Finanțe Stiri

Doar 1.094 de companii locale, detinute de investitori din UK

1 iul. 2016 5 min

Doar 1.094 de companii locale, detinute de investitori din UK

Reading Time: 5 minute

Desi Brexit-ul naste foarte multe incertitudini, iar impactul indirect pe termen mediu si lung este foarte greu de anticipat, analistii Coface apreciaza ca impactul direct pe termen scurt, in ceea ce priveste Romania este unul limitat.

“Investitorii din UK detin in mod direct doar 1.094 de companii locale, din care doar 492 de firme cu venituri peste 100.000 euro in anul 2015”, arata Iancu Guda, Director Servicii Coface Romania, intr-o analiza a companiei privind impactul Brexit la nivelul mediului de afaceri din Romania.

Iancu Guda spune ca deoarece ponderea veniturilor acestor companii in totalul inregistrat la nivel national nu este decat de 2%, eventuale probleme ale firmelor detinute direct de investitori din UK nu pot cauza un efect sistemic in randul economiei private.

“In schimb, putem vorbi despre anumite riscuri izolate. Astfel, desi aceste companii au un grad acceptabil de capitalizare de 30%, 7 din 10 inregistreaza pierderi, iar rezultatul net consolidat la nivel de esantion este negativ. In acest context, dar si pe fondul incertitudinilor alimentate de catre decizia Brexit, investitorii care provin din UK probabil nu vor mai putea aloca fonduri suplimentare pentru finantarea companiilor locale, in conditiile in care acestea din urma inregistreaza pierderi. Astfel, companiile respective vor fi nevoite sa se eficientizeze prin masuri de restructurare in vederea cresterii competitivitatii”,  explica reprezentantul Coface.

Analiza Coface arata ca, din punct de vedere macroeconomic, relatiile bilaterale directe intre Romania si UK sunt limitate:ro uk

  • Tranzactii comerciale directe limitate: exporturile orientate catre UK pe parcursul anului 2015 au fost de 2,4 MLD. EUR, reprezentand 4,4% din totalul exporturilor si doar 1,5% din PIB, in timp ce ponderea importurilor din UK a fost de 2,5% din totalul importurilor, ajungand la 1,6 MLD. EUR in anul 2015;
  • Tranzactii financiare directe restranse, in conditiile in care investitiile straine directe provenite din UK au reprezentat 2,5% din totalul ISD in anul 2014, in timp ce sectorul financiar este foarte putin expus catre detineri de capital direct din UK. Intr-adevar,  prin scaderea contributiei UK la bugetul Uniunii Europene, sursele de finantare prin fonduri europene devin mai limitate. Oricum, relativ la situatia tarilor din UE, Romania nu a exploatat eficient aceste resurse, in conditiile in care gradul de absorbtie a fost unul oricum moderat;
  • O expunere sociala redusa, in conditiile in care numarul cetatenilor romani care lucreaza in UK este de aproximativ 180.000, conform estimarilor Eurostat, ceea ce reprezinta doar 7% din totalul cetatenilor romani care lucreaza in strainatate.

Relatiile comerciale si bilaterale directe intre Romania si UK sunt astfel limitate, iar acest lucru se observa si in ponderea redusa a companiilor locale cu actionariat inregistrat in UK. Pentru a delimita aceste companii, Coface a folosit urmatoarele filtre:

  • Companiile respective au depus declaratiile financiare pentru activitatea desfasurata in anul 2015
  • Au cel putin un actionar persoana juridica sau persoana fizica care este inregistrata cu sediu social/ adresa de domiciliu in UK;
  • Au fost eliminate companiile care inregistreaza in structura de capital investitori institutionali cu sediu operational in UK care nu sunt detinute 100% de catre capital provenind din UK (ex: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare);
  • Nu au fost considerate relatiile de apartenenta la mediul de afaceri britanic prin legaturile de management. Cu alte cuvinte, au fost eliminate companiile care inregistreaza administrator persoane fizice sau juridice cu sediul in UK, in masura in care acestea nu inregistreaza si cel putin un actionar provenind din UK.

Astfel, conform inregistrarilor oficiale la Ministerul de Finante si Registrul Comertului, a rezultat un numar de 1.094 de companii locale care inregistreaza actionari cu sediul social in UK si indeplinesc conditiile de mai sus. Acestea reprezinta doar 0,3% din totalul companiilor active din Romania, dar genereaza aproximativ 2,2% din totalul cifrei de afaceri a tuturor companiilor inregistrate in Romania.

Analizand distributia sectoriala in functie de mai multe criterii, analistii Coface scot in evidenta mai multe observatii:

  • 354 dintre acestea nu au inregistrat nicio activitate pe parcursul anului 2015, in conditiile in care nivelul cifrei de afaceri a fost zero, in timp ce inca 248 de companii au raportat un nivel al veniturilor sub 100.000 EUR. Astfel, raman doar 492 de companii cu venituri peste 100.000 EUR in anul 2015, inregistrand o medie a cifrei de afaceri in acel an de aproximativ 11 MIL. EUR;
  • Durata medie de viata a acestor companii este de 8 ani, in conditiile in care doar 152 dintre acestea au fost inregistrate in ultimii trei ani, si doar 128 de firme au fost inregistrate in perioda 1990-2000. Anul in care investitorii din UK au inregistrat cele mai multe companii noi in Romania este 2007, respectiv anul aderarii in UE, nivel comparabil cu intreaga perioada 2008-2010, cand volumul a scazut considerabil din cauza efectelor crizei financiare;
  • Cele mai multe companii sunt concentrate in sectoarele de prestari servicii (17%), tranzactii imobiliare (16%); constructii (13%); comert cu ridicata si distributie (10%) si IT (8%);
  • In schimb, daca analizam dispersia veniturilor la nivel de sector, vom observa cateva industrii diferite. Astfel, veniturile generate de aceste companii sunt concentrate in industria metalurgica (16%), comert cu ridicata si distributie (15%), posta si telecomunicatii (14%), IT (12%) si industria alimentara si a bauturilor (7%);
  • Companiile locale care sunt detinute de catre investitori provenind din UK au raportat in declaratiile financiare aferente exercitiului 2015 un numar total de 66.637 de salariati, respectiv 2% din totalul locurilor de munca inregistrate in Romania in mediul privat. Dintre acestea, cele mai multe sunt concentrate in IT (19%), industria metalurgica (17%), fabricarea produselor textile (13%), industria de masini si echipamente precum si servicii prestate in general companiilor, fiecare in parte cu o pondere de 8%. Practic, aceste sectoare genereaza aproximativ doua treimi din totalul locurilor de munca raportate de intreg esantionul;
  • Avand in vedere si specificul obiectului de activitate, cele mai multe investitii pe termen lung finantate de catre investitorii care provin din UK in companiile locale au fost orientate in posta si telecomunicatii, industria metalurgica, industria alimentara si a bauturilor, constructii si tranzactii imobiliare. Practic, aceste 5 sectoare genereaza aproape 70% din valoarea tuturor activelor imobilizate, indicand astfel si proportionalitatea investitiilor strategice.

Analizand situatia financiara a acestor companii, Coface subliniaza:

  • Structura de capital a firmelor locale cu actionariat in UK este mai buna decat media inregistrata la nivel national. Astfel, companiile detinute de catre investitori din UK inregistreazao indatorare medie de 70%, comparativ cu media nationala de aproape 78%;
  • In ciuda acestui fapt, nivelul mediu de eficienta al acestor companii este foarte scazut, in conditiile in care profitabilitatea totala este negativa. Astfel, companiile locale, detinute de catre investitori care provin din UK, au inregistrat in anul 2015 o pierdere consolidata de 60 MIL. RON. Aceasta situatie, corelata cu un grad de indatorare (finantari atrase de la banci, furnizori, stat si entitati afiliate) sub media inregistrata lanivel national, implica faptul ca firmele respective care au inregistrat pierderi au fost sustinute de catre actionari prin capitalizarea acestora;
  • In contextul incertitudinilor in crestere cauzate de catre Brexit, investitorii care provin din UK probabil nu vor mai putea aloca fonduri suplimentare pentru finantarea companiilor locale, in conditiile in care acestea din urma inregistreaza pierderi. In acest context, aceste companii vor trebui sa treaca printr-un proces de restructurare, iar sectoarele care inregistreaza cele mai mari pierderi si vor fi cel mai mult afectate de acest proces sunt (consideram doar companiile detinute de catre investitorii din UK): constructii (-38%), industria extractiva (-30%), agricultura (-24%), industria alimentara si a bauturilor (-24%), tranzactii imobiliare (-19%) si comertul cu amanuntul (-18%). Sectoarele mentionate genereaza un numar total de aproximativ 6.300 de locuri de munca, concentrate in 406 companii;
  • La polul opus sunt companii locale foarte profitabile care sunt detinute de catre investitorii din UK, sectoarele cu cel mai ridicat nivel de profitabilitate fiind transporturi (17%), industria metalurgica (9%) si fabricarea produselor chimice (6%). Totusi, in conditiile in care gradul de capitalizare al companiilor din sectoarele mentionate este foarte ridicat, respectiv 60% (corelat deci cu un grad de indatorare foarte scazut, de aproximativ 40%), iar companiile mama din UK vor avea nevoie de capitaluri pentru stabilizarea problemelor intampinate in contextul Brexit, o decapitalizare a acestor sectoare este destul de probabila, in conditiile in care impozitul pentru dividendele platite este foarte scazut, comparativ cu cel inregistrat in trecut. Aceste sectoare genereaza aproximativ 15.000 de locuri de munca.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: