Elevii își pot dezvolta abilitățile digitale printr-o nouă ediție a programului SuperCoders by Orange
Reading Time: 2 minuteOrange România dă startul ediției cu numărul opt a programului de educație digitală SuperCoders și invită copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din toată țara să își dezvolte gratuit abilitățile digitale. Ca de fiecare dată, micii coderi vor crea povești noi și vor avea oportunitatea de a câștiga o serie de premii.
Trei etape
Organizat în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, SuperCoders va cuprinde trei etape: Caravana, Concursul național și Academia. Noutatea de anul acesta o reprezintă extinderea abilităților digitale pe care proiectul își propune să le dezvolte, de la programare către alte aptitudini digitale care cuceresc din ce în ce mai mult teren, cum ar fi: game design, vlogging sau editarea video.
“De 8 ani, prin SuperCoders, Orange își propune să convertească timpul petrecut de cei mici în fața ecranului în timp investit în viitorul lor. Așa cum sfera activităților pe care le desfășuram în mediul online se extinde an de an, și competentele copiilor devin din ce în ce mai diverse. Cei înscriși în ediția de anul acesta vor putea să descopere cum pot transforma pasiunea în meserie în mediul online, să codeze pentru a-și dezvolta competențe pentru viitor și să se distreze, pentru că lumea digitală are nevoie de povești și creativitate”, a declarat Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR Orange România.
Programare în Scratch
Prima etapă a programului, Caravana, oferă elevilor oportunitatea de a afla poveștile de succes ale celor care le-au devenit modele prin activitatea lor în online, tineri ce și-au construit cariera în jurul tehnologiei și prin intermediul mediului digital. Mentorii vor aborda teme diverse, de interes pentru tinerii pasionati de mediul virtual, de la game design, vlogging sau editarea video, printr-o serie de webinare live ce vor putea fi vizionate pe canalul Youtube Orange Romania. P Tot în cadrul atelierelor, aceștia vor învăța bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii creat de MIT Media Lab.
Concursul Național SuperCoders
Odată ce se vor familiariza cu Scratch, copiii vor putea să creeze propriile povești interactive pentru a se înscrie în cea de-a doua etapă a SuperCoders, Concursul Național. În cadrul acestuia, ei vor răspunde provocării de a-și folosi imaginația și abilitățile de programare învățate pentru a-l ajuta pe Coder, personajul principal, să încheie cu succes o nouă misiune.
Programul SuperCoders a început în 2014 la inițiativa Orange România, împreună cu Simplon România, cu scopul de a promova educația digitală și folosirea responsabilă a tehnologiei în rândul tinerei generații. Până acum, peste 3.300 de copii din toată țara au beneficiat de experiența participării în program, dintre care 900 doar în 2020.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz