Europenii, mai sociabili și încrezători pe internet, decât în viața reală
Reading Time: 2 minuteOamenii sunt din ce în ce mai obișnuiți să întâlnească alți oameni prin intermediul platformelor online, motiv pentru care acest comportament a devenit, treptat, normă. Mulți oameni se simt acum mai în largul lor să-și găsească o gașcă de prieteni online, decât față în față; unul din trei oameni (31%) spunând că îi este mai ușor să se afișeze așa cum vrea să fie văzut în mediul online, decât în persoană, potrivit unui studiu Kaspersky. Un număr similar (32%) afirmă, de asemenea, că sunt mai încrezători și mai sociabili decât atunci când întâlnesc oamenii față în față.
Totuși, această creștere a relațiilor online a contribuit, de asemenea, la apariția unor sentimente de singurătate și de izolare în cazul multor persoane, întrucât aceștia nu mai sunt la fel de preocupați de conexiunile din viața reală. Cercetările au relevat faptul că jumătate (53%) dintre persoanele care folosesc social media și forumuri online admit că “se simt singuri tot timpul” și petrec cel puțin cinci ore pe zi în online. Acest lucru poate indica faptul că persoanele care își petrec mai mult timp pe internet sunt mai predispuse să se simtă singure, comparativ cu cele care nu sunt la fel de active în mediul online.
Dependență și singurătate
Kaspersky a mai descoperit că aproximativ unul din cinci europeni (18%) consideră că acea conexiune emoțională pe care o au cu prietenii în mediul online este mai puternică decât cea pe care o au cu prietenii pe care îi întâlnesc în viața reală.
Kathleen Saxton, psihoterapeut și fondator al Psyched, consideră că încrederea oamenilor în tehnologie ar putea fi considerată o formă de dependență și că poate juca un rol în perpetuarea singurătății. Ea spune “Ar putea tehnologia să se resimtă, în sfârșit, ca o dependență emoțională? În timp ce unii oameni pot folosi excesiv tehnologia în condiții “normale”, apelurile video și mesageria sunt considerate a fi o linie de salvare pentru a ajuta oamenii să se simtă mai puțin singuri. Platformele online folosite de către utilizatori s-au extins foarte mult iar oamenii se simt mai încrezători atunci când le folosesc. Mulți dintre noi ne-am adaptat și am adoptat serviciile online, într-un efort de
a ne vindeca propriile inimi”.
În ciuda exploziei de relații online, cei care își petrec o mare parte din timp conectându-se cu ceilalți în mediul digital, au mai multe șanse să se simtă singuri.
“Tehnologia a avut, fără îndoială, un rol crucial în îmbunătățirea vieții sociale a oamenilor, cu tot mai multe aplicații și canale online disponibile, pentru a ne menține conectați. Deși aceste platforme pot fi foarte benefice, trebuie să avem în vedere și provocările pe care le pot aduce. Este important să conștientizăm că persoanele pe care le întâlnim în mediul online s-ar putea să nu fie exact cine pretind că sunt. Ori de câte ori întâlnim pe cineva online, trebuie să fim vigilenți și să păstrăm pentru noi informațiile private, cum ar fi datele bancare sau alte detalii personale”, spune
David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz