Europenii nu prea mai au bani pentru vacanța de iarnă: rezervările sunt în scădere cu 27%. România nu atrage turiștii străini
Reading Time: 2 minuteO treime dintre europeni plănuiesc să călătorească în acest sezon de sărbători, dar inflația, cu prețul energiei care afectează bugetele oamenilor, le schimbă planurile de călătorie și adaugă îngrijorări cu privire la cât de scumpă va fi această vacanță, potrivit unei analize realizate de analistul eToro Bogdan Maioreanu.
Potrivit celui mai recent sondaj al European Travel Commision, țările preferate pentru următoarea călătorie a europenilor sunt Franța, Spania, Italia, Germania și Grecia. Primele trei țări pentru o călătorie de agrement sunt Franța, Italia și Spania, în timp ce Austria, Germania și Spania sunt primele trei țări pentru călătoriile de afaceri.
Din păcate, România nu este una din destinațiile preferate, reprezentând mai puțin de 1% din preferințele de călătorie. Comparativ cu 2019, pentru România, performanța de până acum în turism arăta o scădere de 45% a sosirilor internaționale și o scădere de 39% a nopților rezervate, conform ultimului raport trimestrial al ETC.
Cu cât s-au scumpit vacanțele în sezonul de iarnă 2022-2023
În ultimul trimestru din 2022 și în primul trimestru din 2023, aproape 29% dintre europeni intenționează să călătorească în interiorul țării lor și aproape 8% în afara Europei, cu 3% mai puțin în fiecare categorie față de 2021. Dintre cei care călătoresc, aproximativ 62% intenționează să viziteze o altă țară europeană, o creștere de 12% față de anul trecut.
Inflația influențează și ea planurile de călătorie ale europenilor, un sfert dintre ei fiind îngrijorați de creșterea costurilor generale, iar 17% de situația finanțelor personale. În ciuda acestui fapt, datele arată că rezervările pentru vară au fost cu doar 3% sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar această tendință a continuat și în octombrie. Dar estimările pentru sezonul de iarnă 2022/23 arată în acest moment al rezervărilor o scădere cumulată a vânzărilor de 27%.
Vacanțele sunt mai scumpe în acest sezon, ceea ce înseamnă că preocupările călătorilor cu privire la creșterea prețurilor sunt îndreptățite. De exemplu, în Alpii elvețieni, stațiunile cresc prețurile cu 9% pentru adulți în această iarnă pentru a face față costurilor ridicate ale energiei. Tendința este similară în Italia și Austria, destinații populare pentru practicanții sporturilor de iarnă.
Două treimi dintre europeni plănuiesc călătorii de până la șase nopți, iar bugetul de călătorie cel mai frecvent este de 500 până la 1.000 de euro de persoană. Vacanțele în orașe sunt preferate de 20% dintre europeni, 15% caută patrimoniul cultural, 14% sunt în căutarea naturii și a experiențelor în aer liber și doar 13,5% a mării și a soarelui în sezonul de toamnă-iarnă.
Pentru europeni, criteriile de alegere a destinației sunt în ordine: vreme plăcută, chilipiruri și oferte atractive, o destinație care să nu fie aglomerată, cu localnici prietenoși și primitori. Pandemia de Covid-19 a lăsat urme, alte criterii fiind rutele directe de transport fără nicio restricție de călătorie, dar locul trebuie să aibă protocoale de sănătate sigure și eficiente în gestionarea Covid-19.
Foto 230510731 © Roman Samborskyi | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz