Stiri

Enery Power Holding a achiziționat portofoliul de energie regenerabilă de la Jade Power Trust cu un credit de la BCR

Reading Time: 3 minute

Enery Power Holding, un jucător cheie pe piața energiei regenerabile din Europa Centrală și de Est, a semnat o facilitate de credit senior, ce cuprinde o finanțare pe termen lung și una de tip revolving, pentru achiziția portofoliului de energie regenerabilă cu o capacitate totală de 81 MW, deținut de Jade Power Trust în România. Banca Comercială Română SA și Erste Group AG au acționat în calitate de Aranjori Principali Mandatați și Bănci Finanțatoare, Banca Comercială Română SA având și rol de agent de Garanții și Plăți și Bancă de Cont.

Facilitatea de credit la termen are o maturitate de 11 ani și confirmă sprijinul pe care Banca Comercială Română SA și Erste Group AG îl acordă proiectelor dedicate energiei verzi și sustenabile din regiunea CEE, unde România este o piață importantă.

Clifford Chance Badea a acționat în calitate de consilier juridic exclusiv al creditorilor, cu o echipă formată din Nadia Badea – partener, Andreea Sisman – consilier, Mădălina Mailat și Gabriel Toma – senior associates și Nicolae Grasu – avocat.

Schoenherr a acționat în calitate de consilier juridic al Enery Power Holding, cu o echipă formată din Robert Bachner – partener, Adina Damaschin – consilier, Silviu Lazăr și Loredana Barbu – avocați.

Două parcuri eoliene în Dobrogea

Portofoliul de energie regenerabilă achiziționat de Enery Power Holding are o capacitate totală instalată de 81 MW și include două parcuri eoliene în regiunea Dobrogea, două parcuri fotovoltaice și două microhidrocentrale. Odată cu această achiziție, portofoliul operațional al Enery în România crește la 273 MW, iar producția totală la 375 GWh.

„România are potențialul de a deveni un jucător important în sectorul tehnologiilor curate și al producției sustenabile de energie. De aceea, dorința noastră este să oferim soluții relevante de finanțare pentru proiectele de energie regenerabilă și eficiență energetică. Facilitatea de credit acordată Enery Power Holding este un semnal pozitiv, care demonstrează că BCR are o înclinație puternică pentru finanțarea și susținerea energiei verzi în contextul schimbărilor din sectorul energetic. Și, mai mult decât atât, pentru susținerea creșterii rezilienței industriei energetice locale la provocările geopolitice, prin reducerea dependenței de combustibili fosili și a consumului de resurse”, a declarat Bogdan Cernescu, Director Executiv Corporate Coverage BCR.

„Sectorul energetic din Europa se află la o răscruce de drumuri. Obiectivul principal al Erste Group a fost dintotdeauna acela de a sprijini bunăstarea economică a piețelor din Europa Centrală și de Est. Poziționarea noastră ca un catalizator pentru tranziția energetică, chiar și în perioade de mare incertitudine pe piață, reprezintă o parte integrantă a acestui obiectiv”, a declarat Radu Moldovan, Industry Lead Energy & Utilities în cadrul Erste Group. „Continuăm să susținem acest obiectiv prin sprijinul acordat schimbărilor demonstrabile și prin furnizarea de finanțare către companii care inovează și au proiecte ambițioase, așa cum este și Enery, care prin această achiziție recentă își consolidează angajamentul față de dezvoltarea regiunii”, a menționat Ladislav Tolmaci, parte din echipa Corporate Finance Solutions, din Erste Group.

Richard König, CEO și Lukas Nemec, COO al Enery, au adăugat: „Această tranzacție reprezintă o nouă etapă care marchează diversificarea activității noastre în domeniul producției de energie eoliană și hidroelectrică onshore și ne consolidează poziția în România. Portofoliul nostru din România cuprinde acum 11 centrale care funcționează sub trei tehnologii diferite, ceea ce ne permite să oferim un mix variat de energie curată. Erste și BCR au acționat ca parteneri financiari, sprijinindu-ne în această realizare, confirmată de buna cooperare dintre echipele noastre. Erste și BCR au demonstrat un grad mare de expertiză în sectorul energiei din România, dar și capacități de execuție puternice și proactivitate, ceea ce ne-a permis să încheiem tranzacția în timp util. Continuăm să lucrăm împreună în România și dorim să ne felicităm partenerii pentru această realizare”.

Enery, companie fondată în 2019, se concentrează pe generarea de energie electrică verde la cel mai mic cost posibil, pentru a crește accesibilitatea utilizării acesteia atât în industrie cât și pentru consumatorii casnici, dar și pentru a ajuta Europa să își recâștige competitivitatea ca regiune industrială.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

6 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

8 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

9 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

9 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

9 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

9 ore ago