Stiri

Escrocheriile cu criptomonede pot afecta 1.2 milioane de utilizatori și genera pagube uriașe

20 aug. 2024 3 min

Escrocheriile cu criptomonede pot afecta 1.2 milioane de utilizatori și genera pagube uriașe

Reading Time: 3 minute

Binance, principalul ecosistem blockchain ce susține cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din ca volum de tranzacționare, anunță că, din ianuarie până în iulie 2024, a prevenit pierderi de peste 2,4 miliarde de dolari din potențiale escrocherii și activități frauduloase care ar fi putut afecta mai mult de 1,2 milioane de utilizatori. Această realizare este rezultatul măsurilor cuprinzătoare de gestionare a riscurilor ale Binance, care contribuie la detectarea și semnalizarea eficientă a tranzacțiilor suspecte, pe întreaga platformă.

Binance utilizează un motor intern sofisticat de analiză a riscului care efectuează monitorizare în timp real, permanent, printr-un model hibrid de revizuire bazată pe inteligență artificială (AI) și manuală. Acest lucru permite echipei Binance să detecteze dinamic și precis tranzacțiile suspecte și să ia măsuri pentru a proteja rapid utilizatorii. Motorul de risc operează în toate verticalele ecosistemului Binance, protejând utilizatorii în diverse domenii, inclusiv tranzacționare P2P, plăți, retrageri din rețeaua cripto și multe altele.

Mai multe niveluri de controale sunt integrate în sistem, pentru a se asigura că expunerea la risc este redusă și nivelul general al riscului rămâne în limite acceptabile.

Etapa la care tranzacțiile suspecte sunt semnalate cel mai frecvent este cea de retragere cripto. Din cele 2,4 miliarde de dolari – pierderi prevenite înregistrate până acum în acest an, retragerile legate de presupuse escrocherii cripto reprezintă peste 1,1 miliarde de dolari, aproximativ 45% din suma totală.

„Să ne concentrăm pe utilizatori a fost întotdeauna o prioritate cheie pentru noi, la Binance, iar acest lucru stă la baza accentului nostru pe dezvoltarea și optimizarea instrumentelor și proceselor tehnologice de top din industrie, care ne permit să protejăm utilizatorii și activele lor non-stop”, declară Rohit Wad, directorul tehnologic al Binance. „Prevenirea a peste 2,6 miliarde de dolari în pierderi potențiale în doar șapte luni este o dovadă a muncii noastre asidue și a dedicării de-a lungul anilor. Suntem bucuroși că eforturile noastre contribuie la crearea unui ecosistem mai sigur pentru utilizatori și vom continua să ne susținem responsabilitatea de lider de industrie, îmbunătățindu-ne în mod constant sistemele și capacitățile, pentru a anticipa potențialele amenințări”.

Dincolo de monitorizare și detecție, Binance utilizează, de asemenea, o gamă largă de instrumente și măsuri pentru a proteja utilizatorii de escrocherii crypto. Măsurile de control al riscului sunt împărțite în opt niveluri, în funcție de severitatea acestuia, asigurând un echilibru între experiența utilizatorului și securitate. Aceste măsuri variază de la notificări personalizate tip pop-up, până la funcții tip cooldown și wake-up. În plus, Binance oferă diverse canale de gestionare a apelurilor, de la procese complet automate, până la manuale, pentru a ajuta utilizatorii care au fost semnalați ca fiind în potențial pericol.

În timp ce Binance continuă să protejeze și să securizeze activele utilizatorilor, compania subliniază și importanța vigilenței utilizatorilor.

„Le recomandăm utilizatorilor noștri să rămână vigilenți și să își asume responsabilitatea pentru propria securitate”, a adăugat Rohit. „În timp ce echipa noastră a implementat măsuri extinse pentru a proteja fondurile, în cele din urmă, utilizatorii înșiși joacă cel mai mare rol în protejarea activelor lor. Rămâneți informați, utilizați practici de securitate puternice și fiți precauți cu privire la potențialele escrocherii”.

Anunțul de astăzi urmează îndeaproape un alt raport recent, potrivit căruia Binance a securizat peste 73 de milioane de dolari în fonduri pierdute până la 31 iulie. Compania va continua să inoveze și să își îmbunătățească măsurile de securitate, pentru a asigura un mediu sigur și protejat pentru toți utilizatorii de criptomonede, atât în cadrul platformei sale, cât și în afara acesteia.

Recomandările Binance pentru protejarea utilizatorilor

Pentru a evita ca utilizatorii să devină victime ale unei fraude a unui grup de comunități, punctele cheie de reținut pentru a le demasca și verifica autenticitatea comunicărilor de la Binance sunt:

• Escrocii se dau adesea drept reprezentanți ai Binance, creând grupuri de comunități false pe platformele de mesagerie;

• Semnele grupurilor false includ grafică distorsionată și gramatică sau ortografie necorespunzătoare;

• Evitați fraudele verificând legitimitatea canalelor cu Binance Verify și raportați activitățile suspecte.

Membrii echipei Binance de control al riscurilor joacă un rol esențial în culise. Cum protejează ei activele utilizatorilor din cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din lume?

• Având în vedere natura emergentă a industriei cripto, aceasta devine din ce în ce mai mult o mască sub care escrocii plasează capcane sofisticate. Astfel, este necesar ca utilizatorii să rămână educați cu privire la cele mai recente metode și să înțeleagă informațiile despre cripto;

• În calitate de lider responsabil în industrie, Binance implementează multiple instrumente și măsuri pentru a proteja utilizatorii de înșelăciuni cripto;

• Măsurile de control al riscurilor sunt împărțite pe opt niveluri, în funcție de gradul de risc de înșelătorie, asigurând un echilibru între experiența utilizatorului și securitate.

Array

Articole pe aceeași temă: