Economia României a înregistrat o creștere de 5,9% în 2021
Reading Time: < 1 minutEconomia României a înregistrat o creștere de 5,9% în 2021, chiar dacă PIB-ul a scăzut cu 0,1% în trimestrul trei. Creșterea în trimestrul 4 al anului trecut a fost de 2,4% față de aceeași perioadă a anului 2020. Datele au fost publicate de Institutul Național de Statistică, vineri.
Produsul Intern Brut (PIB) – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul patru 2021 a fost de 305,569 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,1% faţă de trimestrul trei 2021 şi în creştere cu 3,9% faţă de trimestrul patru 2020.
Potrivit INS, ca serie brută, PIB-ul estimat pentru anul 2021 a fost de 1.181,917 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,9% faţă de anul 2020. Pentru trimestrul patru 2021, PIB-ul estimat a fost de 357,334 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,4% faţă de trimestrul IV 2020.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2021, nefiind înregistrate modificări semnificative faţă de varianta publicată în data de 8 martie 2022.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz