Antreprenori

Dragoş Irimescu investeşte 1,8 mil euro într-o fabrică de prelucrare a pietrei

Reading Time: 2 minute

După 18 ani dedicaţi companiei Depaco, ce deţine brandul de ţiglă metalică Wetterbest, şi o vânzare a pachetului majoritar către grupul industrial TeraPlast, antreprenorul Dragoş Irimescu investește într-un business de piatră naturală (marmură, granit, travertin).

Anul trecut a cumpărat fabrica de piatră Mesta din Băicoi, a renovat-o aproape în totalitate, dotând-o cu tehnologie de ultimă oră, şi urmează să lanseze un nou brand. Investiţia totală se va ridica la suma de 1,8 milioane de euro.

„Iniţial nu am intenţionat să intru în acest business, am fost interesat mai degrabă de investiţia imobiliară. Dar, după ce am discutat cu angajaţii de la Mesta, care şi-ar fi pierdut locurile de muncă, m-am hotărât totuşi să mă documentez, pentru că sunt foarte atașat de comunitatea locală. Citind mai multe despre piatră, i-am descoperit frumuseţea şi potenţialul şi m-am hotărât să mă implic”, a declarat Dragoş Irimescu.

Piatra provine din cariere din Turcia, India şi Grecia. Lastrele şi semi-lastrele sunt tăiate şi prelucrate în unitatea de producţie, care are o capacitate de tăiere de 500 m/8 ore şi de bastonare de 120 m într-un interval de 8 ore. Dotarea tehnică permite o prelucrare rapidă şi precisă. Depozitul are o capacitate totală foarte mare, înmagazinând momentan stocuri de produse de aproximativ 12.000 m2. Cei interesaţi pot vizita showroom-ul din Băicoi, situat pe Strada Înfrăţirii 111.

„Prioritatea mea în acest moment este consolidarea forţei de vânzări. Suntem în căutare de oameni buni şi serioşi. Pe termen mediu şi lung, dorinţa este educarea pieţei în ce privește utilizarea pietrei naturale în construcţii, pentru că aceasta are o mulțime de calități și avantaje. Iar politica noastră de preţuri va încuraja avansul pietrei naturale, care nu ar trebui să fie un lux sau un produs exclusivist”, a explicat Dragoş Irimescu.

Pe lângă business-ul de piatră, care va funcţiona sub firma Polnebo Construct, Dragoş Irimescu gestionează compania Polnebo, unul dintre principalii distribuitori de accesorii pentru acoperişuri şi construcţii tip cort din România. În paralel, familia Irimescu este implicată în două proiecte imobiliare rezidenţiale: Stegarului Boutique Apartments şi un al doilea proiect, pe malul lacului Străuleşti.

Oana Voinea

Recent Posts

Micii producători artizanali vin în premieră la FoodService & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS

Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…

7 ore ago

Studiu Reveal Marketing Research: Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…

8 ore ago

NEXXT Summit: AI în acțiune – pregătim generațiile care schimbă viitorul

NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…

8 ore ago

București, pe locul 5 în topul destinațiilor de Craciun din Europa

Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…

8 ore ago

Limitless Agency – vânzări record de 100 milioane euro de Black Friday 2024

Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…

10 ore ago

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide pe 15 noiembrie

Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…

12 ore ago