Companii

După ce a redus producția cu 60%, o companie românească a decis să atace noi piețe

Reading Time: 2 minute

Compania Wingsrom Flying Quality Products, care estima să ajungă la afaceri de 14 milioane de euro în acest an, a decis, pe fondul pandemiei de COVID-19, să abordeze noi piețe, în afara celei aviatice pe care activa.

Compania fondată în primăvara anului 2012 ca furnizor strategic al unui mare producător de motoare pentru avioane are peste 150 de angajați și a fost afectată de pandemie, care a provocat scăderea cu 60% a volumelor de producție.

Ronen Navick, CEO și fondator Wingsrom Flying Quality Products

„Pe durata stării de urgență am produs continuu și nu am putut beneficia de facilități din partea statului, pe urmă volumele ne-au scăzut dramatic. Cum nimic nu se obține ușor, facem eforturi uriașe pentru a ne repoziționa pe piață și ne îndreptăm spre alte industrii, având în vedere că aviația suferă, pentru că vrem să ne păstrăm angajații pe care i-am format cu greu”, spune Ronen Navick, CEO și fondator Wingsrom.

Potrivit acestuia, Wingsrom poate acoperi mai multe sectoare de piață și compania este deschisă pentru noi oportunități. „Suntem pregătiți să colaborăm cu companii din industrii precum cele auto, medicale, de energie și tehnologie ecologică, în principal din Europa și Orientul Mijlociu. Deținem o vastă experiență în industria aviatică, în special pe prelucrarea materialelor pentru orice tip de cerere disponibilă pe piață”, declară omul de afaceri israelian.

Wingsrom Flying Quality Products are ca obiect de activitate prelucrări mecanice prin diferite procese pe mașini cu comandă numerică, de strunjire, frezare, finisare, marcare, alte activități conexe (măsurători 3D, metalografie, control nedistructiv) și incluzând câteva procese speciale.

Wingsrom Flying Quality Products dispune de echipamente de strunjire și de frezat de ultimă generație, marca Okuma CNC, toate echipamentele fiind susținute de un software complet integrat Master Cam și patru softuri Coordinate Measurement Machine (CMM) dedicate pentru corelarea modelelor 3D în timpul dezvoltării, producției și inspecției dimensionale.

Compania deține certificările ISO 9001, AS 9100, dar și NADCAP pentru control nedistructiv și control de duritate și se află în proces de a primi certificarea ISO 13485, pentru calitatea dispozitivelor medicale.

Ronen Navick a absolvit celebra Techinon University Haifa din Israel și are un program de management la Harvard. A fondat Wingsrom Flying Quality Products în 2012, după aproape 25 de ani de experiență în industria producătoare de aeronave.

Anul trecut, Wingsrom a raportat afaceri de 9 milioane de euro, mai mult cu 27% față de în 2018. În trei ani, omul de afaceri israelian vrea ca Wingsrom să depășească o cifră de afaceri 25 de milioane de euro.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Vom produce drone românești. Protocol semnat între ministere

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…

41 de minute ago

Pi2 a fost aleasă agenția de comunicare pentru Freedom24 în România și Ungaria

Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…

44 de minute ago

Utilizatorii plătesc în medie 12 abonamente pentru serviciile online

În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…

7 ore ago

Ce cred angajații despre companii. Care sunt cele mai apreciate firme din 2024

JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…

7 ore ago

Cegeka: Companiile IT trebuie să schimbe mentalitatea și să atragă parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…

7 ore ago

Danone susține centrele E.G.A.L. care oferă mese calde pentru copiii din zone defavorizate

Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…

7 ore ago