Doar jumătate dintre angajați se simt apreciați la locul de muncă
Reading Time: 3 minute6 din 10 salariați consideră că angajatorul nu susține starea de bine a angajaților și doar 50% dintre ei se simt apreciați la locul de muncă, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de platforma Undelucram.ro.
Aproximativ 62% dintre salariați consideră că preocuparea companiilor pentru starea de bine a angajaților este mai mult declarativă, nefiind susținută prin practici organizaționale, conform unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro în luna iunie a acestui an. De asemenea, în ceea ce privește echilibrul dintre viața personală și cea profesională, aproximativ 45% dintre angajați au punctat acest indicator cu nota 6 din 10.
„Ne propunem să ajungem la cât mai mulți angajați din România cu acest mesaj și să le oferim și un plan de acțiune concret, elaborat de specialiști, pentru a-și consolida starea de bine fizică, emoțională, socială și financiară. În mediul de business dinamic în care lucrăm cu toții, mai ales sub presiunea ultimului an, e ușor să pierdem din vedere starea de bine, fiind atât de concentrați pe supraviețuire. Faptul că doar 4% dintre angajații din România sunt mulțumiți de echilibrul dintre viața personală și profesională e un indicator clar al acestui fapt. De aceea am lansat în această săptămână campania Maratonul Stării de bine, un proiect prin care, alături de partenerii noștri, Thrive Global România, încercăm să aducem în prim plan, atât pentru angajați cât și pentru organizații, faptul că starea de bine, un echilibru sănătos între viață profesională și cea personală ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru fiecare dintre noi”, Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram.ro.
6 din 10 angajați declară că mediul lor de lucru este preponderent pozitiv și creativ
Rugați să descrie mediul în care lucrează, aproximativ 33% de angajați l-au prezentat ca fiind dinamic și pozitiv, iar 31% îl consideră relaxant și creativ. Doar 17% dintre salariați resimt mediul de lucru ca fiind rigid și sufocant, în timp ce 18% îl percep ca fiind toxic.
Majoritatea angajaților s-au declarat insuficient mulțumiți de măsura în care angajatorul se asigură că le sunt respectate programul de lucru și viața personală, aproximativ 70% dintre aceștia acordându-i până în 7 puncte din 10.
Doar jumătate dintre angajați se simt apreciați la locul de muncă
Întrebați dacă se simt apreciați la locul de muncă, aproximativ 52% dintre angajați au răspuns „Da”. În ceea ce privește susținerea dezvoltării personale de către angajator, aproximativ 35% din salariați susțin că lucrează într-o cultură organizațională ce are în vedere dezvoltarea angajatului, iar 36% dintre aceștia primesc acces la programe de învățare în conformitate cu planul de dezvoltare agreat cu angajatorul.
60% dintre angajați au o relație apropiată și de prietenie cu colegii lor
În ceea ce privește relațiile cu colegii de muncă, 4 din 10 angajați au o relație strict profesională cu colegii lor, în timp ce 27% au o relație de prietenie bazată pe încredere cu aceștia, iar aproape 28% se simt chiar apropiați de colegii lor.
43% dintre angajați susțin că în compania lor nu se desfășoară acțiuni de responsabilitate socială
Numai 2 din 10 angajați susțin că organizația lor își asumă responsabilitatea socială prin proiecte concrete, în care angajații sunt implicați, iar 4 din 10 angajați declară că le este permis să organizeze acțiuni RSC în cadrul echipelor lor. Dar 43% din angajați susțin că nu există acțiuni de responsabilitate socială și nici susținere în acest sens din partea companiei în care lucrează.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz