Echipele Naționale de Handbal au un nou asigurator
Reading Time: 2 minuteEurolife FFH a semnat un parteneriat strategic cu Federația Română de Handbal (FRH) și devine asigurătorul oficial al echipelor naționale de handbal – feminin & masculin, pentru toate categoriile de vârstă (seniori, tineret, juniori și cadeți).
Colaborarea a fost încheiată pe un de zile cu perspectiva prelungirii, și are în vedere susținerea programului competițional, începând cu Campionatul European Feminin din Macedonia de Nord, Slovenia și Muntenegru (4 – 19 noiembrie).
„De peste 15 ani, credem în rolul nostru activ de asigurător: de a ne susține clienții și a fi aproape de ei atunci când au mai mare nevoie.
Astăzi, extindem contribuția și rolul nostru social și devenim un partener de încredere al Echipelor Naționale de Handbal, într-o perioadă foarte importantă și încărcată: Campionatul European Feminin 2022, Calificările la Campionatul European 2024 (Masculin & Feminin), dar și jocurile de calificare la Campionatul Mondial 2023 (feminin).
Asocierea dintre Eurolife FFH Asigurări și Echipele Naționale de Handbal a venit firesc, fiind bazată pe valori comune: spiritul de echipă, pasiunea, dorința continuă de progres și perfecționare pentru asigurarea succesului. Sportul are marea putere de a aduce oamenii împreună, de a crea energie, emoție și momente extraordinare. Ne bucurăm să putem oferi românilor experiențe de o asemenea calitate, prin susținerea handbalului românesc”, a declarat Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări.
Pe tot parcursul colaborării, loturile de sportivi, arbitri și observatori (aproximativ 1400 de persoane) vor beneficia de polițe de asigurare, cu acoperirea cheltuielilor medicale aferente accidentărilor survenite, atât pe teren, cât și în afara lui.
”Ne bucurăm să aducem alături de handbalul românesc un partener care a înțeles nevoile sportivilor și oportunitățile de a beneficia de valoarea asocierii cu performanțele acestui sport. Contăm pe sprijinul și asigurările Eurolife FFH într-un parteneriat trainic, de lungă durată. Din acest moment, toți componenții din echipele naționale și centrele naționale, arbitrii și observatorii beneficiază de protecție prin aceste asigurări”, a declarat Constantin Din, Președintele FRH.
În prezent, în cadrul loturilor naționale de handbal, masculin și feminin, activează aproximativ 1200 de sportivi, la toate categoriile de vârstă. Anual, au loc peste 300 de meciuri, atât în competițiile naționale, cât și în cele internaționale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz