Dragoș Anastasiu își transformă resorturile din Deltă și de la Cund în birouri pentru corporatiștii care muncesc de acasă
Reading Time: 3 minuteOmul de afaceri Dragoș Anastasiu, proprietarul Green Village Resort din Delta Dunării și acționar în Valea Verde de la Cund, încearcă să atragă în cele două resorturi corporatiștii care lucrează de acasă și care ar putea îmbina relaxarea în aer liber cu munca.
Cele două resorturi au lansat oferte speciale cu tarife ce pornesc de la 25 de euro/cameră/noapte cu mic dejun inclus, pentru cei care închiriază minimum 14 zile și oferă gratuit, printre altele, cafea, acces la internet și la sălile de conferință.
„Dacă tot lucrează de acasă și dacă tot este pericol de infectare în multe orașe, oamenii se pot muta cu familiile pentru o perioadă în Deltă sau la Cund, iar, în loc de work from home, vor avea work from hotel, în natură, unde, pe bani puțini, pot face aceeași muncă, dar nu închiși în apartamente, ci bucurându-se de aer curat și de toate facilitățile de care au nevoie – internet, Zoom, săli de conferință etc. În afară de muncă și ședințe, ei se pot bucura din plin de natură”, a declarat Dragoș Anastasiu.
Pachetele pentru cei care se cazează mai mult de 14 nopți pornesc de la 25 euro/cameră și includ cazare cu mic-dejun, aparat de cafea cu o capsulă/zi din partea casei, acces la spațiul comun „co-working space” și la o sală mică de conferințe. Se pot programa sedințe online, în exclusivitate, pe baza unui program prestabilit.
Pachetele prevăd și un discount de 30% la restaurant și bar, pentru meniul “a la carte”, iar spălatul și călcatul hainelor sunt gratuite. Ofertele sunt valabile pentru perioada octombrie – decembrie 2020 în cazul Green Village 4* Resort și octombrie – aprilie 2020 pentru Cund.
Antreprenorul spune că, în Green Village Resort, oaspeții pot face excursii pe canale, la vărsarea Dunării în mare și pot avea propria lor sală de cinema, în condiții de siguranță și de distanțare socială, iar în Cund, se pot bucura de drumeții și de plimbări cu caleașca, de echitație și vânătoare de trufe, yoga și cine la lumina lumânărilor, în Observator. În ambele locuri pot accesa servicii de masaj și își pot antrena aptitudinile la tir cu arcul.
Omul de afaceri crede că munca de acasă poate deveni stresantă în condițiile în care apar tot mai multe restricții, pe când, într-un resort, corporatiștii pot trece mai ușor peste această perioadă. „De ce să stai închis în casă, când poți să te relaxezi în natură? Şi de ce să nu alegi să lucrezi din altă parte, oferind o vacanță și familiei, într-un loc izolat natural, atât de frumos și de liniștit?”, mai spune Dragoș Anastasiu.
Green Village 4* Resort este amplasat în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, beneficiind de săli de conferințe, agrement, cinema, loc de joacă pentru copii, centru SPA, spălătorie – călcătorie proprie, braserie, restaurant cu bar și terasă în aer liber, cu vedere la Dunăre. Este împărțit în 3 zone de cazare și servicii – Zona Egreta, Zona Stârcul Alb și Zona Lebăda și Pelicanul. Resortul cuprinde 89 de camere, dintre care 58 de camere duble, 30 de apartamente cu living la parter și un dormitor la etaj, precum și o vilă cu living cu două dormitoare la etaj, fiecare cu baie proprie.
Valea Verde Retreat Transilvania este amplasat în localitatea Cund din Judetul Mureș, are case și apartamente care însumează 83 de locuri de cazare, răsfirate prin sat fiind, toate, foste case săsești reamenajate. Camerele pot fi inchiriate în regim single, double, apartament sau casa întreagă
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz