eMAG susține comerțul online fără granițe
Reading Time: 2 minuteeMAG România, Cdiscount Franța, ePrice Italia și Real.de Germania lansează International Marketplace Network (IMN), o alianță a marketplace-urilor. Cei patru jucători europeni în e-commerce cumulează aproape 30.000 de selleri online și își conectează platformele pentru a deservi peste 230 milioane de posibili clienți. Autoritățile de Concurență din toate cele patru țări au avizat deja înființarea IMN.
Beneficiile IMN sunt de ambele părți ale procesului de vânzare, sellerii pot vinde cross-border fără costuri suplimentare iar clienții pot accesa o gamă mult mai vastă de produse și servicii la prețuri competitive. Până în prezent, sellerii care voiau să acceseze mai multe platforme din Europa trebuiau să-și listeze separat produsele pe fiecare platformă din țările în care voiau să vândă. Sellerii vor putea folosi IMN drept punct comun de lucru unde își pot sincroniza eficient ofertele pe fiecare dintre cele patru platforme.
“Împreună am reușit să dezvoltăm o rețea care elimină barierele de intrare și costurile pe care ar trebui să le suporte un comerciant care își dorește să intre pe piețe noi și să rămână, în același timp, independent. Fiecare dintre noi joacă un rol-cheie în țara de origine, fapt ce ne permite să acordăm asistență fiecărui seller în propria limbă. Pentru un jucător ca ePRICE, IMN este modalitatea potrivită de a oferi soluții de creștere și export IMM-urilor din Italia și din Europa aflate în căutarea unui canal de vânzare integrat în afara țării”, a declarat Leonardo Costa, Director, ePRICE Marketplace.
IMN este un proiect european care subliniază caracterul dinamic și inovator al rețelelor de comerț, favorizând dezvoltarea pieței unice digitale, în concordanță cu regulile Comisiei Europene. În plus, mai multe platforme europene de tip Marketplace și-au exprimat deja interesul de a face parte din IMN.
Inițial platforma va rula într-o variantă beta, peste 100 de selleri au testat până acum această variantă încă din 2018. În următoareale luni, eforturile se vor concentra pe dezvoltarea infrastructurii platformei și asupra atragerii de noi platforme de tip Marketplace și de selleri.
Foto: © Mathias Rosenthal | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz