Stiri

Endava deschide noi spații de lucru în Pitești, Sibiu și Timișoara

Reading Time: 2 minute

Endava, compania britanică de software, prezentă pe piața IT din România  cu 11 centre în Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureș și Timișoara își consolidează prezența în Pitești, Sibiu (foto) și Timișoara prin mutarea în trei noi spații delucru. În prezent, compania are peste 3.500 de angajați în România, care lucrează pentru diverși clienți din industrii precum procesare de plăți, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), retail sau logistică.

România, punct strategic pe harta Endava

România reprezintă una dintre cele mai importante piețe de dezvoltare pentru Endava, datorită prezenței în număr mare a inginerilor software și a interesului sporit pentru domeniu, dar și a uneia dintre cele mai bune infrastructuri de internet din Europa. În ultimii ani, compania s-a aflat într-un proces continuu de extindere a echipei, fapt care a determinat necesitatea existenței unor spații de lucru mai mari și mai moderne în Pitești și Timișoara, unde Endava este prezentă de 6 ani, respectiv, 3 ani. În Sibiu, oraș spre care Endava și-a anunțat extinderea în urmă cu un an, a fost inaugurat primul birou al companiei, centrul local fiind anterior localizat într-un spațiu de co-working.

Dezvoltarea constantă a companiei se bazează pe sinergia dintre oameni, pasiune, inovație, tehnologie și implicarea în diferitele comunități locale. Noile spații de birouri le subliniază pe fiecare dintre acestea, susținând, în același timp, planurile noastre strategice, de extindere la nivel local și național. Ne bucurăm că ne-am consolidat prezența pe piețele locale din România prin deschiderea noilor spații de birouri și că, de anul acesta, avem un centru permanent și în Sibiu, acolo unde am întâlnit o comunitate pasionată de tehnologie, cu un potențial imens de dezvoltare”, a declarat Iulian Tatarcan, Cluster Manager Endava pentru Sibiu, Brașov, Timișoara, Pitești și Craiova.

Sistemul hibrid

Noile birouri se aliniază la modul de muncă hibrid, implementat de către companie la nivel global, asigurând condiții ideale de desfășurare a activităților în echipă. Spațiile sunt dotate cu săli moderne de lucru și tehnologie de ultimă generație, toate sub egida unui design modern, care îmbină diferite tematici creative. Angajații au flexibilitatea de a decide câte zile vor munci de la birou și câte de acasă, în funcție de proiectele în care sunt implicați. Fiecare birou va putea fi rezervat individual, astfel încât cei care vin la sediu să fie siguri că au un loc disponibil, adaptat nevoilor lor și ușor accesibil prin poziționare în oraș și accesul ușor la mijloacelor de transport disponibile.

Prin atenția acordată noilor spații de birouri, ne dorim să încurajăm și să sprijinim echilibrul între viața profesională și cea personală a angajaților noștri. Noile spații Endava deschise în Pitești, Sibiu și Timișoara au fost gândite să susțină modelul de lucru hibrid. Adaptabilitatea este una dintre valorile principale în cultura noastră și ea se reflectă atât în design-ul noilor birouri cât și în programele de dezvoltare profesională și personală”, a completat Roxana Cîrcu, Regional Manager, Endava Central Europe.

Alex Rădescu

Recent Posts

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

2 ore ago

E.ON România și Asociația Zi de BINE colaborează pentru prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor

E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor…

3 ore ago

Lidl continuă proiectul Pâine și Mâine derulat de World Vision România

În perioada sărbătorilor de iarnă, Lidl România continuă tradiția de a transforma bucuria dăruirii într-un sprijin real pentru copiii din…

3 ore ago

7 factori pe care investitorii români la bursă trebuie să îi ia în considerare în noiembrie-decembrie

Pe măsură ce anul se apropie de final, piețele de capital globale și performanțele companiilor vor resimți influența mai multor…

4 ore ago

OMV Petrom va livra combustibil sustenabil pentru TAROM

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și TAROM, compania națională de transport aerian a…

4 ore ago

Vacanțe în ofertă la Black Friday. Unde poți ajunge cu 299 de euro

Fabrica de Vacanțe, parte a Grupului Aerotravel, lansează cea mai așteptată campanie a anului, Black Friday 2024, cu reduceri de…

4 ore ago