În perioada 23-26 ianuarie 2018, la Davos, Elveția, a avut loc ediția anuală a reputatei conferințe Forumul Economic Mondial. Egalitatea de gen a fost unul dintre subiectele principale ale evenimentului, adus în discuție și de compania Procter & Gamble, care a invitat lideri mondiali, CEO și alți participanți să i se alăture în inițiativele menite să schimbe perspectiva din care se gândește și se vorbește despre femei, astfel încât fiecare individ să aibă ocazia să își folosească întregul talent în mediul profesional.
Prezentă la eveniment, Carolyn Tastad, președinte P&G America de Nord, posta pe contul său de LinkedIn, în perioada desfășurării conferinței: „Trebuie să schimbăm percepțiile că femeile nu au încredere în ele și că nu sunt suficient de calificate pentru roluri de leadership. Acestea sunt mituri. Companiile trebuie să-și reconsidere noțiunile tradiționale de “leadership” și “ambiție”, care se manifestă diferit în cazul femeilor. Este necesar să fim conștienți de acest lucru și să ne dovedim creativi în procesele de recrutare, planificare și promovare, pentru a ne asigura că femeile și bărbații talentați au cu toții șansa de a avea succes în cadrul fiecărei organizații”.
Un nou parteneriat pentru a stopa discriminarea de gen, cu sprijinul generației Millennials
Carolyn Tastad s-a întâlnit în Davos cu reprezentanți ai Global Shapers Community, pentru a le împărtăși din experiența ei și a le oferi recomandări, în cadrul unui parteneriat încheiat între cele două organizații, creat pentru a accelera progresul în ceea ce privește egalitatea de gen.
“Pentru a pune punct discriminării de gen, trebuie să vorbim despre ea în mod public, astfel încât oamenii să fie mai informați și să o combată. Împreună cu Shapers, credem că, schimbând modul în care gândim și vorbim despre femei, putem crea locuri de muncă mai bune și, în general, o lume mai bună,” explică ea.
Inspirată de Campania #WeSeeEqual, derulată de Procter & Gamble, Global Shapers Community va mobiliza puterea colectivă a peste 7.000 de membri Global Shapers, din 157 de țări, inclusiv România, pentru a crește gradul de conștientizare și a mobiliza la acțiune.
Mituri care frânează succesul femeilor
Cu ocazia Forumului Economic Mondial, președintele P&G America de Nord a atras atenția asupra faptului că li se poate întâmpla chiar și celor mai bine intenționați dintre noi să perpetueze miturile conform cărora este necesar ca femeile să se schimbe pentru a avea succes și punctează câteva dintre acestea:
Mitul 1: Femeile trebuie să se schimbe. Ele evita conflictele, nu își asumă riscuri, nu au încredere, sunt prea emoționale ș.a.m.d. Mitul se destramă cînd schimbi perspectiva și realizezi că sistemul, și nu femeile, trebuie îmbunătățit. Femeile au abilitățile necesare de leadership, dar modul lor de a conduce poate părea diferit față de cel al bărbaților. Trebuie să acceptăm aceste diferențe de comportament, nu să le judecăm.
Mitul 2: Nu există suficient de multe femei calificate pentru jobul de CEO. Este greu de crezut că o companie nu găsește destule femei pentru funcțiile sale de conducere, în condițiile în care ele formează mai mult de 46% din forța de muncă. Nu aceasta este problema. Pur și simplu trebuie să încurajăm în egală măsură atât femeile, cât și bărbații, să se dezvolte profesional și să avanseze în carieră.
Mitul 3: STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) este un domeniu al bărbaților. Tehnologia este viitorul, dar mitul spune că femeile nu au abilitățile și agresivitatea necesare pentru a reuși în acest domeniu. În realizate, discriminarea de gen este cea care le îndepărtează pe femei de STEM.
Mitul 4: Treburile casei intră în sarcina femeilor. Indiferent de vârstă și de venituri, femeile încă au ca responsabilități principale activitățile legate de gospodărie și îngrijirea copiilor. Acestea le reduc timpul pe care îl pot aloca dezvoltării unei cariere. Realitatea este că atât gătitul, cât și curățenia, sunt activități care pot fi făcute de oricine, indiferent de gen, și că performanțele copiilor la școală sunt mai bune atunci când ambii părinți se implică în creșterea lor.
Mitul 5: Hărțuirea sexuală este strict o problemă a femeilor. Comportamentul neadecvat le poate îndepărta pe femei pe joburi pe care le iubesc și poate să stopeze evoluția acestora în carieră. Reacția lor împotriva abuzurilor bărbaților este necesară. Trebuie să le auzim pe femeile curajoase care ies în față și vorbesc despre aceste probleme și să aducem recunoaștere bărbaților care le susțin în acest demers.
O puternică forță de influențare a acestor mituri sunt mesajele transmise de marii advertiseri ai lumii, cum a fost cazul campaniilor #LikeAGirl și #ShareTheLoad. Așa cum a punctat Tastad la Davos, „ne propunem să ne facem și mai auzită vocea în media și în publicitate, în privința discriminării de gen. Nu este doar o oportunitate, ci o obligație să susținem o cauză socială importantă.”
Grupul TeraPlast a inaugurat în această săptămână noua fabrică de folii stretch Opal, situată în parcul industrial din Sărățel. Cu…
Datorită cererii peste așteptări în cadrul campaniei de Black Friday 2024 pe platforma eMag, TAROM anunță suplimentarea cu 1.500 de…
Xiaomi anunță astăzi promoțiile de Black Friday ce oferă pasionaților de tehnologie oportunitatea de a achiziționa produse remarcabile la prețuri…
CPE România, lider global în soluții de tehnologie pentru retail, aviație și logistică, anunță cu mândrie o etapă de transformare…
Cea de-a 14-a ediție a celui mai așteptat eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la ora 7:15…
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…