Stiri

Europa renunță la mașinile pe benzină și motorină

9 iul. 2021 2 min

Europa renunță la mașinile pe benzină și motorină

Reading Time: 2 minute

Viitorul mașinilor este al celor electrice. Acesta a fost argumentul Comisiei Europene care decide reducerea la zero a emisiilor CO2 pentru vehiculele noi care se vor produce în următorul deceniu,

Conform mai multor surse citate joi de AFP, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035, informează Agerpres. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigență, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piața autoturismelor noi.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035.

Aceste cifre, aflate încă în discuție, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Pe o piață care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea mașinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări favorizează mașinile electrice

Noile reglementări vor favoriza și mai mult aceste vehicule și vor stimula abandonarea celor hibride și hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric și bateria.

Totuși părerile sunt împărțite. Unii sunt de părere că o trecere prea bruscă la mașinile electrice va crește prețul autoturismelor, va distruge locuri de muncă și va favoriza concurența chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul „Dieselgate” din 2015 ce a dezvăluit că producătorul european a falsificat emisiile motoarelor diesel.

Volkswagen a anunțat în luna iunie că între anii 2033 şi 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.

Sfârșitul motoarelor cu combustie în „2035 este un bun compromis între 2030, care ar fi prea devreme pe plan industrial şi social, şi 2040, care ar fi prea târziu pe plan climatic”, remarcă președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin. Acesta pledează și pentru crearea unui fond de „mai multe miliarde de euro” pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din sectoarele amenințate de această mutație tehnologică.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: