E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor și lansează un nou proiect de sprijinire a acestora, numit „KIT” (Keep in touch). Proiectul vine ca răspuns la creșterea alarmantă a consumului de substanțe interzise de la vârste tot mai fragede.
Inspirat de succesul proiectului C.R.E.A.A.Ti.V., primul centru medico-educațional pentru adolescenți cu adicții din România, proiectul „KIT” aduce o nouă abordare asupra prevenției, de tip „peer to peer education” (educație de la egal la egal), bazată pe un model validat la nivelul Organizației Națiunilor Unite și pus în aplicare în cel puțin 14 state europene.
Programul debutează cu o perioadă intensă de formare, în șase licee din București: Liceul Național „Ion Creangă”, Școala Centrală, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, Liceul Tehnologic Grivița, Colegiul Național „Matei Basarab” și Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.
Pe parcursul a patru luni, elevii și profesorii selectați vor participa la sesiuni intensive de formare pe teme esențiale care să îi protejeze pe copii de alegeri greșite: comunicare asertivă, gestionarea anxietății, reziliență și dezvoltare personală.
Ulterior, pe tot parcursul anului școlar 2024-2025, echipele din fiecare liceu vor beneficia de sprijinul experților în sănătate mintală, care vor veghea fiecare pas, asigurând suport neîntrerupt.
Echipa de specialiști care va susține formarea și va asigura suportul în cadrul programului este formată din 10 psihologi și formatori în dezvoltare personală, fiind condusă de dr. Eugen Hriscu și dr. Irina Minescu.
La finalul programului, echipele din licee vor putea transmite cunoștințele dobândite următoarei generații de elevi, devenind astfel un sprijin pentru școală și familie.
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 19 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…