Efectul coronavirus asupra turismului
Reading Time: 3 minuteTemerile legate de răspândirea Coronavirusului schimbă planurile de vacanță ale românilor. Unele agenții de turism au anunțat că nu mai vând pachete turistice către statele expuse epidemiei, specialiștii din domeniu estimând o creștere a turismului intern.
Turoperatorul IRI Travel anunță că nu va mai vinde pachete turistice către Italia și alte state expuse epidemiei de coronavirus, oprind operațiunile către aceste țări timp de o lună.
În prezent, IRI Travel are oferte către nordul Italiei, pachete către cele mai cunoscute destinații de schi, dar și către Austria care tocmai a anunțat că oprește anumite operațiuni de transport care vin din această țară.
„Am luat această decizie pentru că nu dorim să contribuim la răspândirea epidemiei de coronavirus. Prețuim mai mult sănătatea turiștilor noștri pe care nu dorim să-i expunem anumitor riscuri doar de dragul profitului. De asemenea, dorim să ne protejăm și angajații care se deplasau către astfel de destinații”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Directorul companiei a mai precizat că până la orele 14.00, toate ofertele către destinațiile cu risc mare de infecție vor fi scoase de pe site, iar partenerii noștri din țară vor fi anunțați că pentru o lună de zile, ofertele de acest gen nu vor mai fi disponibile.
„Către Italia avem oferte pentru 12 regiuni, majoritatea acestora fiind în nordul țării. Mai mult, dacă acest fenomen contagios va continua ne gândim să impunem aceleași măsuri și pentru destinațiile dfe vară din sudul Italiei”, a mai afirmat Lucian Bădîrcea.
Compania își cere scuze pentru eventualele inconveniențe provocate de decizia aceasta, dar precizează că s-a ținut cont, în primul rând, de siguranța turiștilor.
„Precizăm că prin anularea pachetelor noastre nu dorim să dăm un semnal de panică în piața turismului, ci doar alegem să fim precauți și responsabili cu privire la posibilele contaminări la care ar putea fi expuși turiștii noștri”, a mai declarat CEO-ul IRI Travel.
Dacă situația o va impune vom lua aceeași decizie și cu privire la destinațiile învecinate Italiei, dar sperăm să nu fie nevoie, mai precizează turoperatorul în comunicat.
Crește turismul intern
Conform estimărilor portalului de rezervări hoteliere Travelminit.ro, temerile legate de răspândirea Coronavirusului vor determina românii să se orienteze către vacanțele în România pentru primăvara și vara acestui an.
Primele luni ale anului sunt decisive pentru planurile de vacanță ale românilor, cei mai mulți profitând de promoțiile de tip Early Booking pentru a-și rezerva vacanțele de vară încă din lunile Ianuarie și Februarie. Având în vedere incidența cazurilor de Coronavirus în Europa, specialiștii platformei Travelminit.ro se așteaptă la o creștere cuprinsă între 25% și 35% a numărului de rezervări înregistrate pentru primăvara aceasta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut precum și creșterea prețului sejururilor în România.
“Perioadele de incertitudine din afara granițelor țării au atras mereu o creștere a turismului intern iar situația coronavirusului are un efect similar. Oamenii se simt în siguranță acasă, nu își mai doresc să călătorească în afara țării, să ajungă în aeroporturi laolaltă cu oameni din toata lumea astfel că se reorientează asupra vacanțelor în România unde pot ajunge cu mașina personală. Deja înregistrăm o creștere cu 10% a numărului apelurilor telefonice la call center-ul nostru și o creștere cu 20% a numărului rezervărilor față de aceeași perioadă a anului trecut. În perioada următoare ne așteptăm ca numărul rezervărilor să crească și mai mult”, a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro
Creșterea cererilor pentru cazările în România vine pe fondul unei presiuni deja existente pe turismul intern, indusă în mare parte prin voucherele de vacanta. Travelminit.ro și-a dublat numărul de rezervări în anul 2019 comparativ cu 2018, iar tendința de creștere se menține și pentru 2020. Rezultatul unei cereri crescute pentru cazarea în România va avea drept efect creșterea prețului sejururilor în România cu 10% pana la 15% pentru primăvara aceasta. Mai mult, specialiștii Travelminit.ro estimează că vor fi perioade în care gradul de ocupare al hotelurilor din regiunile turistice va depăși 90%.
foto: © Irina Ermakova | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz