Stiri

Energia electrică va putea fi tranzacționată și la Bursa Română de Mărfuri

Reading Time: 2 minute

Bursa Română de Mărfuri a primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) licenţă pentru desfăşurarea activităţii de operator al pieţei de energie electrică en-gros.

„După ani de stăruinţe, licenţa a fost acordată urmare a modificărilor şi completărilor legislaţiei şi regulamentelor interne, care au preluat prevederile reglementărilor de imediată aplicabilitate în materie ale Uniunii Europene. În urma acordării licenţei, BRM întregeşte paleta sa de active energetice oferite la tranzacţionare pe pieţele en-gros, alăturând gazelor naturale, produselor petroliere şi derivate, certificatelor de carbon şi – de acum – energia electrică şi certificatele verzi. În condiţii de concurenţă onestă între operatorii pieţei de energie electrică, participanţii la această piaţă, la fel ca în cazul celorlalte produse energetice menţionate, vor avea posibilitatea să opteze de acum pentru platformele de tranzacţionare, disciplinele şi tehnicile de tranzacţionare, contractele şi produsele bursiere dezvoltate în decenii de activitate sau nou propuse de către Bursa Română de Mărfuri. În condiţiile specifice de criză pe care le traversează piaţa de energie, apariţia unui nou operator experimentat şi creativ pe piaţa locală nu poate fi, suntem convinşi, decât în folosul comunităţii”, spun reprezentanţii BRM.

Licență primită de la ANRE

Aceştia subliniază că licenţa primită de la ANRE este însă una limitată pentru BRM, fiind excluse de la administrarea de către societate, printre altele, în baza introducerii „unor neaşteptate condiţii specifice” asociate respectivei licenţe, importantele pieţe SPOT „piaţa pentru ziua următoare” (PZU) şi „piaţa intra-zilnica” (PI).

Este, în aprecierea BRM, o decizie fără suport practic sau juridic, care privează participanţii de dreptul acordat de art. 23 alin. 3 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 pe pieţele pentru ziua următoare, cât şi pe pieţele intrazilnice. Justificarea ANRE că respectivele pieţe pot fi operate doar în regim cuplat, de către operatorul actualmente desemnat în mod exclusiv ca OPEED, este contrară prevederilor legale ce definesc pieţele de energie electrică, dar şi realităţii faptice existente pe pieţele de energie din Uniunea Europeană în care sunt organizate la nivelul aceleiaşi zone de ofertare multiple pieţe SPOT, operate în regim cuplat sau necuplat. Fiind prejudiciate pe această cale nu numai interesele BRM, ci şi ale participanţilor la piaţă, Bursa Română de Mărfuri va milita pentru completarea licenţei acordate şi va întreprinde demersuri pentru repararea nedreptăţii, se precizează în comunicat.

BRM îşi afirmă angajamentul de a depune toate eforturile pentru a construi împreună cu participanţii la pieţele sale, actori ai pieţei de energie, cu instituţiile de suport şi cu autorităţile „o piaţă bursieră energetică performantă, modernă, eficientă, conectată la cerinţele şi comandamentele României şi ale Uniunii Europene, în sprijinul dezvoltării mediului economic românesc şi, cel puţin, al conservării în perioadele critice a condiţiilor de vieţuire civilizată şi suportabilă energetic a populaţiei ţării”.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Primele date exit poll pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024

Alegerile parlamentare desfășurate în acest an la o dată simbolică, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, care a…

5 ore ago

Corinthia Grand Hotel du Boulevard a aprins luminile de Crăciun

Începând din acest weekend, peste 8500 metri luminițe decorează Grand Hotel du Boulevard, de pe Bd. Elisabeta. Inaugurat în 1873…

2 zile ago

Germania: Tradiție și Modernitate – Atracții de Top pentru Exploratori Urbani și Culturali

Germania, recunoscută pentru bogata sa istorie și diversitatea culturală, continuă să surprindă turiștii nu doar prin comorile tradiționale, ci și…

2 zile ago

Biz Germania: Motorul celei mai mari economii din Europa, cu frâna trasă. Urmează revenirea?

Cea mai puternică economie a Europei, Germania, a evitat la limită o recesiune nouă după ce a înregistrat o creștere…

2 zile ago

Samsung Galaxy Ring: Beneficiile AI pe degetul tău

Anul 2024 a fost, fără îndoială, sub semnul inteligenței artificiale. Dar, în timp ce mulți doar au vorbit despre AI,…

2 zile ago

Ofertele Tarom de Ziua Națională a României. Prețuri speciale la biletele de avion

Ultimele două zile din luna Noiembrie, precum și ziua de 1 Decembrie vin la pachet cu oferte la bilete de…

2 zile ago