DRUID atrage o finanțare de 30 mil. $ pentru expansiune internațională
Reading Time: 2 minuteDRUID a anunțat cu puțin timp în urmă atragerea rundei de finanțare Seria B de 30 de milioane de dolari condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.
Finanțarea va fi folosită pentru a continua accelerarea expansiunii internaționale a DRUID, în special pe piața din SUA, care reprezintă deja 60% din veniturile curente ale DRUID.
Integrare cu ChatGPT
Platforma DRUID pune la dispoziția companiilor instrumentele necesare pentru a construi și proiecta aplicații de business conversaționale (CBA) pentru a oferi cea mai naturală experiență angajat-client. Clienții existenți apreciază că suita DRUID poate fi integrată în orice mediu tehnologic existent fără a înlocui investițiile anterioare în sisteme de tip ERP, CRM, RPA sau alte instrumente digitale.
Mai mult, odată cu integrarea recentă a DRUID cu ChatGPT, prin serviciul Microsoft Azure OpenAI, AI generativă este pregătită și sigură pentru organizații. “În tumultul creat în jurul inteligenței artificiale conversaționale și generative, DRUID s-a remarcat pentru noi ca lider în acest segment. Am fost încântați să descoperim prin cercetările noastre cât de mult apreciază clienții actuali platforma și ce problemă mare rezolvă DRUID pentru aceștia. Suntem onorați să conducem această rundă și să construim acest parteneriat cu Liviu și echipa DRUID”, a declarat Schuster Tanger, co-managing partner al TQ Ventures.
Inteligență artificială generativă de la DRUID
Mai mulți lideri din industrie au implementat deja tehnologia DRUID cu rezultate excepționale. Kmart, Liberty Global, Spitalul de Copii din Texas, White Castle, NHS, Auchan, Georgia Southern University, Société Générale, Erste Group, BNP Paribas, Axa și mulți alții au integrat platforma de aplicații conversaționale a DRUID, înregistrând îmbunătățiri semnificative atât în ceea ce privește implicarea clienților, cât și eficiența angajaților.
„DRUID valorifică progresele recente în AI generativă, care se integrează perfect în platforma noastră de aplicații conversaționale de business. Credem că platforma noastră va declanșa, pentru marile organizații internaționale, o nouă eră a productivității, cu rezultate tangibile pentru afaceri. Cu susținerea celei mai recente runde de investiții pe care am atras-o și pe fundalul acestei revoluții tehnologice, suntem bine poziționați și încântați să depunem eforturi susținute pentru a oferi soluții tehnologice care să permită clienților noștri să maximizeze valoarea”, a spus Liviu Drăgan, CEO DRUID.
Creșterea continuă a veniturilor
Noua rundă de finanțare vine în urma creșterii și dezvoltării continue a DRUID. În 2022, DRUID și-a crescut veniturile anuale recurente de 2,5 ori față de 2021 și preconizează o creștere de trei ori în acest an.
“Validarea pe plan internațional a platformei revoluționare construită de DRUID ne-a convins pentru a treia noastră investiție în companie, prima fiind la finalul anului 2020. Încă de atunci am vazut potențialul echipei conduse de Liviu Drăgan de a crea o tehnologie care să transforme domeniul soluțiilor de inteligență artificială conversațională pentru industrii complexe. Fiind alături de DRUID încă de la primii pași pe care i-a făcut la nivel global, ne bucurăm să vedem acum lista importantă de clienți internaționali ai companiei și planurile tot mai ambițioase ale membrilor echipei de a construi un hub AI care poate încorpora rapid cele mai noi tehnologii de inteligență artificială precum Generative AI”, a declarat Dan Mihăescu, Founding Partner, GapMinder.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz