Stiri

Dr. Fischer Dental își extinde activitatea în Germania

10 oct. 2022 2 min

Dr. Fischer Dental își extinde activitatea în Germania

Reading Time: 2 minute

Dr. Fischer Dental, o companie din piaţa de tehnică dentară din România a achiziționat un laborator de specialitate în Germania, în Mönchengladbach, landul Nordrhein-Westfalen. Investiția se ridică la 70.000 de euro și are rolul de a extinde activitatea și vânzările în Germania și în țările din apropiere.

Noua achiziție face parte din strategia de business a companiei care își dorește să se dezvolte pe plan extern, iar Germania – cea mai mare piață a serviciilor dentare din Europa – este ținta predilectă de creștere a business-ului, în perioada următoare.

Investiția a constat în achiziționarea fondului de comerț al laboratorului, care include activele, clienții și echipa de 4 specialiști  care își vor continua activitatea exact ca înainte de preluare. 

„Decizia de a realiza o nouă investiție în Nordrhein-Westfalen, unde la începutul anului am deschis primul nostru laborator pe teritoriul german, în oraşul Dusseldorf, este una strategică și bine documentată, bazată atât pe experiența noastră ca medici stomatologi în această țară, cât și pe experiența noastră de mulți ani ca furnizor de servicii de tehnică dentară în această țară. De asemenea, rezultatele pe care le înregistrăm de când am deschis laboratorul aici sunt unele îmbucurătoare, iar lucrul acesta întărește ideea că decizia noastră de a ne extinde business-ul în această zonă, cu potențial uriaș de creștere și localizată în proximitatea altor țări europene, a fost foarte bună. În cadrul acestui laborator vom lucra cu echipa deja existentă, ceea ce ne conferă un grad sporit de credibilitate pe această piață. Pentru noi, oamenii, specialiștii cu care lucrăm sunt foarte importanți noi, ei ne ajută să oferim servicii și produse la standarde de calitate foarte înaltă, la prețuri competitive și să fim foarte prompți în livrare”, a declarat Dr. Antoaneta Fischer, fondatoarea Dr. Fischer Dental

Compania are în spate 27 de ani de experiență pe piața autohtonă și pe cele externe, construind parteneriate de tradiție pe cele mai mari piețe dentare din Europa (Germania, Italia, Franța, Belgia, Olanda, Suedia), cât şi Elveţia, Israel, SUA şi Canada.  

Dr. Fischer Dental deţine multiple certificări, printre care şi TÜV Zertifikat german, oferind lucrări protetice la cele mai înalte standarde, la preţuri competitive şi cu livrare rapidă. Totodată compania investește constant în tehnologie de ultimă generație și în specialiști pentru a oferi servicii și produse dentare de înaltă calitate, capabile să concureze cu cele furnizate pe cele mai mari și exigente piețe externe.

Foto: © Empipe | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: