Doina Lemny, Centrul Pompidou: Parisul respiră Brâncuși

Doina Lemny, Centrul Pompidou: Parisul respiră Brâncuși

Parisul cultural este, din nou, concentrat în jurul operelor lui Constantin Brâncuși. Centrul Pompidou – Muzeul Național de Artă Modernă – își întâmpină vizitatorii cu o extraordinară retrospectivă Brâncuși, o feerie care cuprinde aproximativ 200 de opere ale sculptorului român, multe dintre acestea provenind de la muzee din afara Franței, inclusiv din România. Pentru a înțelege amploarea acestui eveniment, am stat de vorbă cu dr. Doina Lemny, cercetătoare și muzeograf la Centrul Pompidou, Paris.

Cum vi se par conceptul și punerea „în scenă”? Ce v-a impresionat cel mai mult, ținând cont de legătura pe care o aveți cu Brâncuși și opera sa?

Este foarte dificil să organizezi o expoziție retrospectivă și mai ales când știm că artistul nostru a lucrat la mai multe serii în același timp. De aceea curatoarea Ariane Coulondre, vrând să evite capcana cronologică – conceptul expoziției din 1995 – a ales prezentarea operelor pe serii. Cronologia este asigurată de un parcurs ingenios propus de arhitectul Pascal Rodriguez, cu care am lucrat și eu la alte expoziții: fidel creației lui Brâncuși, atașat rotunjimilor și curbelor, el a trasat un parcurs ce urmărește o amplă curbă în care sunt prezentate fotografii, documente și filme ce ilustrează întreaga activitate a artistului. În interiorul aceste curbe, a plasat atelierul – reproducerea atelierului cu uneltele și obiectele de lucru – ce constituie miezul creației sale. Pe acest parcurs, sunt expuse opere în legatură cu secvențele biografice. După o introducere curajoasă care aduce elogiu Franței: prezentarea Cocoșului – serie de opere tardive în creația artistului – expoziția prezintă începuturile lui Brâncuși și mai cu seamă posibile influențe: Rodin, Gauguin, arte cicladice, folclor românesc și artă africană. După această introducere bogată în idei, vizitatorul are revelația să vadă înșiruite toate seriile cunoscute din creația lui Brâncuși. Eu am fost într-adevăr impresionată de reconstituirea nucleului, a atelierului, unde artistul se retrăgea și lucra numai în dialog cu materialele. Este un moment emoționant și intim care te obligă să ți-l închipui solitar, purtat de gândurile sale, încercând să extragă din piatră sau din lemn esențialul sau șlefuind ore întregi bronzurile venite de la turnătorie.

O comparație cu expoziția Brâncuși de la Timișoara, din 2023?

Cred că putem fi mândri de ceea ce am realizat la Timișoara, cu mijloace mult mai reduse, cu opere foarte puține, dar importante și într-un spațiu foarte complicat. Aceasta m-a obligat să construiesc un concept adaptat condițiilor și operelor pe care trebuia să le expunem și, împreună cu arhitectul Attila Kim, să găsim soluțiile ideale de a le prezenta. Ideea a fost de a dirija privirile publicului spre fiecare operă pentru a lua timpul să o privească, să o vadă. A fost un lucru colectiv cu echipa lui Attila, cu echipa de la Art Encounters și cu managera expoziției, Elvira Lupșa. Expozițiile tematice au un rol deosebit de important în cunoașterea unui artist. De aceea spun că cele două expoziții dialoghează frumos de la distanță.

Ce are de învățat România dintr-o astfel de prețuire pentru Brâncuși din partea Centrului Pompidou?

Noi l-am prețuit și îl prețuim foarte mult pe Brâncuși, dar din această prea mare dragoste vrem să ni-l și apropriem, de parcă ni l-ar lua cineva. Sunt întrebată mereu ce este Brâncuși: român sau francez? El este universal de origine română, dar nu aceasta contează, ci ceea ce a lăsat artei universale, revoluția pe care a înfăptuit-o. Din această prea mare dragoste, cei care scriu îi aduc elogii fără măcar să fi înțeles opera, fără să fi citit lucrările esențiale, ca acelea ale lui Vasile Georgescu Paleolog, prietenul lui Brâncuși, singurul căruia artistul i-a permis să scrie despre el. Unii din acești așa-ziși „exegeți” nu s-au deplasat niciodată la Craiova să vadă de aproape operele de acolo, la București, la Muzeul Național de Artă, ca să nu mai spunem de Târgu Jiu. Ce avem de învățat?! Să privim și să încercăm să-l plasăm într-un context universal, nu să-l tragem în jos către folclorizare și către religie. Nu avem dreptul să-l trădăm prin aceste lozinci naționaliste. El însuși se vedea deasupra acestor dezbateri și, în acord cu viziunea lui taoistă despre lume, el definea patria în acești termeni: „Patria mea, familia mea. E pământul care se învârte – adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care dogorește, iarba verde – iarba uscată – țărâna, zăpada”.

Retrospectivă și omagiu

Niciodată Brâncuși nu a făcut obiectul unei expoziții de o asemenea amploare, se arată într-un „manifest” al Centrului Pompidou. Peste 120 de sculpturi, dar și fotografii, desene, filme, arhive, unelte, precum și mobilier – cu punctul culminant, atelierul artistului, bijuterie a colecției Muzeului Național de Artă Modernă, din 1957: expoziția Brâncuși este o retrospectivă excepțională, „un omagiu adus inventatorului sculpturii moderne”, după cum arată Ariane Coulondre, curatoarea acestei expoziții.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 383 (16 mai – 16 iunie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.