Doi liceeni din Galați vor să ducă agricultura în viitor! Ei au dezvoltat un proiect de seră ecologică automatizată, care le-a adus trofeul Competiției Naționale Arduino.
Postu Mario și Bogdan George Alexandru de la Liceul cu Program Sportiv Galați, împreună cu profesorul coordonator Apostol Valeriu, au dezvoltat proiectul Ecosera, o seră automatizată, care folosește aquaponics, o metodă de cooperare dintre plante și pești.
Aquaponics se aplică plantelor ce cresc în sere și solarii. Conține un sistem de recirculare automatizată a apei în care stau peștii. Apa este îmbogățită cu nutrienți datorită prezenței acestora. Ca să poată fi udate prin acest sistem, plantele sunt ținute în tuburi orizontale sau în cascadă.
Elevii au creat o adevărată seră, pe care au dotat-o cu senzori care transmit informații și comenzi executate apoi automatizat de pompe și ventilatoare. Astfel, în curtea liceului lor, cei doi adolescenți au îngrijit plantele, dar și peștii.
Totul este controlat, pe baza unor senzori care verifică debitul și nivelul apei, temperatura și pH-ul acesteia, dar și umiditatea din seră.
“Apa este luată de la pești, iar plantele sunt udate singure”, a descris unul dintre elevii din echipa Robotica LPS, pe scurt, mecanismul.
Ideile wow nu se opresc aici. Cel de-al doilea loc în competiție este ocupat de echipa Paco BT, care a propus proiectul Parcarea Inteligentă, ce încarcă mașinile ecologice cu energie solară.
Sauciuc Tamara și Ursu George, dar și profesorul Luisian Grigore, de la Palatul Copiilor Botoșani au format una dintre cele mai bune echipe pe țară în competiție. Parcarea propusă de ei este complet autonomă și poate fi amplasată în zone izolate, acolo unde accesul la rețeaua electrică este limitat. Sistemul de încărcare este fie clasic, fie wireless, iar macheta proiectului a fost realizată din materiale reciclabile.
“Este o soluție actuală și inovativă pentru problema poluării din zilele noastre…Am luat ca exemplu orașul nostru, unde unele zone sunt foarte aglomerate și e foarte greu să găsești un loc de parcare”, a spus Tamara Sauciuc despre proiectul Parcarea Inteligentă.
Echipa care a ocupat cel de-al treilea loc în Competiția Națională Arduino este formată din doi liceeni din Satu Mare.
Dragoș Marian și Dănuț Sara Evodia învață la Colegiul Național “Ioan Slavici” și au ajuns printre câștigătorii competiției cu proiectul Traffic Lights. Alături de profesoara Kabai Timea, ei propun un sistem inteligent de semafoare pentru nevăzători cu semnale sonore care semnalează culoarea verde, un buton care poate schimba culoarea tuturor semafoarelor de trecere de pietoni în verde și bariere care se ridică în fața autoturismelor, dacă semaforul își schimbă culoarea în roșu.
Sistemul tip aplicație este dotat cu senzori cu infraroșu și o telecomandă, care permit trecerea vehiculelor de urgență, lăsând jos barierele.
“Am câștigat foarte multă experiență în ceea ce privește partea de construire a unei machete și de programare a acesteia, în special la partea de Arduino, care e un subiect fascinant pentru noi”, a spus și Dragoș Marian.
Cele trei echipe de pe podium vorbesc despre proiectul lor în acest clip: https://youtu.be/G8k37eHo1Wo.
Printre câștigători se mai numără trei echipe care au surprins cu proiectele lor și au primit mențiuni.
Mențiune I: Echipa Breezy de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, formată din Trîmbițaș George Bogdan, Radu Gabriel Claudiu și prof. coord. Humeniuc Ramona – proiectul Breezy Air Quality Monitor, un ecran dotat cu senzori ce măsoară aspectele calității aerului: concentrația de gaz, temperatura, umiditatea și presiunea atmosferică.
Mențiune II: Echipa LTVB de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, formată din Svalecz Alexandru-Nicolae, Valuch-Ciorogariu Artur-Gabriel și prof. coord. Boagiu Robert – proiectul The Vending Machine of the Future, un automat inteligent ce funcționează pe bază de brățară de permisiune, de la care se poate comanda prin apăsarea touchscreen-ului sau a butoanelor. Aparatul este dotat cu senzori de temperatură și umiditate, ce trimit datele pe laptop sau telefon, împreună cu informații despre stoc.
Mențiune III: Echipa MagicSciences(1) – CNGC-CJ de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca, formată din Neag Alexandru, Clipici Anastasia Ioana și prof. coord. Teodorescu Gabriel Nicolae – proiectul Dispozitiv pentru determinarea și studiul radiației solare și a unor parametri climatogeni, un aparat necesar în implementarea panourilor fotovoltaice, dar și culturii agricole intensive din anumite regiuni. Dispozitivul este dotat cu senzori, un soft și o stație de monitorizare. Toate acestea pot transmite datele culese direct într-un fișier din computer.
Felicitări tuturor participanților pentru implicarea și ingeniozitatea de care au dat dovadă, dar mai ales pentru interesul acordat față de tehnologie și programare!
Organizată de ADFABER și sponsorizată de BOSCH România, competiția s-a adresat liceenilor pasionați de robotică, pe care i-a încurajat să aducă soluții unei probleme de actualitate. Iar proiectele câștigătoare au impresionat jurații.
Anual, prin proiectele și competițiile organizate alături de parteneri, Asociația Adfaber alege să susțină tinerii români, să-i încurajeze să devină adevărați profesioniști sau lideri în domeniul IT și să contribuie la schimbarea în bine a României.
ADFABER este ONG-ul care și-a propus să transforme România cu ajutorul tehnologiei.
Alături de parteneri din mediul privat, organizația și-a asumat pregătirea viitorilor profesioniști în tehnologie ai României, completând cunoștințele pe care școala nu le poate oferi întotdeauna.
Fiecare proiect pleacă de la faptul că, ajutând un copil să învețe programare, impactul social se resimte la nivel individual, dar și în comunitate sau la nivel național.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…