Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei este de a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului corupției și de a descuraja practicile de dare și luare de mită, subliniind consecințele legale și sociale grave ale acestor fapte.
Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a fost conceput pentru a contracara o mentalitate frecvent întâlnită în România, aceea că succesul sau rezolvarea unor situații se obține prin mijloace nelegale. În centrul campaniei se află o serie de inițiative de comunicare care explică într-un limbaj simplu, accesibil și direct riscurile la care se expun cei care aleg să ofere sau să accepte mită.
Această inițiativă face parte din seria de evenimente organizate de DGA pentru a marca Ziua Internațională Anticorupție – 9 Decembrie.
Conform Eurobarometrului special nr. 548 din 2024 referitor la atitudinea cetățenilor privind corupția în Uniunea Europeană, 75% dintre români consideră corupția o problemă larg răspândită în țară. Totuși, datele arată că mulți cetățeni aleg să nu raporteze cazuri de corupție din diverse motive, cum ar fi dificultatea de a dovedi faptele (29%), teama că persoanele implicate nu vor fi pedepsite (23%) sau lipsa protecției pentru denunțători (23%).
„Lansăm azi o nouă campanie de prevenire a corupției, cu un potențial ridicat de vizibilitate, impact și schimbare în bine a percepțiilor și atitudinilor datorită tuturor elementelor ce compun această platformă. Le mulțumim în mod special actorilor Șerban Pavlu, Augustin Viziru, Alexandru Ion și Andrei Dumitrescu, care, la invitația Direcției Generale Anticorupție, au acceptat să se implice în realizarea spotului video de campanie. Prevenirea are un rol determinant în diminuarea cazurilor de corupție, iar instrumentul principal al prevenirii este informarea și conștientizarea consecințelor,” a declarat comisar-șef de poliție Ovidiu-Ciprian Antohe, director general al DGA.
„Suntem mândri să punem bazele parteneriatului nostru strategic cu Direcția Generală Anticorupție, autoritatea direct implicată în prevenirea și combaterea fenomenului corupției, ca parte a strategiei noastre privind susținerea luptei împotriva traficului ilicit cu produse din tutun, care prejudiciază în fiecare an statul român cu circa 2 miliarde de lei*. Prin sprijinirea acestei campanii, BAT continuă eforturile de conștientizare privind amploarea unor fenomene care afectează în mod negativ veniturile la bugetul de stat, siguranța cetățenilor prin finanțarea rețelelor infracționale, dezvoltarea economică a celor mai vulnerabile regiuni și, nu în ultimul rând, consumatorii. Ne reafirmăm astfel angajamentul pentru dezvoltarea economică și socială a țării și pentru un mediu de afaceri etic și responsabil”, declară Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
Un studiu criminologic realizat de Ministerul Justiției împreună cu DGA indică faptul că valorile morale și educația sunt principalii factori care pot preveni implicarea în fapte de corupție. Aproape 68% dintre respondenți consideră că educația joacă un rol esențial în descurajarea acestor practici. În acest context, campania își propune să contribuie la schimbarea percepției publice și să întărească ideea că un comportament integru este nu doar posibil, ci și necesar.
Prin mesajul „Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta!”, campania atrage atenția asupra pericolului direct la care se expun cei implicați în acte de corupție, pedeapsa cu închisoarea fiind una dintre consecințele legale imediate. Totodată, subliniază impactul negativ la nivel social: corupția afectează familia, locul de muncă și comunitatea, iar efectele sale se resimt pe termen lung.
Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a rezultat în etapa de dezvoltare a campaniei, inițiatorii identificând o serie de sintagme des utilizate, la scară largă socială, în cazurile de dare și luare de mită. Campania își propune astfel să descurajeze fenomenul și să explice, într-un limbaj accesibil și direct, ușor identificabil de către public, efectele grave ale corupției și pericolul principal la care se expun toți cei aflați în situația de a oferi și de a accepta mita, respectiv pedeapsa cu închisoarea.
În cadrul campaniei, a fost realizat un spot TV cu actori cunoscuți, precum Șerban Pavlu, Alexandru Ion, Augustin Viziru și Andrei Dumitrescu. Spotul prezintă o situație uzuală, în care un cetățean încearcă să grăbească procesul de eliberare a unui document oficial prin oferirea de mită. Reacția promptă a reprezentantului autorității, care refuză acest gest și explică riscurile, este un exemplu pozitiv de comportament integru.
Campania promovează numărul de telefon 0800.806.806, pus la dispoziție de DGA pentru raportarea anonimă și confidențială a faptelor de corupție. Acest număr este vizibil în toate materialele de comunicare, fie ele postere, bannere, clipuri video sau alte instrumente distribuite la nivel național prin rețele media, social media și instituții publice.
Campania își propune să crească numărul de cetățeni și angajați instituționali care înțeleg consecințele faptelor de corupție și să încurajeze adoptarea unui comportament integru. Printr-o informare constantă și clară, aceasta urmărește să reducă incidența cazurilor de mituire și să încurajeze raportarea lor.
În plus, printr-o strategie de comunicare amplă, care include mass-media, platforme digitale și distribuirea de materiale informative la nivel instituțional, campania vizează schimbarea percepției generale asupra corupției și a rolului fiecărui cetățean în prevenirea acestui fenomen.
Direcția Generală Anticorupție (https://www.mai-dga.ro/) este instituția specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului. DGA este singura instituție din România care are o direcție de prevenire a corupției, care se ocupă cu identificarea timpurie și înlăturarea în timp util a premiselor apariției faptelor de corupție.
Platforma https://www.stopcontrabanda.ro este o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților în combaterea traficului ilicit, prin centralizarea capturilor de produse ilicite din tutun din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei asupra societății și a siguranței comunităților. Acesta este singurul centralizator în timp real al datelor despre evoluția capturilor de țigarete ilegale de pe teritoriul României. Platforma este susținută de Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Vamală Română, fiind lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigarete.
Pe măsură ce inteligența artificială remodelează peisajul securității cibernetice, organizațiile din întreaga lume se confruntă cu provocări crescânde atunci când…
Pepco lansează prima campanie de imagine de Crăciun și un audiobook cu vocea Monicăi Davidescu. De asemenea, a pregătit colecții…
Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu a răsunat pentru prima oară pe faimoasa scenă a Teatrului La Fenice, în…
Junior Achievement România, alături de OMV Petrom, a continuat să sprijine educația applied learning pentru elevii de liceu, prin ediția…
În decembrie, Discovery vine cu o premieră și lansează “Produs în România“, prima emisiune locală din ultimii ani. În fiecare…
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea a două noi magazine în comuna Vladimirescu, pe data de 12 decembrie…