Expansiune hoteliera cu ambitii mari
Reading Time: 4 minuteCel mai mare lant hotelier din Polonia si Europa Centrala, Orbis Hotel Group, isi extinde reteaua in Europa de Est, prin deschiderea a patru noi hoteluri in Romania. Doua dintre acestea, un ibis Styles si un hotel Mercure, vor fi inaugurate in 2017 in Arad, respectiv in Brasov.
Celor doua hoteluri pe care grupul polonez a anuntat ca le va inaugura peste doi ani in Romania li se vor adauga alte doua unitati, dupa cum ne-a declarat Gilles Clavie, presedinte si CEO al Orbis Hotel Group. Grupul polonez Orbis, cel mai mare lant de hoteluri din Polonia si Europa Centrala, cu peste 100 de hoteluri, a preluat la inceputul acestui an 38 de hoteluri ale grupului Accor din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia si Romania, operationale sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles si ibis Budget, intr-o tranzactie in valoare de 142 de milioane de euro la nivel international. Contractul vizeaza in total preluarea a 46 de hoteluri, dintre care 38 operationale si 8 proiecte in curs de dezvoltare. Trei dintre noile proiecte vor fi gestionate de catre grup, iar cinci vor fi francizate. 76% dintre aceste hoteluri sunt situate in capitale.
Care sunt planurile grupului Orbis de extindere in Romania?
Urmeaza sa deschidem patru noi hoteluri in Romania, dintre care unul la Arad si unul la Brasov. |n Arad vom deschide in 2017 un ibis Styles, primul din Romania operat sub acest brand. Va fi un hotel de trei stele construit de la zero, cu 72 de camere, restaurant, un bar in lobby, o sala de sedinte si o sala multifunctionala pentru conferinte si evenimente. Hotelul va fi situat pe unul dintre cele mai importante bulevarde din Arad, Aurel Vlaicu, la 800 de metri de autostrada A1, la 8 minute de mers cu masina de Aeroportul International Arad si la 40 de minute de Aeroportul International Timisoara. Pe viitor, vom deschide si alte hoteluri ibis Styles, deoarece este un brand pe care dorim sa-l promovam in Romania. ibis Styles Arad este detinut de FAB industry, companie parte a grupului Mr. FAB.
“Ne dorim sa preluam o pozitie de lider, ceea ce inseamna ca va fi nevoie sa avem o retea puternica in toata tara, cu mai multe branduri din toate categoriile, de la low-cost la mid scale si poate si un upper scale.”
Care sunt motivele pentru care ati ales orasul Arad?
Romania este una dintre pietele cheie in care dorim sa ne dezvoltam, datorita potentialului pe care il are, cu o populatie de 20 de milioane de locuitori si mai multe orase dezvoltate, pe langa Bucuresti: Cluj-Napoca, Timisoara, Constanta, Oradea, Arad, Iasi, Targu-Mures. Toate acestea fac parte din planul nostru de dezvoltare, primul in care am semnat a fost Arad, dar vor urma si altele in viitor.
Mercure Brasov Hotel & Spa este al doilea hotel Mercure din Romania si primul din afara Bucurestiului. Care sunt coordonatele sale tehnice?
Deschiderea acestui hotel Mercure este programata pentru trimestrul al patrulea din 2017, dupa finalizarea constructiei noi, ce va avea 120 de camere. Noul hotel va dispune de un restaurant cu terasa, doua baruri, patru sali de conferinta si un centru de afaceri. Pentru divertisment si relaxare, noul Mercure va oferi oaspetilor sai o zona de wellness (sauna, hammam etc.), spa, centru de fitness si piscina. Viitoarea deschidere este rezultatul unui parteneriat de tip franciza, incheiat cu Barbati Invest Real Estate.
Cate hoteluri detineti in prezent in Romania?
In Romania avem acum 7 hoteluri: 4 hoteluri ibis cu contract de management, Novotel (propriul hotel), Mercure si Pullman, ambele cu contract de management. Ne dorim sa preluam o pozitie de lider, ceea ce inseamna ca va fi nevoie sa avem o retea puternica in toata tara, cu mai multe branduri din toate categoriile, de la low-cost la mid scale si poate si un upper scale. Ne vom concentra in primul rand pe ibis Style si Mercure, dar vrem sa promovam si ibis Budget – credem ca acest brand este unul de viitor. Ne vom axa preponderent pe contracte de management si franciza, dar analizam si posibilitatea de a dezvolta propriile hoteluri, in special in Bucuresti. La nivel de grup, suntem singurul licentiator pentru toate brandurile Accor in 16 tari: Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Slovenia. In noua tari avem deja hoteluri, mai avem 7 tari unde am putea sa ne extindem reteaua.
Care este bilantul primului an al hotelului Mercure din Bucuresti?
Nu pot face publice rezultatele, deoarece avem un contract de management, dar pot sa spun ca pentru primul an a depasit atat asteptarile noastre, cat si pe cele ale proprietarului. De asemenea, lansarea hotelului a fost premiata ca fiind una dintre cele mai bune, iar recenziile primite de la clienti pe Trip Advisor sunt foarte bune.
Ce planuri de viitor aveti?
Avem un plan de business ambitios, trebuie sa continuam si sa ne imbunatatim calitatea serviciilor, vrem sa fim un reper pe piata ospitalitatii. Intentionam sa dezvoltam brandul Mercure si in restul tarii, cu cat vom fi mai vizibili ca retea, cu atat mai puternici vom fi. Nu vrem insa sa punem presiune pe cantitate, vrem calitate si ne dorim sa devenim lideri pe piata din Romania in urmatorii doi-trei ani. Piata din Romania este inca dominata de lanturi locale si are mare potential de dezvoltare pentru hoteluri sub branduri internationale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz