BizRemote by certSIGN Companii Stiri

Element Industrial lansează Eli Xpress

19 mai 2020 2 min

Element Industrial lansează Eli Xpress

Reading Time: 2 minute

Element Industrial anunță lansarea Eli Xpress, o nouă linie de business care se bazează pe conceptul de depozitare de proximitate. Clădirile Eli Xpress vor avea suprafețe între 6.000 – 12.000 mp și vor fi situate în vecinătatea imediată a marilor orașe, sau chiar în interiorul lor.

„Accelerarea trendului de migrare a unor volume importante din retail în online va conduce la o cerere susținută de spații de depozitare flexibile,  în zone ce pot asigura livrarea într-un termen mai scurt”, explică Muler Onofrei, CEO & Co-Founder, Element Industrial.  

Primul proiect de acest gen este Eli Xpress Constanța, un parc logistic de 11.000 mp, închiriat către Altex și Bere Băuturi Constanța, achiziționat anul trecut de la distribuitorul de băuturi alcoolice, Bere Băuturi. Depozitul este localizat pe bvd. IC Brătianu 131 A, arteră ce asigură intrarea în localitate dinspre A2.

Intenția Element Industrial este de a construi un portofoliu de astfel de proiecte, prin achiziția directă a depozitelor, fie prin dezvoltarea unor terenuri care corespund cerințelor. Totodată, dezvoltatorul continuă investițiile și în rețeaua Eli Parks, parcuri logistice cu suprafețe între 50-60.000 mp.

Într-un interviu pentru Biz, Muler Onofrei, CEO & Co-Founder, Element Industrial, a detaliat care sunt proiectele companiei din prezent și care este statusul lor.

„Deși suntem una din cele mai tinere companii din domeniu, fiind înființată în 2018, am livrat în 2019 primul proiect în apro­pierea Bucureștiului, în zona Chitila-Buf­tea: Eli Park 1, care va avea la final 50.000 mp. Prima fază, în suprafață de 20.000 mp, a fost închiriată în totalitate de Arctic, care și-a stabilit aici centrul național de distribuție. Faza a doua, în suprafață de 30.000 mp, este în curs de livrare în această perioadă, unul din chiriașii acestor depozite fiind Paste Băneasa. Proiec­tul logistic este deservit de câteva linii de transport în comun și este localizat la o distanță de 4 km de centura Bucureștiului, cu acces direct la un drum național cu patru benzi, DN 7. Principalele avantaje sunt accesul facil către nordul Bucureștiului și amplasarea într-o zonă cu excedent de forță de muncă (Chitila/Buf­tea). Eli Park 1 este dezvoltat în parteneriat de Element Industrial și grupul Dedeman în zona Chitila-Buftea, ce se prefigurează drept noul pol logistic de proximitate al Capitalei. Totodată, ne dorim să dezvoltăm o rețea națională de centre logistice, de dimensiuni medii, 50-60.000 mp per pro­iect, în orașe precum Bacău, Craiova, Târgoviște sau Timișoara. Aceste proiecte sunt acum în diverse stadii de dezvoltare.”

Element Industrial oferă un pachet integrat de servicii de built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: