Operatorul Distribuție Oltenia a obținut finanțare prin Fondul de Modernizare din partea Ministerului Energiei pentru 13 proiecte, în întreaga arie operațională din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Proiectele vizează continuarea modernizării rețelei de distribuție a energiei electrice, cu investiții care se ridică la peste 930 de milioane de lei.
Prin strategia sa de dezvoltare, Distribuție Oltenia își propune să îmbunătățească nivelul de siguranță în distribuția de energie electrică și să reducă pierderile de energie.
Viziunea Distribuție Oltenia este de a deveni o companie modernă, flexibilă și capabilă să răspundă oricăror provocări pe care le ridică evoluția tehnologiilor în distribuția energiei electrice, în același timp satisfăcând cerințele consumatorilor.
„Creșterea accelerată a numărului de prosumatori, împreună cu schimbările meteorologice din ultimii ani ne-au confirmat credința în nevoia de a investi în infrastrucura energetică. Proiectele de modernizare finanțate în prezent vor defini modul în care România va realiza cu succes tranziția energetică din următoarele decenii. Rămânem dedicați atingerii obiectivelor de neutralitate climatică, digitalizării din sectorul energetic și modernizării infrastructurii pentru a aduce beneficii pe termen lung consumatorilor noștri.” Ondrej Safar, Country Manager Grupul Evryo.
Prin Fondul pentru Modernizare, operatorul Distribuție Oltenia a primit o finanțare în valoare de peste 930 de milioane de lei și investește din surse proprii peste 322 de milioane de lei.
Distribuție Oltenia continuă investițiile în rețeaua de distribuție cu scopul de a reduce la minimum disconfortul creat consumatorilor din aria sa de operare.
Acum 25 de ani se lansa în România prima revistă de business. O revistă care aducea culoare într-o lume gri,…
Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival (BIFF - www.biff.com.ro), singura competiție cinematografică internațională de film…
Cu ocazia Săptămânii Europeane a Mobilității și a Zilei Mondiale fără Mașini, FlixBus atrage atenția asupra importanței de a avea…
MagnaPharm marchează 30 de ani de excelență în industria farmaceutică, fiind un jucător cheie în segmentul de marketing & sales…
Beatrice Chiș, International Executive Marketing Director la ETi, ne-a explicat cum reușesc campaniile globale de marketing ale companiei să aducă…
Minio, agenția de creație strategică integrată, lansează campania „No more catfishing”, prin care invită clienții și partenerii să descopere echipa…