Stiri

evoMAG țintește vânzări de 2 milioane de euro în sisteme fotovoltaice

Reading Time: 2 minute

evoMAG estimează, în 2023, vânzări de aproape 2 milioane de euro în categoria de sisteme fotovoltaice,  introdusă în site în vara anului trecut.

„Cea mai nouă categorie din portofoliul evoMAG, sisteme fotovoltaice, va fi și una dintre cele mai performante de-acum înainte. Încă din pre-lansare am alocat resurse importante în a înțelege produsele și nevoile clienților, astfel încât să putem aborda această categorie pe termen lung. În prezent, vânzările de sisteme fotovoltaice și produse conexe generează aproximativ 3% din vânzările totale, însă potențialul este foarte mare. Estimăm că ponderea va crește la circa 5%, spre finalul anului”, spune Mihai Pătrașcu (foto), CEO evoMAG.

Ce se caută

În prezent, cele mai vândute sisteme fotovoltaice vândute în România sunt de putere medie, de circa 5 – 6 KW. Cât privește produsele individuale din categorie, cele mai vândute sunt invertoarele și bateriile, urmate de panouri fotovoltaice. evoMAG explorează ideea  de a avea, în perioada următoare, și echipe dedicate de instalare, țintind, pentru început, parteneriate cu furnizori care au deja experiență în această piață.

Casă, Decorațiuni, Bricolaj

Sistemele fotovoltaice și produsele conexe fac parte dintr-o categorie mult mai mare de produse – Casă, Decorațiuni și Bricolaj. Anul trecut, categoria a generat circa 5% din cifra de afaceri a evoMAG, compania estimând, pentru anul acesta, o creștere cu 20%, pe fondul cererii mai mari de produse care au legătură cu muncile agricole și traiul la casă, cu focus pe tot ce e necesar într-o gospodărie.

Aici, preferințele românilor s-au îndreptat, cu precădere, către generatoare de curent electric, motocultoare, motosape, compresoare și pompe, sisteme de înmagazinat energia, grătare de grădină, topul fiind completat de sistemele de încălzire pentru terase, de unelte și scule generale și de aparate de sudură și invertoare profesionale.

Afaceri de 36 de milioane de euro

evoMAG a înregistrat în 2022 afaceri de 36 de milioane de euro și estimează, pentru anul acesta, o creștere de 5% – 10%, într-un context de piață mai dificil, cu un mediu concurențial crescut și multiple provocări la nivel macroeconomic și politic.

Portofoliul de produse al companiei a ajuns, anul trecut, la 150.000 de repere, ținta pentru 2023 fiind o creștere de 20%.

Alex Rădescu

Recent Posts

Adrian Stanciu: Leadership public și leadership privat

Cu puțin timp în urmă am avut un eveniment la Oradea, împreună cu prietena mea Andreea Roșca și cu ceilalți…

4 ore ago

Join UP!: Românii prind gustul vacanțelor exotice. Peste 30% mai mulți turiști au vizitat Egiptul în această toamnă

În primele două luni de toamnă, numărul turiștilor internaționali care au mers în vacanță în Egipt a crescut cu aproape…

16 ore ago

„Bach chez Cioran, une tragédie angélique”, în premieră în România pe 26 noiembrie

Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…

19 ore ago

Provocările finanțării proiectelor culturale din România

Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…

22 de ore ago

Ateliere de colaj organizate alături de Haute Culture, în completarea Collage Festival

Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…

22 de ore ago

Ziua Națională a României pe scena La Fenice Stele ale Operei Româneşti la Veneţia

Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…

24 de ore ago