Edenred România lansează propria soluție de plăți mobile
Reading Time: 2 minuteEdenred România lansează Edenred Pay, propria soluție de plăți mobile pentru sistemul de operare Android, disponibilă pentru toate beneficiile extrasalariale acordate în format digital.
În prezent, o mare parte dintre beneficiarii soluțiilor digitale Edenred sunt utilizatori de Android. Aplicația MyEdenred Pay poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și este compatibilă cu dispozitive care rulează Android 6.0 sau o versiune ulterioară și includ tehnologia NFC.
„Într-o lume în care ne dorim ca digitalizarea să nu țină doar de exersarea capacităților unei companii de a inova, ci și de nevoia de a crea noi rutine pentru a simplifica viața de zi cu zi a tuturor oamenilor, lansăm Edenred Pay, o soluție al cărei impact va fi major în rândul beneficiarilor noștri. Am lansat 36 de soluții digitale în 21 de țări iar acum, la Edenred, știm că plata mobilă este un beneficiu excelent și am fost primul grup de servicii corporative preplătite care a oferit soluții de plată mobile. Venim acum cu o soluție proprie care adresează în mod direct o mare parte dintre utilizatorii Edenred din România, pe care ne dorim să îi sprijinim în procesul de adopție a noilor obiceiuri de consum online”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.
Edenred Pay este o metodă de plată simplă și rapidă, ce presupune utilizarea unui dispozitiv personal mereu la îndemână – un smartphone care rulează Android – și implementează cele mai stricte standarde de securitate, precum tokenizarea. Beneficiarii cardurilor preplătite Edenred România pot face plăți contactless direct cu telefonul imediat ce au încărcat cardurile de beneficii extrasalariale în noua aplicație dedicată.
Plățile mobile cu Edenred Pay sunt acceptate în rețeaua națională de comercianți parteneri care au terminale POS contactless. Noua soluție de plată Edenred Pay aduce multiple beneficii și pentru comercianții parteneri – plățile la casele de marcat sunt fluidizate atunci când sunt realizate cu dispozitive mobile și ajută la diminuarea contactului uman între angajați și clienți. Edenred Pay nu presupune nicio dezvoltare sau investiție suplimentară din partea comercianților.
În această perioadă, cu atât mai mult, din rațiuni de siguranță și igienă, Edenred România face toate demersurile pentru a încuraja adopția soluțiilor digitale atât de către beneficiari, cât și de către clienții și comercianții parteneri.
În prezent, Edenred România oferă soluții pentru ca toți utilizatorii de carduri de beneficii: Edenred Ticket Restaurant, Edenred Vacanță, Edenred Cadou și Edenred Cultural să poată face plăți mobile.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz