa călătorie singură. Au urmat Belgia, Spania, Africa de Sud, Indonezia, Mexic, Florida etc. Pe măsură ce și-a împins limitele, i s-au extins tot mai mult orizonturile. Îm 2016, a traversat America de Sud, cu bicicleta 7.000 de km, fără bani, în 2017, a devenit ambasador al Children’s Air Ambulance, pentru care a parcurs cu bicicleta Irlanda în timp ce era însărcinată în luna a opta, pentru a promova și susține activitatea acestora. În aprilie anul acesta a încheiat prima expediție din lume până la cel mai îndepărtat izvor al fluviului Essequibo din Guyana, al treilea cel mai mare din America de Sud, după Amazon și Orinoco.

Ce a însemnat, concret, această performanță pe care nu a mai atins-o nicio altă echipă de exploratori până acum? Un traseu de peste 1.000 de ki­lometri, prin junglă, în condiții greu de imaginat, cu pericole la tot pasul, alături de alte două femei-explorator, Ness Knight și Pip Stewart, pe durata a 72 de zile, cu sprijinul comunității de indigeni Wai Wai, alături de care au explorat jungla în toată profunzimea ei, de la zonele intacte până la zonele afectate de deversări de mercur și detergenți, devastate de impactul neglijenței oamenilor cu privire la mediu. Fiecare pas făcut era un potențial pericol și o nouă testare a limitelor, printre șerpi, piranha și jaguari. “Noaptea, când dormi, speri că dacă este ceva cu adevărat peri­culos, corpul tău se va trezi, în mod natural, va reacționa. Dar nu a fost mereu așa. Au fost nopți când eram praf de obosită”, rememorează Laura Bingham câteva dintre momentele petrecute în această expediție. Însă chiar și așa, cu toate pericolele la care s-au expus, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Fiecare moment al expediției a fost planificat până în cele mai mici detalii. “Nu facem nimic prostesc, niciun teribilism sau risc inutil. Dacă cineva din echipă nu se simte sigur pe ce are de făcut, nu mergem mai departe”, explică Laura. Expediția a fost planificată câteva luni în avans și au pornit la drum numai după ce au avut pus la punct raportul de 40 de pagini de evaluare a tuturor riscurilor posibile, cu măsurile care se impuneau în fiecare situație. De posibilitatea de a explora Essequibo a aflat de la soțul său, Ed Stafford, de asemenea explorator, primul om din lume care a străbătut pe jos Amazonul. Născuse de șase săptămâni când a luat decizia și cel mai greu i-a fost să se despartă de bebelușul de opt luni la momentul expediției. S-a liniștit la gândul că rămâne pe mâini bune, în grija tatălui, iar celor care o întreabă cum de a putut să facă asta, le amintește de stan­dardele duble – e general acceptat ca un tată să poată pleca de acasă când copilul este mic, dar nu e la fel de OK și pentru mame. De ce n-ar fi?

MIKE HORN

Unul din cei mai mari exploratori ai timpurilor noastre, Mike Horn spune că după ce a supraviețuit în antarctica, un teritoriu fără viață, poate acum să treacă peste aproape orice.

”Îmi planific toate explorările astfel încât prin aceste experienâe să-mi lărgesc perspectivele asupra vieții și să mă dedic traiului în libertate, în felul meu. Nimic nu mi se pare mai satisfăcător decât să-mi deschid imaginația, să descopăr lucruri noi și să traversez noi frontiere” – Mike Horn

Este primul om care, în 2017, a traversat Antarctica pe la Polul Sud, în timp record, fără niciun sprijin motorizat, iar în prezent este plecat în expediția Pole2Pole – o expediție în jurul lumii de la Polul Sud la Polul Nord. Cu mai bine de 20 de ani în urmă, a atins recordul mondial la coborârea în cascadă, pe un hydrospeed, și a traversat continentul sud-american în 6 luni, singur, tot pe un hydrospeed. Între 1999 și 2000 a întreprins o expediție de 16 luni pentru înconjurarea Ecuatorului, mergând doar pe jos și cu ambarcațiuni fără motor, iar între 2002 și 2004 a făcut o expediție în juriul Pământului, pe circumferința Cercului Polar, de unul singur și fără transport motorizat. În 2006, a plecat în expediție pe schiuri, fără câini sau transport motorizat, pe durata nopții polare, împreună cu exploratorul norvegian Børge Ousland. În 2007, a ajuns la vârfurile Gasherbrum 1 (8.035 m) și Gasherbrum 2 (8.068 m) fără oxigen adițional, în 2010 a atins al treilea vârf himalayan de 8.000 m, Broad Peak, și în 2014 a ajuns pe vârful Makalu (8.463 m) din Himalaya.

Explorare fără limite

Campania Metaxa “Don’t Drink It, Explore It”, ce îi are ambasadori pe Guillaume Néry, Laura Bingham și Mike Horn, poartă semnătura agenției de creație belgiene Satisfaction, cea care a dezvoltat întreg conceptul. După cum explică John Israel, directorul de creație al agenției, a fost creată o paralelă între degustarea Metaxa și explorarea lumii, ca element central. Accentul a căzut pe călătoria senzorială în care Metaxa își poartă consumatorii, iar cei trei exploratori invitați în campanie, inspiră și contribuie la transmiterea acestui mesaj. “Lucrăm de patru ani cu agenția Satisfaction din Bruxelles. John Israel este cel care a venit cu care a venit cu conceptul «Don’t Drink It, Explore It». Deși se spune că în advertising nu este bine să vii cu negații, pentru noi acest slogan a funcționat foarte bine și ne poziționează exact așa cum suntem: diferiți”, spune Stéphanie Ancel, Managing Director al Metaxa.