Doina Marian, ICR Paris: Provocările diplomației culturale

Cum este promovată cultura română contemporană în Franța? Cât de mare și importantă este nevoia unui noul val de traducători? Ce artiști români au căutare pe piața culturală din Franța? Ce schimbări pregătește Centrul Cultural Pompidou pentru Atelier Brâncuși? Pe marginea acestor teme am stat de vorbă cu Doina Marian, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris.

Mai este Parisul „un oraș al luminilor” pentru români?

Da, dacă ne gândim la oamenii de cultură. Dacă ne referim la perioada de după 1990, putem observa cu bucurie că avem de-a face cu o veritabilă generație de artiști consacrați, care s-au stabilit aici și au ales Franța ca  loc unde să creeze. Vorbim de Eugen Jebeleanu, de Alexandra Badea, regizori care sunt deja cunoscuți în Franța, dar care nu s-au despărțit niciodată de România. Găsim la ei o altă atitudine: au ales Franța, dar nu concep să se despartă de România. La fel gândeste și artistul Mircea Cantor, și el stabilit în Franța de mai mulți ani, dar extrem de legat de România. Și care, de altfel, se prezintă drept „un artist care locuiește pe Pământ, pe Terra”. Nu se mai poate vorbi, din fericire, de bariera spațiului sau de altă natură, ci de o flexibilitate a modului lor de a lucra și de a trăi. De altfel ei creează în ambele țări.

Care este „oferta” culturală contem­porană, dinspre România, cu cel mai mare impact în lumea culturală din Franța?

Pe o parte există cazuri excepționale, artiști tineri care și-au făcut un nume și un loc în spațiul francez, prin ei înșiși, prin calitatea creației lor. Exemplele amintite anterior arată faptul că talentul și valoarea artistică a artei contemporane din România nu sunt cu nimic mai jos sau mai slabe decât cele din alte locuri. Se pune însă problema accesului și a posibilității de a pătrunde în această zonă, de a avea acces în această capitală mondială a culturii, unde concurența este acerbă și unde se găsesc cele mai importante valori internaționale. Cum faci tu, venind din România, studiind sau nestudiind în Franța, pentru că și acest aspect poate să conteze, să începi o carieră și să îți faci un nume aici? Este și șansa fiecăruia, indiferent unde a studiat, firește, dar după părerea mea lucrurile nu sunt simple. Din păcate, limba română este o limbă cu circulaţie relativ restrânsă, iar cultura ţărilor Europei de Est a început să fie descoperită mai recent în Franţa. Ne lovim de un cumul de factori care fac ca interesul pentru cultura română contemporană să fie destul de mic; apartenența la ”blocul estic” ar putea fi unul dintre motive.

Există şi excepţii: Mircea Cărtărescu este un caz aparte. El are are editorul său, nu mai are nevoie nici de agent literar în Franța. Este un scriitor cunoscut la nivel internațional, este un scriitor de renume internațional.

Revenind, o țară mijlocie precum România ar trebui să aibă programe de promovare a culturii contemporane, mai puternic susținute. Pentru a promova la nivel instituțional cultura contemporană ar trebui implementat un program de țară. Este cea mai bună carte de vizită, iar diplomația culturală este cea mai eficientă. Mi s-ar părea extraordinar un program mai amplu de promovare. ICR ar trebui sprijinit în această direcţie printr-o mărire substanţială a bugetului. Institutul Cultural Român, atât la nivel central, cât şi la nivelul reprezentanţelor, constituie o pepinieră extraordinară de idei şi expertiză. Se întâmplă şi lucruri foarte buane, ca reluarea, recentă, a programului Cantemir astfel de iniţiative ar trebui multiplicate.

Ați amintit de literatură, de un nou val. Cât de important este rolul traducătorilor pentru spațiul francez?

Este esenţial, evident. Pe 16 ianuarie am organizat, şi a fost o premieră, un colocviu de traducere franco-român, găzduit de Ambasada României. Un colocviu care s-a dovedit foarte util și pe care îl dorim anual, ca un element benefic impulsionării traducerilor din română în franceză. Principalul motiv care ne-a determinat să organizăm colocviul a fost constatarea faptului că traducătorilor excelenţi care traduc literatură română în Franţa nu li se alătură traducători tineri. La colocviu au participat toți actorii lanțului editării și industriei de carte: traducători din română în franceză (veriga esențială), editori, librari, reviste literare. Directoarea Revue des Deux Mondes, ­Aurelie Julia, a intervenit şi ea în cadrul colocviului, fiind ea însăși pasionată de România și ­literatura română. Li s-au alăturat evenimentului profesoare de limba română de la Sorbona, de la INALCO (Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale), precum și de la catedra de la Strasbourg, ele venind aici însoțite de mai mulţi studenți, unii dintre ei arătându-se deja extrem de interesați de ipostaza de traducător. Printre întrebările și problemele puse de studenți: se poate trăi din această activitate? Cum facem să avem comenzi din partea editurilor, în lipsa agenților literari? Cum alegem ceea ce ar fi interesant de tradus şi citit în Franța? Din păcate, sunt doar câțiva traducători cu experiență, din română în franceză, care au un statut și o mare credibilitate în fața editorilor care publică traduceri din română în franceză și care acceptă propunerile acestor traducători.

Concret: dacă în România prețul plă­tit pentru o traducere este ­­­ 3-4-5 euro pentru o pagină de 2.000 de semne, în Franța prețul este de 25-27 de euro pentru o pagină de 1.500 de semne, putând creşte şi la 50 euro pe pagină.

Ne desparte puțină vreme și de sărbătorirea lui Brâncuși (născut la 19 februarie 1876 – n.r.). Cum sunt apreciate astăzi memoria și opera marelui nostru sculptor?

Brâncuşi este foarte apreciat în Franța. Este cunoscut ca un mare artist francez, un deschizător de drumuri pentru sculptura modernă. Fapt este că puţini ştiu că el s-a născut în România şi că majoritatea motivelor care revin sistematic în opera sa ţin de simbolismul tradiţional românesc. Se întâmplă, în acelaşi timp, şi lucruri bune. Amintesc un eveniment recent, conferinţa de presă de la Centrul Pompidou dedicată celor două evenimente expoziţionale majore care vor fi găzduite de Timișoara în acest an, avându-i ca protagoniști, prin operele lor, pe Brâncuşi şi pe Victor Brauner.

Vorbind despre expoziţia consacrată lui Brâncuşi, curatoarea expoziției, Doina Lemny, multă vreme conservator la Atelierului Brâncuşi și în prezent conservator onorific la Centrul Pompidou, a pus în evidență imaginarul şi folclorul românesc ca elemente de bază ale creaţiei lui Brâncuşi. Tot Doina Lemny a publi­cat recent două volume dedicate lui Brâncuși: „La chose vraie”, care dezvăluie o cronologie intimă a ope­relor lui Brâncuși prin intermediul unor fotografii alb-negru făcute de artistul însuși; apoi, cartea „Brancusi et ses muses”, care pune în lumină rolul pe care femeile l-au avut în opera lui Brâncuşi, ambele titluri apărute la editura pariziană ­Gourcuff-Gradenigo.

Atelierul Brân­cuşi ar putea avea de câştigat o dată cu renovarea Centrului ­Pompidou, care se va închide în toamna lui 2024, după Jocurile Olimpice, pe o perioadă de trei ani. Una dintre variantele acestei renovări tehnice, dar şi culturale, plasează Atelierul Brâncuşi în interiorul Muzeului de Artă Modernă. Acest lucru înseamnă că Atelierul Brâncuşi va beneficia de întregul aflux de vizitatori ai Centrului ­Pompidou, iar vizibilitatea sa va creşte considerabil.

Foto: Vali Mirea

#BizFranta este un proiect marca Biz, unic în lume. Partenerii ediției sunt Groupama, Orange și Air France.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 370 (16 februarie – 15 martie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.