Evolio lansează ceasul inteligent X-Watch 4
Reading Time: < 1 minutA patra generație X-Watch a companiei românești Evolio dispune de o interfață grafică nouă, memorie RAM extinsă și un procesor Mediatek MTK2502C.
X-Watch 4 are ecranul IPS complet circular, cu rezoluție 240×240 și se conectează la smartphone prin Bluetooth 4.0 și 3.0, recepționând mesaje, e-mailuri și notificări de la orice aplicații, inclusiv Facebook, Whatsapp sau Twiter. De asemenea, ceasul inteligent permite controlul de la distanță al smarphone-ului prin intermediul Siri sau Google Talk pentru player-ul de muzică, camera foto sau prognoza meteo.
X-Watch 4 oferă statistici cu privire la activitățile fizice, calitatea somnului, nivelul de sedentarism, precum și monitorizarea pulsului. Cu funcția de antrenor personal, utilizatorul își poate monitoriza activitatea, are obiective stabilite și poate să-și monitorizeze recordurile. Există posibilitatea de selectare între 4 moduri de antrenament, iar smartwatch-ul ghidează utilizatorul pas cu pas, de la încălzire până la recuperare. Performanțele sunt monitorizate în grafice disponibile pe ecran.
În funcție de preferințe, ecranul poate fi personalizat cu una din cele 6 variante preinstalate, iar alte variante se pot descarca prin intermediul aplicației dedicate. Curelele exista în multiple variante de culori și se poate opta pentru o carcasă metalică sau pentru una neagră.
X-Watch 4 are un preț recomandat de 349 lei pentru varianta neagră cu curea de silicon și de 399 lei pentru varianta silver cu curea metalică.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz