Dreptul la autoapărare

Dreptul la autoapărare

În România, subiectul dreptului cetățenilor simpli de a deține și de a purta arme de foc în scop de autoapărare este încă unul tabu. Semnificativ este că, de la Revoluție încoace, a existat o singură inițiativă legislativă, și aceea extrem de timidă, de a consacra legislativ acest drept. În 2004, din postura de șef al Comisiei de Apărare a Senatului, Sergiu Nicolaescu a introdus un amendament la proiectul de lege al Guvernului privind regimul armelor și munițiilor, amendament care prevedea că orice cetățean poate deține, exclusiv la domiciliu, arme de foc letale, dacă îndeplinește o serie de condiții.

de Ionuț Bălan

Numai că, previzibil, amendamentul a căzut la vot în plenul Senatului, după ce atât Guvernul, cât și mai mulți parlamentari, l-au contestat vehement, din rațiuni de „securitate”. Au existat și intervenții de-a dreptul amuzante. De exemplu, contraargumentul senatorului Triță Făniță la inițiativa lui Nicolaescu a fost, de fapt, cel mai bun argument pro: „Păi cu lumea interlopă care există astăzi în țara noastră și câte necazuri avem din această cauză, trebuie să le mai dăm și pistoale la ăștia, să umble cu ele? Știți ce este la marginea Bucureștiului? Știți ce este în Voluntari? Știți că nu mai poți să ieși seara decât asigurat?”.

Bineînțeles, reprezentanții statului au avut grijă să se „asigure”, după exprimarea lui Triță Făniță. Forma finală a legii, în vigoare și în prezent, prevede că „armele de apărare și pază (letale, de foc – n.r.) pot fi procurate exclusiv de către următoarele categorii de persoane fizice: demnitarii, magistrații, diplomații, militarii, polițiștii, persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, precum și persoanele incluse în programe de protecție a martorilor”. Dreptul la autoapărare al unora este mai egal decât al altora.

Situația României este departe de a fi singulară, cel puțin în Europa. Asta în condițiile în care nimic n-a revelat profunda stare de vulnerabilitate la agresiuni a cetățenilor europeni simpli decât masacrele teroriste din ultima perioadă, pe care instituțiile de forță profesioniste ale statului nu au fost capabile să le prevină.

Numai că, în loc să urmeze logica elementară și să le recunoască cetățenilor mai multă libertate de autoapărare, autoritățile europene au urmat calea inversă. După fiecare atentat terorist, libertățile cetățenești în general au fost și mai mult restrânse, iar intruziunile în viața privată a indivizilor au sporit, din aceleași rațiuni de „securitate” pomenite de Triță Făniță în urmă cu 12 ani. Mesajul statelor pare a fi: „Pentru a putea să vă protejăm mai eficient de teroriști trebuie să vă vulnerabilizăm și mai mult, pentru că toți sunteți apriori suspecți”.

Inutil de repetat că restricțiile extrem de severe din Europa în ceea ce privește armele de foc n-au împiedicat nici un terorist să-și ducă la capăt planurile criminale, ci doar le-au zădărnicit oamenilor nonviolenți și care respectă legea dorința naturală de autoapărare eficientă. Dreptul la viață și dreptul de proprietate rămân în bună măsură concepte goale de conținut câtă vreme nu este însoțit, în mod logic, și de posibilitatea eficientă – și legală – de autoapărare.

Şi apropo, cum ar fi dacă ţăranii români ar avea posibilitatea să-şi apere proprietatea, precum fermierii americani, de cei care vin să le culeagă roadele toamna?! România este însă, din păcate, un  stat social, iar asta înseamnă să trăiască atât cei care au muncit pământul un an întreg, cât şi aceia care-i jefuiesc la sfârşit de sezon. 

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei „Finanțiștii“, publicist la „Jurnalul Național“, „Săptămâna financiară“, „Piața financiară“, „Curentul“, „Bursa“, „Evenimentul zilei“.

Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro