Stiri

După Spartan, Ștefan Mandachi lansează un nou lanț de restaurante. Hercule caută parteneri francizați

3 mai 2022 3 min

După Spartan, Ștefan Mandachi lansează un nou lanț de restaurante. Hercule caută parteneri francizați

Reading Time: 3 minute

Lanțul de restaurante cu specific grecesc Hercule, deținut de omul de afaceri Ștefan Mandachi, își continuă expansiunea pe piața din România, urmând modelul de business al Spartan.

Încasările din 2021 ale restaurantelor Hercule au fost de 1,2 milioane de euro, în creștere față de anul anterior. Pentru 2022, Gabriel Burlacu, manager Hercule, estimează încasări aproape duble, de 2 milioane de euro, și are în plan deschiderea a cel puțin opt noi locații, în orașe precum București, Constanța, Cluj, Brașov, Iași sau Timișoara.


Cele două afaceri fondate de Ștefan Mandachi – Hercule și Spartan – sunt ambele în plin proces de extindere și de dezvoltare, atât pe piața din România, cât și pe cea din Europa, Spartan țintind țări precum Austria sau Spania. Recent, Spartan a deschis noi locații și în România, ajungând la peste 75 de restaurante pe plan local, iar Hercule are în plan să-și adauge anul acesta noi locații în portofoliu și caută parteneri francizați alături de care să realizeze acest lucru.

„În ciuda restricțiilor cauzate de pandemie, încasările grupului Hercule pe anul 2021 au fost în creștere față de anii anteriori, atingând chiar un record – 1,2 milioane de euro. Pentru 2022, estimăm că încasările noastre se vor dubla. Fiind pe un trend ascendent, atât din punct de vedere al veniturilor, cât și al numărului clienților care ne trec pragul, strategia noastră de business pentru anul următor se va axa pe dezvoltare și pe deschiderea unor noi restaurante Hercule. În acest sens, ne căutăm parteneri francizați alături de care să ne extindem în fiecare colț al țării. 2022 este, cu siguranță, anul Hercule”, a declarat Gabriel Burlacu, manager Hercule.

Cât este taxa de franciză pentru Hercule

Taxa de franciză pentru deschiderea unui nou restaurant sub brandul Hercule este de 7.500 de euro. Bugetul necesar deschiderii unui restaurant Hercule este de 80.000 – 120.000 euro, în funcție de tipul și mărimea restaurantului. Amortizarea investiției inițiale se face între 18 și 24 luni de la deschidere, deci în mai puțin de doi ani.


Popularitatea brandului pe piața din România, existența unei clientele fidele, portofoliul de furnizori și asistența și sprijinul permanente reprezintă atuurile companiei și motivele pentru care mulți aleg să devină parteneri francizați.

„Hercule urmează același model de business ca și Spartan. Ne dorim să creștem, ne dorim să ne dezvoltăm, ne dorim să aducem lângă noi oameni care pot și vor să construiască împreună cu noi un brand puternic. Cifrele pe anul trecut pentru Hercule ne arată că există cerere, că avem potențial de creștere, că există piață în România, iar în 2022, tocmai asta ne dorim – să venim către clienții noștri și să ne extindem în fiecare zonă, în fiecare oraș din România”, a spus Ștefan Mandachi, fondatorul lanțurilor de restaurante Hercule și Spartan.

Tipurile de franciză Hercule sunt: restaurant indoor (în incinta unui centru comercial – mall), restaurant outdoor – stradal, bine poziționat, în zone intens circulate, restaurant drive-in.

Previziunile pe termen mediu arată că Hercule va ajunge la 20 de restaurante în 2024, urmând trendul de creștere al Spartan, celălalt business din zona HoReCa deținut de Ștefan Mandachi.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: