Envisia, membru fondator al IASE, asociația care certifică profesioniștii din domeniul responsabilității corporative
Reading Time: 2 minuteENVISIA-Boards of Elite, prima școală de afaceri din România destinată membrilor în consilii de administrație, este membru fondator al organismului internațional de certificare IASE – International Association for Sustainable Economy, prima asociație profesională din lume care va certifica profesioniștii din domeniul responsabilității corporative – ESG (Environment Sustainability Governance): performanța de mediu, socială și buna guvernare.
Totodată, Carmen-Daniela Micu, membru fondator si CEO ENVISIA, a fost aleasă Co-Vice Președinte IASE, o reușită pentru antreprenoriatul feminin din domeniul educației și o recunoaștere a meritelor și eforturilor depuse prin actvitățile susținute pentru creșterea notorietății guvernanței corporative responsabile în România, arată Envisia, într-un comunicat de presă.
“Trăim deja în “lumea de mâine”, în urma impactului pandemiei Covid-19 asupra modului nostru de viață în societate. Consecințele acestei situatii vorbesc despre lipsa unei bune guvernări, a disciplinei la nivel social si a urmăririi unor proceduri și standarde care să ne protejeze. Vorbim despre nevoia de profesioniști care au cunoștințele și competențele necesare pentru a crea cadrul ESG care să asigure dezvoltarea sustenabila a societatilor “lumii de mâine” pentru noi toti”, a declarat Carmen Micu, Co-Vicepresedite IASE.
ENVISIA și IASE împărtășesc viziunea comună a profesionalizarii structurilor de conducere din companii. IASE își propune astfel să fie instituția de certificare internațională de top pentru toți profesioniștii din domeniul responabilității corporative (ESG) și astfel să contribuie la consolidarea încrederii companiilor, clienților, furnizorilor și a celorlalte părți interesate în dobandirea cunoștințelor si abilitatilor necesare, în etica și integritate profesională și în continuarea procesului de dezvoltare profesională.
Asociația va avea inițial două tipuri de certificari, prima – ISF (International Sustainable Finance – Certificatul International pentru Finantare Sustenabila) destinată sectorului financiar, cu specializări în sectorul bancar și asigurări, iar a doua – ISB (International Sustainable Business – Certificatul International pentru Afaceri Sustenabile), destinată companiilor. Certificările IASE au fost concepute în colaborare cu profesioniști ESG cu experiență din mai multe tari și industrii din întreaga lume.
Certificările ISF / ISB sunt atestate la nivel global și ofera prestigiu și recunoaștere profesionistilor in domeniul ESG, reprezentand un standard de competentă, corelat cu codul deontologic. Profesionisti din diverse arii de activitate sunt de asemenea eligibili pentru certificările ESG.
IASE va începe sesiunile de certificare ESG – online – din cel de-al patrulea trimestru al anului 2020.
International Association for Sustainable Economy – Asociatia Internationala pentru o Economie Sustenabila – este prima entitate la nivel global care acreditează profesioniști în domeniul practicilor pentru o economie sustenabilă: performanțe de mediu, sociale și buna guvernanță (Environment, Social and Governance – ESG). IASE promovează certificările ESG recunoscute de piață la nivel global. Are o prezenta in peste 25 de țări precum Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Spania, Romania, China, Coreea de Sud, India, SUA, Canada, Mexic, Columbia și Africa de Sud, printre altele, și va acredita profesioniști din diferite sectoare în competențe legate de domeniul ESG.
ENVISIA – Boards of Elite este prima scoală de afaceri din România pentru membri în Consilii de Administrație (Board Directors), care oferă servicii de educație, mentoring și consultanță de ultimă generație pentru: Președinți si Membri ai Consililor de Administratie, Senior Independent Directors, Directori Neexecutivi, Directori Executivi – C-Suite și profesioniști de înalt calibru.
Foto: © Elnur | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz