Stiri Finanțe

Erste Group, profit net de 262 mil. euro în T1

5 mai 2017 4 min

Erste Group, profit net de 262 mil. euro în T1

Reading Time: 4 minute

Erste Group a raportat un profit net de 262,2 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, performanţă susţinută şi de mediul macroeconomic sănătos din Europa Centrală şi de Est şi de menţinerea tendinţelor pozitive de anul trecut: volumul creditelor a crescut într-un ritm stabil în special în segmentul de retail, costurile de risc sunt în continuare la minime istorice, calitatea activelor a rămas foarte bună, cu o rată a creditelor neperformante de sub cinci procente.

„Am avut un început bun de an, iar profitul net de 262 milioane de euro din primul trimestru demonstrează acest lucru (…) Astfel, am putut menţine un nivel ridicat de capitalizare, cu un indice al capitalului comun de rang 1 (Basel 3 implementat parțial) de 13 procente”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG, într-un comunicat de presă.

Venitul net din dobânzi s-a diminuat la 1.051,3 milioane de euro (-3,7%; T1 2016: 1.092,2 milioane de euro) în pofida creșterii activității de creditare, în principal din cauza veniturilor mai mici din dobânzi aferente portofoliului de obligațiuni guvernamentale și pe fondul unui efect de „unwinding” (actualizare a fluxurilor de numerar aferentă activelor depreciate) mai redus.

Venitul net din taxe și comisioane a crescut la 457,7 milioane de euro (+3,3%; T1 2016: 443,1 milioane de euro). Veniturile din operațiuni cu valori mobiliare și din administrarea activelor au crescut, în timp ce veniturile din activitatea de creditare s-au diminuat. Venitul net din tranzacționare s-a redus la 48,6 milioane de euro (-5,1%; T1 2016: 51,2 milioane de euro). Venitul operațional a fost aproape stabil la 1.617,5 milioane de euro (-0,7%; T1 2016: 1.629,3 milioane de euro). Cheltuielile administrative generale au crescut la 1.018,3 milioane de euro (+0,9%; T1 2016: 1.008,8 milioane de euro), în principal din cauza majorării cheltuielilor de personal la 571,7 milioane de euro (+1,1%; T1 2016: 565,4 milioane de euro). Acest indicator include înregistrarea plății în avans a majorității contribuțiilor anuale pentru schemele de garantare a depozitelor, în valoare totală de 64,7 milioane de euro (2016: 71,7 milioane de euro). În consecință, profitul operațional s-a diminuat la 599,2 milioane de euro (-3,4%; T1 2016: 620,5 milioane de euro). Raportul cost/venit s-a situat la 63,0% (T1 2016: 61,9%).

“Baza noastră de costuri a crescut în primul trimestru. Această evoluţie a fost parţial generată de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea cerinţelor de reglementare, şi în principal de investiţiile pentru extinderea în continuare a serviciilor pe care le putem oferi digital clienţilor noştri – un domeniu în care deja suntem frecvent consideraţi deschizători de drumuri în industria bancară din Europa”, a arătat Andreas Treichl.

“Ne bucură faptul că performanţele noastre au fost recent confirmate de agenţiile de rating, Standard & Poor’s şi Fitch îmbunătăţind calificativele noastre de rating pe termen lung la A- (cu perspectivă pozitivă) şi respectiv A- (cu perspectivă stabilă). Tendințele de la nivelul Grupului se regăsesc și în plan local: toate subsidiarele noastre au avut un prim trimestru profitabil în 2017”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.

Costurile nete cu provizioanele aferente activelor financiare depreciate au rămas în apropierea minimelor istorice, la 65,8 milioane de euro, respectiv 19 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienți (T1 2016: 56,4 milioane euro, respectiv 17 puncte de bază). Rata creditelor neperformante s-a menținut la 4,9% (31 decembrie 2016: 4,9%). Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a scăzut ușor la 67,6% (31 decembrie 2016: 69,1%).

Poziția „alte rezultate operaționale” s-a situat la -127,1 milioane de euro (T1 2016: -139,5 milioane de euro), incluzând contribuțiile anuale la fondurile de rezoluție în valoare de 77,5 milioane de euro (T1 2016: 64,7 milioane de euro). Taxele pe operațiunile bancare și financiare au însumat 35,8 milioane de euro (T1 2016: 62,8 milioane de euro). Această scădere s-a datorat în principal reducerii semnificative a taxei bancare din Austria, la 5,6 milioane de euro (T1 2016: 29,5 milioane de euro), după o plată extraordinară aferentă acestei taxe efectuată în trimestrul al patrulea din 2016. În Ungaria, taxele pe operațiuni bancare s-au diminuat la 23,6 milioane de euro (T1 2016: 26,9 milioane de euro), în timp ce în Slovacia s-au ridicat la 6,6 milioane de euro (T1 2016: 6,2 milioane de euro).

Taxa pe participațiile minoritare a crescut la 76,8 milioane de euro (+60,6%; T1 2016: 47,8 milioane de euro), pe fondul creșterii contribuțiilor la profit ale băncilor de economii. Rezultatul net atribuibil proprietarilor societății mamă s-a diminuat la 262,2 milioane de euro (-4,6%; T1 2016: 274,7 milioane de euro).

Capitalul total excluzând elementele de capital suplimentar de nivel 1 (AT1) a crescut la 16,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 16,1 miliarde de euro). După aplicarea deducerilor și filtrelor conform cadrului de reglementare CRR, capitalul comun de rang 1 (CET1, Basel 3 implementat parțial) s-a redus la 13,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 13,6 miliarde de euro). Fondurile proprii totale (Basel 3 implementat parțial) s-au majorat la 19,0 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 18,8 miliarde de euro). Profitul preliminar din primul trimestru nu a fost inclus în calcul, dar costurile de risc aferente perioadei au fost deduse. Riscul total (activele ponderate la risc, inclusiv riscurile de credit, de piață și operaționale; Basel 3 implementat parțial) a crescut la 103,6 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 101,8 miliarde de euro). Capitalul comun de rang 1 (CET1, Basel 3 implementat parțial) s-a situat la 13,0% (31 decembrie 2016: 13,4%), iar indicele de capital total (Basel 3 implementat parțial) la 18,4% (31 decembrie 2016: 18,5%).

Activele totale au crescut la 222,8 miliarde de euro (+7,0%; 31 decembrie 2016: 208,2 miliarde de euro), pe fondul majorării poziției „numerar și echivalente de numerar” la 24,7 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 18,4 miliarde de euro) și creșterii creditelor și avansurilor către instituțiile de credit (valoare netă) la 10,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 3,5 miliarde de euro). Portofoliul net de credite și avansuri către clienți a crescut la 133,0 miliarde de euro (+1,8%; 31 decembrie 2016: 130,7 miliarde de euro). În privința pasivelor, depozitele de la bănci s-au majorat la 22,9 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 14,6 miliarde de euro), iar depozitele de la clienți au continuat să crească – mai ales în Cehia și Austria – și au ajuns la 144,7 miliarde de euro (+4,9%; 31 decembrie 2016: 138,0 miliarde de euro). Rata credite/depozite s-a situat la 91,9% (31 decembrie 2016: 94,7%).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: