Eduard, președinte de bloc: Tu cum poți face lumea un loc mai bun?
Reading Time: 2 minuteDupă ce a descoperit legumele congelate de la Edenia și a înțeles că poate avea legume bogate în nutrienți fără a-și transforma casa în grădină, Eduard a revenit la sfârșitul lui 2020 cu o misiune mult mai mare: să facă lumea un loc mai bun, începând cu blocul lui. Astfel, fermierul urban a ajuns președinte de bloc.
Noul lui rol l-a pus în situații care mai de care mai interesante și amuzante, împărțite în cinci episoade, care au atras reacții pozitive din partea publicului. Mulți fani, vechi sau noi, și-au exprimat aprecierea și încurajarea față de Eduard, de intențiile sale, și față de întregul serial.
Așa că imediat cum a început anul, Eduard s-a apucat să pregătească un concurs pentru ei: TESTUL LUI EDUARD. Un test de personalitate, care oferă indicii despre cum ai putea salva lumea… (alături de Eduard), îți spune cu ce personaj din serial te asemeni cel mai mult și, mai mult decât atât, te înscrie automat într-un concurs cu premii care chiar salvează lumea (cum sunt măsuțele unicat de la MOTH, create din lemn reciclat).
În plus, Eduard, președinte de bloc, a văzut că e cool să faci giveaway-uri pe Instagram. Așa că a făcut și el unul pe pagina de Instagram Edenia.foods, unde premiul e demn de toți cei care vor să facă lumea un loc mai bun. Dacă vrei să câștigi veioza upcycled de la Groom, te poți înscrie în concurs până pe 23 februarie.
Echipa Saatchi&Saatchi + The Geeks
- Bogdan Costin – Creative Director
- Teodora Ionică – Group Creative Director
- Andreea Moise – Senior Art Director
- Mădălina Stoica – Account Director
- Ioana Brebu – Client Service Director
- Vlad Petre – Managing Director
Echipa Starcom:
- Daniela Eustafievici – Media Communication Manager
- Teodora Tutunică – Media Performance Specialist
- Cristian Nucă – Digital Planner
- Adrian Vladuț – Media Communication Manager
Echipa Edenia
- Oana Stîncel – Marketing Director
- Camelia Manoil – Senior Brand Manager Edenia
- Georgiana Modoran – Brand Manager Edenia
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz