dm drogerie markt, singurul lanț internațional de drogherii prezent pe piața românească a marcat în 30 septembrie finalul anului financiar. „În 2021 provocările pandemiei ne-au determinat să ne adaptăm și să pregătim un plan pentru orice posibilă situație. Rapiditatea cu care compania a acționat în cazul schimbărilor și abilitatea de a răspunde constructiv la neprevăzut au făcut diferența”, transmite Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România. Chiar și în aceste condiții, cu încetinirea cauzată de diversele restricții, compania a înregistrat o creștere de 19,50%.
Chiar și în contextul epidemiologic si economic defavorabil, creat de pandemia de Coronavirus, dm drogerie markt dă dovadă de stabilitate și siguranță. Compania a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de 19.50%. Astfel, dacă anul trecut cifra de afaceri era de 525 de milioane lei, anul acesta ea a ajuns la 628 milioane lei. Această creștere se datorează celor 981 angajați activi și celor 117 filiale, dintre care 5 s-au deschis în 2021 la Timișoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Iași, Florești (Cluj). Totodată, nivelul investițiilor rămâne ridicat, o mare parte din sume fiind direcționate către noile filiale, dar și către modernizarea celor existente, iar în acest an și către extinderea depozitului central, cu 5 300 de metri pătrați, ajungând la o suprafața totală de 12 800 de metri pătrați. Astfel, împreună cu echipa din depozitul central care a crescut cu 60 de noi colegi, sunt susținute planurile de expansiune și sunt eficientizate operațiunile logistice, prin adaptarea proceselor de pregătire a mărfii, astfel încât produsele să ajungă în cel mai scurt timp pe raft și, implicit, la clienți. Una dintre eficientizările majore vine în zona sortimentului de cosmetică decorativă, pentru care a fost construită o platformă pe 3 niveluri, cu o suprafață totală de 750 de metri pătrați, care favorizează pregătirea a 4 comenzi de marfă simultan.
Cristian Crișan, administrator dm drogerie markt România
„Dezvoltarea ne oferă oportunitatea de a face sortimentul nostru și serviciile noastre mai atractive și mai vizibile, pentru a putea oferi un bun raport calitate preț, magazine moderne, diversitate și acoperirea nevoii de proximitate, dar și pentru a veni mereu cu soluții noi și actuale în întâmpinarea clienților. Clienții, angajații și siguranța acestora rămân în continuare pe primul loc în topul preocupărilor noastre. Respectăm întotdeauna măsurile impuse de lege și lucrăm constant la a oferi alternative pentru cumpărăturile în drogherii, precum serviciile de livrare la domiciliu”.
Siguranța și sănătatea mentală și fizică a angajaților sunt printre cele mai importante preocupări ale companiei. Astfel, măsurile luate încă de anul trecut: igienizarea spațului, dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtatul măștilor și distanțare pentru angajații din drogherii, dar și work from home pentru angajații a căror activitate permite acest lucru, sunt valabile și în prezent pentru a oferi protecția necesară tuturor în perioada pandemică.
Un alt lucru care poziționează dm ca un bun angajator este și platforma de învățare continuă și dezvoltare profesională și personală dm-Lernwelt. Aceasta oferă angajaților o pregătire optimă: începând cu suportul oferit de diferite tipuri de training-uri și continuând cu mai multe tipuri de conținut educațional, platforma fiind funcțională de la începutul anului 2021. Unul dintre seminariile active în prezent este cel despre sub-brandul Pro Climate, care prezintă în detaliu toate informațiile despre produsele dm, neutre din punct de vedere al mediului. Platforma va fi populată și cu seminarii pe teme de GDPR, game de produse, Project Management și multe alte teme care să ajute angajații în procesul de formare continuă, ținând cont de nevoile de învățare a fiecăruia.
Campania de la finalul anului financiar „Un loc de muncă inspirat din viață” lansată pe platforma undelucram.ro a oferit publicului larg detalii despre modul de lucru în cadrul companiei. În curând, compania dm România va lansa un site dedicat carierei, un spațiu virtual pentru comunitatea celor ce muncesc în dm, dar și a celor ce își doresc o carieră în companie, ce are ca scop angrenarea ca grup unitar la nivel național a tuturor celor vizați.
O mare varietate de măsuri ale dm se axează pe identificarea modurilor prin care putem fi mai prietenoși cu mediul, oferind alternative de produse mai sustenabile. Produsele mai sustenabile aduc o contribuție importantă la dezvoltarea unui mediu durabil, însă uneori consumatorilor le este greu să le recunoască la o primă vedere. dm își propune să promoveze un consum mai sustenabil, iar pentru a putea face acest lucru, este importantă dezvoltarea continuă a gamelor de produse care ajută la conservarea resurselor și promovarea unui consum conștient, bazat pe nevoi. Cei care își fac cumpărăturile la dm au întotdeauna o mulțime de alternative durabile, iar o dovadă a faptului că acest lucru este apreciat, o reprezintă creșterea constantă a vânzărilor în categoria de produse sustenabile. În plus, compania compensează efectele dăunătoare asupra mediului prin produse dedicate, cele din gama Pro Climate. Dezvoltate în premieră, aceste produse nu sunt doar neutre din punct de vedere climatic, ci și din punct de vedere al mediului. Mai exact, produsele Pro Climate sunt fabricate cu cea mai mică amprentă ecologică posibilă și compensează cinci dintre efectele inevitabile asupra mediului: compensarea emisiilor CO2, a eutrofizării, a acidifierii, a smogului de vară și a diminuării stratului de ozon. Din această sub-gamă fac parte produse din principalele categorii prezente în dm: produse de îngrijire personală, produse pentru casă, produse de protecție solară, etc.
Pentru dm drogerie markt contribuția semnificativă, credibilă și vizibilă la o societate sustenabilă este foarte importantă. Accentul este pus pe consolidarea familiilor, nevoile copiilor și adolescenților, protejarea naturii și menținerea sănătății.
Compania a continuat și anul acesta parteneriatul cu SOS Satele Copiilor, fiind alături de această asociație cu mai multe proiecte. Unul dintre ele s-a desfășurat în această toamnă, când pe lângă donațiile în produse și biciclete, compania a organizat un eveniment destinat școlarilor: Ultima zi de vacanță, prima zi de școală.În cadrul acesteia, a fost organizată o excursie antrenantă, dar și educativă, de o zi la Arsenal Park, pentru elevii din centrul de la Cisnădie, la finele căreia toți au primit ghiozdane echipate pentru noul an școlar.
A doua ediție a „Campaniei binelui”, a cărei beneficiari sunt tot copiii de la SOS Satele Copiilor, are loc între 1 noiembrie și 20 decembrie, perioadă în care dm va dona câte un leu pentru fiecare produs participant la campanie, semnalizat la raft în drogherii. Aceasta vine în sprijinul a peste 700 de copii din comunități vulnerabile, precum și a altor 150 de copii fără familie, care cresc în satele SOS din țară. dm își propune prin aceste acțiuni să continue abordarea temelor regionale și naționale importante pentru comunitate și să ofere o contribuție eficientă la dezvoltarea societății.
O altă acțiune care are continuitate este transformarea Black Friday în Giving Friday. Prin inițiativa care se află anul acesta la a treia ediție, compania va dona 5% din totalul încasărilor din 26 noiembrie pentru a asigura copiilor defavorizați câte o masă caldă pe zi, prin campania „O floare de colț pentru un prânz cald”, organizată de Fundația Hațegan. În 2019, cu ajutorul campaniei Giving Friday, dm drogerie markt a asigurat o masă caldă pe zi, timp de 6 luni, pentru 45 de copii, prin donația de 16.000 euro către Fundația Hategan, iar în 2020 compania a donat 17.000 euro pentru aceeași cauză. Inițiativa care își propune să ajute copii continuă și în acest an, astfel că toată lumea este invitată să participe cumpărând în 26 noiembrie din drogheriile dm pentru a fi parte din campania faptelor bune.
O mare parte dintre acțiunile dm se axează pe nevoile copiilor, însă multe din măsurile companiei vizează, totodată, mediul înconjurător. Astfel, încă o veste bună pentru comunitatea din jurul brandului este faptul că, în curând, ambalajele produselor achiziționate din drogherii vor putea fi returnate spre reciclare. La începutul anului viitor compania se va alătura inițiativei concernului prin care contribuie la o economie circulară: clienții vor putea returna ambalaje goale de la produse precum șampon, gel de duș și altele, iar acestea vor intra într-un proces de reciclare.
Cu o economie circulară funcțională, se pot conserva resursele. Unul dintre domeniile de impact pentru o economie circulară eficientă este cel al reutilizării ambalajelor. În acest sens se vor introduce în drogheriile din România și stațiile de reumplere pentru detergenți. Prin utilizarea sticlei refolosibile se generează semnificativ mai puține deșeuri din ambalaje și plastic.
Unul dintre conceptele de bază ale anului financiar care a trecut este adaptarea. Pe lângă felul în care se fac cumpărăturile, dm s-a adaptat și la modul în care se pot întâlni membri comunității, fără de care creșterea companiei nu ar fi posibilă. Astfel, pe parcursul anului 2020-2021, au avut loc 7 evenimente online, fiecare cu propria tematică: MEET dm ONLINE, All about beauty cu cele 3 ediții (Nude, Glam, Statement), Baby Talks cu două ediții (Alăptare și Puericultură) și Summer Skin Care cu două ediții (Protecție solară și Îngrijirea tenului). În cadrul acestor evenimente au fost invitați specialiști din fiecare domeniu care au oferit consultanță de specialitate și au răspuns întrebărilor în sesiunile de Q&A. La finalul evenimentelor, participanții au avut ocazia de a câștiga peste 450 de premii, care au constat în beauty box-uri și produse dedicate fiecărei tematici.
În octombrie 2021 compania a sărbătorit doi ani de ambassadorship, ocazie cu care lista creatorilor de conținut a fost mărită, pentru a acoperi cât mai multe arii de interes și zone geografice cu relatări autentice despre produsele și noutățile prezente în drogherii.
În prezent se lucrează la organizarea unei ediții aniversare a evenimentelor online, în cadrul căreia se vor prezenta noutățile de pe rafturile drogheriilor, ambasadorii dm vor face recomandări utile pentru sărbătorirea Crăciunului, iar participanții vor primi premii atrăgătoare.
„Inima noastră bate pentru oameni, compania noastră este formată din oameni. Facem fiecare acțiune cu gândul la ei – indiferent dacă vorbim de clienți, angajați sau parteneri. Avem o comunitate frumoasă și dedicată, iar împreună contribuim la dezvoltarea lumii de mâine în mod durabil, inovator și semnificativ”.
Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România.
Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 14 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3800 de magazine și 66.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 14 ani, timp în care a evoluat constant, fiind în continuă expansiune, cu aproape de 1 000 de angajați și mai mult de 110 de magazine active.
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…