Experience Bucharest, un nou proiect de promovare turistică a Bucureștiului
Reading Time: 2 minuteUn grup de tineri voluntari implicați în diverse iniţiative în domeniul turismului au lansat ”Experience Bucharest”- un nou proiect de promovare turistică al Bucureștiului. Misiunea proiectului este aceea de a promova Capitala României ca destinația preferată din Europa de Est a turiștilor și călătorilor independenți. Evenimentul va avea loc în București în perioada 12-16 mai, 2017.Experience Bucharest este primul proiect voluntar al comunității Travel Massive România în care Bucureștiul este promovat la nivel mondial prin intermediul unui număr de 200 de persoane influente în domeniul călătoriilor și turismului individual.
Până în prezent au confirmat participarea bloggeri, Instagrameri, specialiști în comunicare pe Twitter, vloggeri naționali și internaționali, jurnaliști de travel, persoane publice pasionate de călătorii, a căror activitate este urmărită de un număr de peste 10 milioane de oameni din lumea întreagă.
”Toți lucrăm voluntar în acest proiect. Cu un buget de sute de ori mai mic decât o campanie de reclame pe Eurosport, estimăm că vom avea un impact fantastic. Ne dorim să promovăm diversitatea experiențelor oferite de București către o audiență unică de minimum 10 milioane de oameni.”, spune Tudor Maxim, inițiatorul și fondatorul Experience Bucharest.
Proiectul este o ințiativă independentă la care se poate alătura orice companie, autoritate publică sau persoană independentă care își dorește implicarea în promovarea Bucureștiului. Până în prezent și-au arătatat interesul în susținerea evenimentului companii precum Garanti, Toyota, Btonic, Paravion, Wizz Air, Aqua Carpatica, Autonom, Uber, Pernot Ricard, F64.
Organizatorii au pregătit pentru invitații naționali și internaționali zeci de tururi și experiențe de turism alternativ, o conferință despre cele mai bune practici de marketing în turism, petreceri de socializare și multe alte experiențe unice. Timp de cinci zile, fiecare participant își va putea face singur programul, optând pentru participarea la activitățile propuse de organizatorii evenimentului.
Organizatori tururi și experiențe: Interesting Times, Urban Adventures, Bucharest Jewish Tours, Martin Adventures, Calup, Bucharest Free Walking Tours, Asociatia Cultour, Open Doors, Slow-travel, My Secret Romania, Vanatoarea de comori arhitecturale, Questo, Roaring Romania private Tours, Romania Private Tours – BookToursRomania.
Date de contact: tudor@puravidahostels.ro, www.travelmassive.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz