Drumul Maramureșului în 2022: Trasee extinse și lansarea aplicației mobile
Reading Time: 3 minuteDrumul Maramureșului, traseul de lungă distanță, de tip circuit, inițiat de Asociația Origini Maramureș cu scopul de a promova regiunea Maramureșului anunță noi obiective pentru 2022.
Celor peste 40 de trasee, recomandate a fi parcurse la pas sau cu bicicleta, li se vor adăuga și alte obiective turistice documentate, fiind anunțată și lansarea aplicației mobile Drumul Maramureșului.
Proiectul, cu un puternic potențial internațional, și-a propus să aducă un impact pozitiv asupra comunităților așezate de-a lungul drumului, iar anul acesta își continuă misiunea prin acțiuni menite să ofere turiștilor o experiență de călătorie de neuitat.
În 2021, a fost inaugurată noua identitate a Drumului Maramureșului și, concomitent cu aceasta, a început marcarea traseului cu simbolul roșu caracteristic, urmând ca până la finalul anului 2022 să fie finalizată înlocuirea marcajelor, iar Drumul să fie extins cu trasee deosebite din Borșa – Munții Rodnei și Țara Codrului.
Traseul marcat și pregătit pentru drumeție, oferă călătorilor prilejul de a descoperi Maramureșul Creativ, Cultural, Sălbatic, Spiritual sau Tradițional prin prisma meșteșugurilor, atracțiilor turistice și culturale, dar și prin natură, lăcașurile de cult, tradițiile și experiențele noi.
Misiunea proiectului este aceea de a aduce oamenii mai aproape unii de alții și de a dăinui în timp sute sau chiar mii de ani.
În viitor, se urmărește marcarea celor 1000 de km exclusiv cu borne din piatră naturală, rezistentă în timp, iar anul acesta va începe instalarea în teritoriu a primelor 70 de borne de piatră naturală de tip monument, în urma acordurilor de cooperare încheiate cu primăriile din județul Maramureș.
Pentru îndeplinirea obiectivelor și continuitatea proiectului, inițiatorii mizează pe implicarea și contribuția constantă a întregii comunități.
Extinderea traseelor și lansarea aplicației mobile Drumul Maramureșului
Pentru prima parte a lui 2022, este planificată lansarea aplicației mobile Drumul Maramureșului, ce va fi disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS și va asigura o experiență de călătorie și mai bună.
Totodată, platforma principală www.drumulmaramuresului.ro, unde sunt publicate și documentate toate atracțiile culturale, istorice și naturale ale regiunii, cât și artizanii, spațiile de cazare sau experiențele oferite de localnici și meșterii populari, va fi disponibilă atât în limba română, cât și în limba engleză și maghiară.
Pentru a veni în ajutorul călătorului, fondatorii au împărțit traseul în peste 40 trasee de o zi sau jumătate de zi, unele scurte, de 7-8 kilometri, în timp ce altele, dedicate persoanelor mai experimentate, au chiar și 30 kilometri lungime.
Anul acesta, se va continua documentarea și descrierea pentru toate traseele, iar cele din zona Borșa și din Țara Codrului vor fi extinse. Totodată, vor fi documentate în continuare și cazările, principalele atracții, dar și artizanii și experiențele de care călătorii pot avea parte în drumul lor.
„Un drum de regăsire, un drum către tine însuți, Drumul Maramureșului are pregătite pentru anul acesta o serie de noi obiective. Vom continua ce am început anul trecut, un proiect din pasiune pentru unul din cele mai speciale locuri de pe pământ, Maramureșul. Avem în plan extinderea traseelor, continuarea înlocuirii marcajelor albastre cu cele roșii, conform noii identități, lansarea aplicației mobile care este aproape definitivată și multe alte documentări despre atracțiile și experiențele de pe traseu.
Pe acest drum de basm, călătorii vor descoperi povești, legende, personaje și locuri care pot îmbogăți și vindeca sufletul și mintea. Recomandarea mea este că oricine trebuie să îl parcurgă, măcar o dată în viață” povestește președintele Asociației Origini Maramureș, Matei Țiboc, inițiatorul proiectului.
#PartenerDeDrum pentru Drumul Maramureșului
Iubitorii de natură și de cultură care doresc să susțină proiectul pot contribui cu donații la obiectivul de a avea un traseu de 1000 km prin Maramureș marcat exclusiv cu borne din piatră naturală, care să îi aducă pe oamenii locului mai aproape, dar și să atragă turiști. Totodată, locuitorii din Maramureș sunt invitați să fie parte din proiect și să contribuie la misiunea Drumului, aceea de a atrage un număr cât mai mare de drumeți, prin intermediul oamenilor și poveștilor locurilor pe care le vizitează.
Astfel, cei care le pot oferi călătorilor bunătăți gastronomice, precum și cei care vor să organizeze tururi de observare, cursuri de echitație sau orice alte activități mai puțin cunoscute în Maramureș pot deveni, gratuit, parteneri în proiect.
Partenerii locali sunt incluși fără niciun cost pe platforma Drumul Maramureșului, se pot implica în oferirea de servicii de cazare, masă sau alte servicii de care călătorii au nevoie și își pot crește, astfel, nivelul de trai.
Mai multe detalii despre donații și despre partenerii locali pot fi accesate aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz