Stiri

Distribuție Oltenia a obținut 13 proiecte de investiții în rețeaua electrică din Fondul de Modernizare

2 aug. 2024 2 min

Distribuție Oltenia a obținut 13 proiecte de investiții în rețeaua electrică din Fondul de Modernizare

Reading Time: 2 minute

Operatorul Distribuție Oltenia a obținut finanțare prin Fondul de Modernizare din partea Ministerului Energiei pentru 13 proiecte, în întreaga arie operațională din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Proiectele vizează continuarea modernizării rețelei de distribuție a energiei electrice, cu investiții care se ridică la peste 930 de milioane de lei.

Prin strategia sa de dezvoltare, Distribuție Oltenia își propune să îmbunătățească nivelul de siguranță în distribuția de energie electrică și să reducă pierderile de energie.

Viziunea Distribuție Oltenia este de a deveni o companie modernă, flexibilă și capabilă să răspundă oricăror provocări pe care le ridică evoluția tehnologiilor în distribuția energiei electrice, în același timp satisfăcând cerințele consumatorilor.

„Creșterea accelerată a numărului de prosumatori, împreună cu schimbările meteorologice din ultimii ani ne-au confirmat credința în nevoia de a investi în infrastrucura energetică. Proiectele de modernizare finanțate în prezent vor defini modul în care România va realiza cu succes tranziția energetică din următoarele decenii. Rămânem dedicați atingerii obiectivelor de neutralitate climatică, digitalizării din sectorul energetic și modernizării infrastructurii pentru a aduce beneficii pe termen lung consumatorilor noștri.” Ondrej Safar, Country Manager Grupul Evryo.

Prin Fondul pentru Modernizare, operatorul Distribuție Oltenia a primit o finanțare în valoare de peste 930 de milioane de lei și investește din surse proprii peste 322 de milioane de lei.

Semnarea celor 13 proiecte pentru toate cele 7 județe aflate în aria operațională presupune:

  • Modernizarea a 11 stații de transformare;
  • Conectarea a peste 2000 de utilizatori noi la rețelele inteligente de energie;
  • Achiziționarea și montarea a peste 30.000 de contoare inteligente;
  • Modernizarea a 239 de posturi de transformare, împreună cu instalarea 48 de posturi de transformare noi;
  • 10 puncte de alimentare noi;
  • Executarea a 26.551 de branșamente;
  • 18 noduri cu posibilitate de comandă-control de la distanță;
  • Modernizarea a 358 de km de linii electrice de medie tensiune;
  • Modernizarea a 508 km de linii electrice de joasă tensiune, împreună cu 22 de km de linii de joasă tensiune noi;
  • 209 grupuri de măsură pentru balanță;
  • 426 de km de fibră optică;

Beneficiile consumatorilor:

  • Creșterea eficienței energetice și a calității energiei distribuite consumatorilor;
  • Crearea capacității pentru racordarea la rețea a unor noi prosumatori, producători și stații de încărcare electrice;
  • Asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor și prosumatorilor în condiții de calitate a parametrilor energiei electrice;
  • Îmbunătățirea stării tehnice a rețelei electrice de distribuție;
  • Protecția împotriva intervențiilor neautorizate și reducerea pierderilor de energie tehnice și comerciale;
  • Reducerea numărului de întreruperi și a duratei acestora;
  • Reducerea costurilor cu operarea și mentenanța;
  • Reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, ceea ce va conduce la reducerea emisiilor de CO2;
  • Crearea condițiilor de racordare pentru noi consumatori.

Distribuție Oltenia continuă investițiile în rețeaua de distribuție cu scopul de a reduce la minimum disconfortul creat consumatorilor din aria sa de operare.

Array

Articole pe aceeași temă: