Companii Stiri

eJobs lansează cea mai fresh aplicație de joburi

10 sept. 2016 2 min

eJobs lansează cea mai fresh aplicație de joburi

Reading Time: 2 minute

eJobs lansează noua aplicaţie de joburi pentru dispozitive mobile. Locurile de muncă sunt acum mult mai simplu de găsit, de oriunde şi oricând, pe mobil și tabletă.

Toamna vine cu veşti bune pentru cei aflați în căutarea unui job – noua aplicaţie eJobs ajută utilizatorii să rămână conectaţi la cele mai noi oferte de muncă direct de pe mobil sau tabletă. Peste 34.000 de joburi sunt disponibile în aplicaţia mobilă, atât pe Android cât şi pe iOS, sincronizate în timp real cu platforma eJobs.ro.

Pentru dezvoltarea noii aplicații, eJobs a luat drept reper strategic două dintre cele mai apreciate valori în lumea de azi: viteza și mobilitatea. Astfel, designul intuitiv asigură navigarea facilă și rapidă printre joburi şi o aplicare foarte uşoară, în numai câteva clickuri.

„Misiunea eJobs, de a rămâne cel mai eficient canal de recrutare din .ro, are la bază un element extrem de simplu: fericirea clienților noștri, fie ei candidați sau companii. Suntem foarte încântați de noua noastră aplicație, pentru că drumul până la jobul mult visat sau până la candidatul perfect este acum mai plăcut și mai scurt. Aplicaţia reflectă evoluţia eJobs şi focusul nostru pe zona de mobile şi oferă utilizatorilor posibilitatea de a aplica la un job simplu şi rapid, de oriunde şi oricând, cu un efort minim. Echipa eJobs lucrează deja la versiunea următoare a aplicației, asimilând feedbackul utilizatorilor, care ne oferă informații valoroase despre nevoile lor reale”, declară Andrei Frunză, CEO eJobs.

Noua aplicaţie simplifică procesul de aplicare la joburi. Căutarea este prima opțiune afișată după logarea în cont, iar toate cuvintele cheie folosite rămân în memorie, oferind o experiență personalizată. Odată ce userul a filtrat ofertele de muncă, joburile sunt afişate, iar navigarea este simplă și placută datorită interfeţei carusel. De asemenea, procesul de completare şi actualizare a CV-ului este acum mult mai uşor şi mai intuitiv.   

Cu noua aplicaţie eJobs, utilizatorii pot oriunde şi oricând:

  1. să îşi acceseze instant contul eJobs şi istoricul de căutare;
  2. să identifice joburile potrivite, cu ajutorul criteriilor avansate de căutare;
  3. să aplice rapid la joburile active;
  4. să îşi actualizeze CV-ul direct de pe telefon sau de pe tabletă;
  5. să dea share pe Facebook joburilor interesante, dacă vor să afle şi prietenii lor de ele.

Nouă aplicaţie eJobs poate fi descărcată acum din: Google Play sau App Store.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: