Antreprenori

Elon Musk: Când planeta nu mai este de-ajuns

18 iul. 2020 2 min

Elon Musk: Când planeta nu mai este de-ajuns

Reading Time: 2 minute

A creat cele mai de succes mașini electrice, a lansat oameni în spațiu, dar sapă tuneluri pe sub Los Angeles și a făcut să scadă valoarea uneia dintre companiile sale cu 14 miliarde de dolari printr-un tweet. Nu poate fi decât Elon Musk.

După Donald Trump, unul dintre cei mai im­previzibili oameni de urmărit pe Twitter este Elon Musk. Fondatorul Tesla și SpaceX folosește platforma pentru a-și exprima extrem de liber ideile despre business, lume și viață. N-a fost o surpriză, deci, atunci când a anunțat printr‑un tweet nașterea unui băiat. Surpriza a fost când a dezvăluit numele bebelușului: X Æ A-12 Musk.

Ați citit bine (deși aproape sigur n-ați înțeles). Poate de aceea au existat și explicații: X vine de la necunoscuta din ecuațiile matema­tice, Æ ar veni de la AI (inteligență artificială), dar înseamnă și “dragoste” în mai multe limbi, iar A-12 este precursorul SR-17, celebrul avion militar american supranumit Blackbird, care a bătut toate recordurile de viteză la mare altitudine. Deja cei doi au anunțat o schimbare a numelui, în X Æ A-Xii, deoarece legea din California nu permite folosirea de cifre, însă nu se știe ce vor face cu Æ, care de asemenea nu este permisă în statul american în numele persoanelor.

Dar numele copilului, dacă va rămâne așa, pare o excentricitate drăguță pe lângă o altă aventură pe Twitter a lui Musk, care a avut loc cu trei zile înainte de nașterea lui X Æ A-Xii. “Acțiunile Tesla sunt supraevaluate, după părerea mea”, a scris Musk pe Twitter pe 1 mai. Era vineri dimineață în SUA și a fost doar primul tweet dintr-o serie bizară care a continuat cu declarații de genul “Ridicați-vă împotriva luminii conștiinței pe cale să se stingă” sau “Voi vinde tot ce am. N-o să mai am vreo casă în proprietate”.

Toate bune și frumoase, dar când compania ta este listată la bursă, tot ce spui are consecințe financiare importante. După aceste mesaje de pe Twitter, prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu 14 miliarde de dolari, ceea ce l-a sărăcit (virtual, desigur) pe Elon Musk însuși cu vreo 3 mi­liarde de dolari. Oricum, la ce-i mai trebuie bani dacă se leapădă de posesiunile materiale?

Totuși, excentricitățile sale sunt dublate de reușite importante. Tesla este liderul tehnologic al pieței mașinilor electrice (deși are probleme cu producția), iar proiectul Starlink, care prevede lansarea în spațiu a mii de sateliți pentru a furniza servicii de internet la nivel global, e în plină desfășurare. Deja primii sateliți sunt lansați și au putut fi observați inclusiv în România pe cerul nopții.

Mai mult, Elon Musk a reușit o premieră mondială cu cealaltă companie a sa, SpaceX, care a devenit pe 30 mai prima entitate privată care a lansat oameni în spațiu. Lansarea capsu­lei Crew Dragon a avut loc din Florida, iar la scurt timp după acest moment racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe o barjă aflată pe ocean. Capsula cu cei doi astronauți NASA la bord, Bob Behnken și Doug Hurley, a ajuns a doua zi la Stația Spațială Internațională de care s-a cuplat cu succes.

Musk are, de altfel, un vis spațial măreț, acela de a coloniza planeta Marte, iar succesele rachetelor și capsulelor dezvoltate de SpaceX îi dau speranțe că va putea părăsi în sfârșit planeta, care pare să nu-l mai încapă.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 344 (15 iunie – 15 iulie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: