Companii Interviuri

Energia de a face bine

21 mai 2020 4 min

Energia de a face bine

Reading Time: 4 minute

Cum s-a implicat o companie 100% românească din domeniul energiei în lupta contra COVID-19 și cum s-a adaptat noii situații ne spune Carla Parnică, Marketing & Communication Manager al Tinmar Energy.

Tinmar a făcut recent o serie de donații. Ce v-a făcut să vă implicați?

Într-adevăr, o mare parte din buget, 70.000 euro, a fost direcționată că­tre Institutul Cantacuzino, în vederea achiziționării unui echipament (extractor de enzime) care, împreună cu alte aparate medicale de tipul Real Time PCR, ajută la depistarea COVID-19. Totodată, acestui aparat i s-au adăugat și o serie de kituri de extracție automată ARN viral. Apoi, am donat 30.000 euro spre ajutorarea celor aflați în suferință în cadrul Teledonului organizat de Fundația Mereu Aproape și Antena 3. La începutul lunii martie, împreună cu Asociația InfoCons – Asociația pentru Protecția Consumatorilor, unde suntem parteneri în cadrul campaniei naționale de educare și informare a consumatorilor “Spală-te pe mâini – Sănătatea stă la o picătură distanță”, am donat atât resurse materiale, cât și 1.000 de teste rapide de depistare a COVID-19. În virtutea solidarității, am ales să susținem și demersurile Crucii Roșii Române prin campania “România salvează România”, în vederea limitării pandemiei, oferindu-le suport prin achiziționarea a altor 1.000 de teste rapide pentru depistarea COVID-19. Este important să facem front comun pentru a ajuta spitalele, dar și autoritățile, prin respectarea restricțiilor impuse, pentru a trece cu bine această perioadă de criză și pentru a ne putea întoarce la rutina zilnică mai repede și în siguranță.

Cât de importantă este solidaritatea în astfel de momente?

Solidaritatea este cuvântul cheie într-o astfel de situație. Fără niciun fel de exagerare, am privit această criză ca pe un război. Și cred că așa și este. În război, durerea unește, în pandemie cred că este la fel. Și din orice criză cred că ieșim mai buni, mai îngăduitori, mai înțelepți. Îmi doresc sincer ca solidaritatea să aibă continuitate și să rămânem fideli valo­rilor noastre. Pentru a putea învinge o asemenea pandemie, e nevoie de o acțiune globală unită, rapidă și decisivă.

Cum priviți viitorul, la nivel personal, dar și la nivelul societății, după această experiență?

La nivel personal, sunt convinsă că viitorul este unul pe măsura acțiunilor noastre.
Cred cu tărie că adaptabilitatea și reziliența ne vor ajuta să mergem mai departe cu încredere în viitor. Sunt optimistă și încrezătoare că totul va fi bine, poate mai bine decât ne putem imagina acum, fiind greu încercați. Cred că se vor produce multe schimbări, pentru că o multitudine de joburi pot fi realizate în tip remote. Școala de la distanță poate fi o opțiune viabilă, iar mediul online ne oferă multiple beneficii. Trebuie să încurajăm mai mult businessurile românești. Atunci când credeai că le-ai văzut pe toate, viața te surprinde și cei care reușesc să se adapteze sunt oamenii cu viziune și cu mintea sănătoasă. Schimbarea trebuie îm­brățișată, nu trebuie să fugim de ea. Îmi doresc ca oamenii să-și amintească și
să-și prioritizeze timpul pe­trecut cu familiile lor. Socie­ta­tea cred că a înțeles și a învățat faptul că nu doar țările subdezvoltate pot fi lovite de o criză sau de pandemie. Sper să învățăm toți din greșeli, din faptul că nu putem să ne bizuim doar pe propriile forțe și că cele mai bune decizii se iau în echipă și nu presupun riscuri neasumate.

Care au fost cele mai semnificative provocări de care s-a lovit compania de la începutul acestei pandemii?

Suntem cea mai mare companie de ener­gie cu capital privat din România, cu o experiență de 20 de ani. Ambiția noastră este de a deveni cea mai bună companie de servicii moderne de utilități din regiune și acest obiectiv nu ar putea fi atins fără o echipă de profesioniști cu expertize în industria petrolieră, de energie electrică și gaze naturale. Am prioritizat angajații și sănătatea acestora, luând din prima săptămână a lunii martie o serie de măsuri pentru a le facilita muncă de la distanță de tip remote. Am implementat tot ce era necesar operațional pentru ca Tinmar Energy să poată să livreze cele mai bune servicii clienților noștri. Le mulțumesc colegilor care au fost fizic în această perioadă la birou. Aceștia au fost testați periodic și au fost în siguranță. Eu fac parte din a doua categorie, de 7 săptămâni muncesc remote și pot să spun că muncesc mai mult de 8 ore pe zi, ca majoritatea celor aflați în situația mea.

Dar la nivel de comunicare?

În ce privește partea de comunicare, a fost o reală provocare să filmăm spotul de produs în această perioadă, dar am reușit, împreună cu o echipă de profesioniști (LaPalat – Ștefan Lungu) și cu ambasadorul nostru de brand, Camelia Potec. Deși în această perioadă comunicarea noastră a fost cât se poate de empatică, spotul de pro­dus atrage atenția asupra beneficiilor pe care compania le oferă clienților rezidențiali: despăgubiri în cazul fluctuațiilor de tensiune pentru aparatele electrocasnice avariate, în cuantum de 5.000 lei, intervenții de urgență pentru instalația electrică și de gaze naturale și, cel mai important aspect, am lansat aplicația myTIN, care poate fi descărcată de pe Google și Apple Store. O aplicație în care ai sold client actualizat în timp real, asistență dedicată la un buton distanță pentru situații neprevăzute și unde poți trimite indexul direct din aplicație. Tot în această perioadă am susținut cauze de CSR și în curând, pe 14 mai, împreună cu Marius Moga și Sebastian Dobrincu, suntem par­tenerii unui concept inovator denumit Ireal – cel mai mare netodon susținut vreo­dată de artiști în mediul digital. Am văzut multe branduri, companii care au dat o mână reală de ajutor, care au ales să-și susțină societatea în care au crescut și s-au dezvoltat, dar care au avut și grija angajaților. Împreună cu Marius Moga și Sebastian Dobrincu, Tinmar este partenerul unui concept inovator, Ireal, cel mai mare netodon susținut vreodată de artiști în mediul digital. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: