Douăzeci de restaurante gătesc împreună pentru echipa medicală a Spitalului Colentina
Reading Time: < 1 minutEchipele de bucătari din 20 de restaurante bucureștene vor pregăti pe parcursul lunii următoare peste 8.000 de mese calde, pentru cadrele medicale de la Spitalul Colentina.
Proiectul inițiat și coordonat de platforma Gault & Millau unește eforturile mai multor jucători din domenii diferite. Ingredientele necesare pentru prepararea meniurilor vor fi asigurate de Carrefour România, iar ferma Microgreens va contribui cu verdețuri și legume miniaturale. Ambalajele în care vor fi livrate preparatele vor fi oferite de către societatea Biodeck, iar de partea logistică va avea grijă Ernst & Young România.
„Vremurile acestea vor fi depășite cu bine dacă rămânem împreună, chiar și de la distanță. Fiecare dintre noi trebuie să facă ceva pentru a-i susține pe cei aflați în linia întâi în lupta cu Covid-19. Noi am înțeles imediat dorința de a sprijini a bucătarilor din comunitatea noastră extinsă de restaurante și am demarat eforturi de organizare, coordonare și cooptare de parteneri pentru a oferi mâncare gătită, cu gust”, declară Raluca Hrițcu și Ștefan Mortici, country managers, Gault & Millau România.
Lista celor 20 de restaurant implicate în proiect este disponibilă pe pagina de Facebook Gault&Millau Romania. Organizatorii susțin că rețeaua poate fi extinsă și că proiectul poate fi prelungit atât cât va fi necesar.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz