Stiri

Doza a treia de vaccin a fost autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului

4 oct. 2021 < 1 min

Doza a treia de vaccin a fost autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului

Reading Time: < 1 minut

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat utilizarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-COVID la nivel european. Aceasta poate fi făcută de persoanele care au împlinit 18 ani, la cel puțin 6 luni de la doza a doua.

„Dozele de rapel de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) pot fi luate în considerare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, la cel puţin şase luni de la a doua doză”, a indicat EMA într-un comunicat, referindu-se la denumirea comercială a vaccinului Pfizer.

Doze suplimentare de vaccinuri Moderna şi Pfizer pentru persoanele cu sistem imunitar foarte slăbit au fost, de asemenea, aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, cu sediul la Amsterdam.

„Deciziile privind a treia doză vor fi luate de organismele de sănătate publică la nivel naţional”, a precizat EMA.

Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (CHMP) a „evaluat datele pentru Comirnaty care indică niveluri crescute de anticorpi la administrarea unei a treia doze”.

„Nu se cunoaşte riscul apariţiei de boli cardiace inflamatorii sau a altor reacţii adverse foarte rare după un rapel şi acest aspect este atent monitorizat”, a adăugat EMA.

Vaccinul disponibil pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit

EMA a dat undă verde persoanelor cu un „sistem imunitar foarte slăbit” pentru a fi vaccinate cu doze suplimentare de Moderna şi Pfizer, la cel puţin 28 de zile de la a doua doză.

Două doze de vaccin nu sunt suficiente uneori pentru a produce suficienţi anticorpi la persoanele imunocompromise, precum cele care au suferit un transplant de organe.

„Deşi nu există dovezi directe conform cărora capacitatea de a produce anticorpi la aceşti pacienţi îi protejează împotriva COVID-19, este de aşteptat că doza suplimentară să crească protecţia cel puţin la unii pacienţi”, a afirmat EMA.

Doza a treia se administrează în România din luna septembrie.

Photo 217645131 © Andreea Constantinescu | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: